Statistica ne zice că pe glob, la fiecare 800 copii, 1 are sindromul Down. Intenționat am evitat sintagma: suferă de sindromul Down. Copiii cu sindromul Down nu suferă, pentru că acesta nu este o boală, contrar opiniei majorității. Ce este sindromul Down și de ce nu doar în octombrie trebuie să fim umani?

Ce este Sindromul Down, trisomia 21 sau mongolismul? Este o modificare genetică definitivă, adică din naștere, care se manifestă prin retard ușor, moderat sau grav în dezvoltare mintală, fizică și nu se poate trata. Mai exact, este o tulburare genetică, ale cărei cauze nu sunt indentificate la moment. Acest sindrom apare când diviziunea celulară are loc anormal, copiindu-se parțial sau integral cromozomul 21. Deci, acest lucru nu este contagios și nici periculos pentru alte persoane.

Cu toate că se vorbește mult la tema conștientizării sindromului Down, o mare parte din societate nu este pe deplin informată cu privire la această particularitate genetică și, drept urmare, adoptă un comportament incorect sau chiar jignitor. Nu o dată am observat că în locurile de joacă publice dacă apare o mămică sau tătic cu un copilaș cu sindromul Down, ceilalți fac următoarele lucruri:

  1. Se zgâiesc la copil de parcă ar fi venit un extraterestru.
  2. Fac comentarii compătimitoare, de genul: „Of, săracul copil, ce chin trage”.
  3. Își atenționează copiii să nu se joace cu fetița sau băiețelul afectat de acest sindrom. Așa, pentru orice eventualitate să se țină mai departe, ceea ce duce la excluderea completă sau parțială a copilului din grupul de joacă.
  4. Intră în vorbă cu părinții atacând direct subiectul cu remarci de genul: „Da niș’ nu se vede că nu-i normal copilul”, sau „Trageți-i căciula mai pe ochi și nu se va observa nimic”. Da, mai sunt și persoane agresive care se tem că cel cu sindromul Down este un monstru ce le va afecta propriii copii și: „Țineți-vi-l acasă!”.

Nu, nici un fel de abordare de genul dat nu este ok. Ideal este să te comporți natural, așa cum te-ai comporta când se apropie de nisipieră un copil tipic. Adică, îți vezi de treaba ta și de copilul tău. Poți să fii amabil și educat, să întâmpini familia și copilul dat cu zâmbet cald.

Acele reacții descrise mai sus ilustrează faptul că oamenii cred în mituri legate de acest sindrom. Care ar fi ele?

  1. Sindromul Down se transmite, este contagios. Nu, nu are cum să se transmită de vreme ce este o afecțiune la nivel genetic care se petrece când bebelușul se dezvoltă în burta mamei. Nu se transmite prin sărut, îmbrățișări sau utilizarea obiectelor comune cu persoana cu sindromul Down.
  2. Toți oamenii cu sindrom Down sunt pozitivi, foarte fericiți și gata oricând să se îmbrățișeze. Oricât de bune ar fi intențiile, renunțați să îmbrățișați un copil cu sindromul Down, dacă nu vă cunoaște sau nu îl cunoașteți. Reacția va fi ca în cazul unui copil tipic: „Ce vrea tanti asta de la mine?”.
  3. Copiii cu sindrom Down au fost născuți de mame cu vârstă înaintată. Cunoașteți cazul celei mai în vârstă mame din lume, din România? Fetița acesteia nu prezintă nici o afecțiune de nici un fel. De partea cealaltă, avem mame tinere care au născut copii cu sindromul Down sau alte afecțiuni genetice.
  4. Persoanele cu sindrom Down sunt agresive. Nu este adevărat. Nu există nici o dovadă științifică a faptului că sindromul Down cauzează stările de agresivitate sporită. Acești oameni nu sunt monștri, ei au stări de depresie sau tristețe, sau nervozitate, cum le avem și noi toți.
  5. Adulții cu sindrom Down au dificultăți în a fi funcționali. Fals. Adulții cu sindrom Down sunt angajați în câmpul muncii în diverse domenii, peste tot în lume, vedem tot mai des tineri cu sindromul Down care creează, cântă la instrumente muzicale, au o bună comunicare în colectivul de muncă și sunt destul de autonomi. Tot ce trebuie să facem este să acceptăm acești oameni în societate, să-i ajutăm să se integreze, și să aibă o viață pe cât e posibil normală.
  6. Copiii cu sindromul Down nu pot învăța. Adevărul este că acești copii învață mai greu, mai lent, tot ce copiii tipici învață relativ ușor. Dar este fals să afirmi că ei nu pot învăța. Diferența este că acești copii necesită mai multă răbdare și repetiție în a asimila mișcări noi, sau abilități noi. După datele statistice mondiale, IQ-ul persoanelor cu sindrom Down a crescut în ultimii ani cu 20 puncte.

Am spus că este necesar să rămânem umani nu doar în luna octombrie a fiecărui an. Ce putem face în restul anului? Putem să propunem ajutor când vedem că un părinte nu se descurcă în anumite situații cu copilul cu acest sindrom. Putem să explicăm persoanelor ce ne înconjoară că acești oameni nu trebui stigmatizați sau excluși, doar pentru faptul că s-au născut altfel.

Dar, cel mai important lucru ce putem și suntem datori să îl facem, este să ne educăm copiii să fie toleranți, să accepte și să conștientizeze că atunci când întâlnesc un copil cu sindromul Down, ar fi bine să se comporte cald și prietenos, căci și cel ce s-a născut diferit de tine își are locul lui sub soare. Iar nimic nu te definește mai mult ca om, decât felul în care te comporți cu cel care nu poate răspunde la răutatea lumii ce-l înconjoară.

Distribuie articolul: