Clitorisul, acea parte a corpului pe care bărbatul nu o poate găsi. Sunt o mulțime de glume cu privire la clitoris, dar ce știm despre organul extazului? Haideți să aflăm împreună scurta istorie a organului plăcerii feminine.

Publicația online The Conversation ne prezintă o scurtă istorie a enigmaticului organ feminin. Știați că în latină clitorisul era denumit gaude mihi, care se traduce prin fă-mi plăcere?

Știința medicală a fost mult mai interesată de penis decât de clitoris. Într-adevăr, până nu demult, numărul de terminații nervoase despre care se credea că se află pe clitorisul unei femei era doar o estimare, iar aceasta se baza pe cercetări efectuate pe vaci.

Însă cercetări recente asupra clitorisului  au descoperit că acesta are peste 10.000 de fibre nervoase – cu 20% mai multe decât se credea până acum.

În 2005, urologul australian Helen O’Connell, a devenit celebră deoarece e prima persoană care a realizat o hartă completă a clitorisului, folosind scanări RMN. Astfel, în prezent, știm că  10% din organ este vizibil.

O’Connell a accentuat faptul că manualele pentru studenții de la medicină nu menționau niciodată clitorisul și  priveau organele genitale feminine ca pe un eșec. Așa că misiunea ei în calitate de medic e să înțeleagă  mai bine această parte a corpului femeii.

Un organ erotic

Atât penisul, cât și clitorisul sunt organe erectile. Când este excitat, clitorisul se extinde până la 9 cm, ceea ce îl face mai mare decât un penis neexcitat.

Istoria clitorisului datează de mult mai mult timp decât ultimele câteva decenii. Într-adevăr, în medicina antică greacă și romană, acesta era cunoscut ca un locus (loc) erotic de sine stătător. I se spunea: poarta uterină, limba cea mică, năutul și mierea. Cu toate acestea, cele mai multe dintre cuvintele folosite sugerau în continuare că este mic.

Studiile asupra clitorisului se bazau mai degrabă pe disecția cadavrelor sau a animalelor decât pe femei vii. În 1844, anatomistul german George Ludwig Kobelt a folosit clitorisul disecat pentru a ilustra nu doar partea vizibilă, ci și părțile interne, oferind o imagine mult mai clară a dimensiunii sale reale.

Kobelt injecta vasele de sânge și vasele limfatice pentru a putea înțelege mai bine cum sunt alimentate cu sânge organele erectile. El susținea că existau mult mai mulți nervi care alimentau clitorisul decât vaginul și îl considera mult mai important pentru plăcerea sexuală.

O parte nouă și inutilă

Kobelt nu a fost primul care și-a dat seama că clitorisul este un organ substanțial. În 1672, în cartea sa, Treatise on the Generative Organs of Women (Tratat despre organele generatoare ale femeilor), medicul și anatomistul olandez Regnier de Graaf a observat că fiecare corp feminin pe care l-a disecat avea unul vizibil, „destul de perceptibil la vedere și la atingere”. El a continuat să descrie alte părți ale clitorisului ascunse în zona grasă a pubisului, inclusiv acei bulbi ai clitorisului. El a comentat: suntem extrem de surprinși de faptul că unii anatomiști nu menționează această parte.

Într-adevăr, înainte de de Graaf, unii anatomiști negau chiar existența clitorisului. În 1543, Andreas Vesalius, anatomist, medic și autor al uneia dintre cele mai importante cărți de anatomie umană, De Humani Corporis Fabrica (Despre țesătura corpului uman), a răspuns la zvonurile privind existența acestuia prin respingerea sa ca fiind o parte nouă și inutilă.

Nu toată lumea a fost de acord și, în 1559, chirurgul italian Realdo Colombo a publicat De re anatomica (Despre lucrurile anatomice). Ceea ce frapează la lucrarea lui Colombo este faptul că, la fel ca și cea a lui O’Connell, nu se baza doar pe disecție, ci și pe corpul viu al femeii, pe experiența practică a acestuia.

El a descris descoperirea unui lucru frumos, făcut cu atâta artă, chiar sediul plăcerii erotice a femeilor: un mic obiect alungit care, dacă este frecat cu un penis sau chiar și pur și simplu atins cu degetul mic, provoacă o mare plăcere și scurgerea de sămânță în toate direcțiile, mai repede decât vântul.

Plăcere vs. procreare

Din păcate, oamenii de știință nu erau interesați de plăcerea feminină în sine, ci de procreare. Se credea că ambele sexe trebuie să ajungă la orgasm pentru ca concepția să aibă loc. Plăcerea era văzută ca fiind necesară pentru procreare.

Această afirmație străveche a fost resuscitată recent într-un articol din 2019 în revista Clinical Anatomy, în care fiziologul reproducător Roy Levin a sugerat că excitarea clitoridiană modifică mucoasa tractului reproducător pentru a face mai probabilă concepția.

În prezent, știința știe acum mult mai multe despre clitoris decât oricând, însă cercetările recente arată că multe femei încă nu sunt capabile să își identifice corect părțile genitale. Plăcerea feminină e încă un tabu chiar și pentru multe femei.

Distribuie articolul: