Banii nu garantează fericirea copiilor, insistă dădaca Elena Mincheva. Femeia de 35 ani, originară din Rusia, abia așteaptă să aibă proprii ei copii. Ea a petrecut aproape un an lucrând pentru unul din cele mai bogate cupluri din Chicago. Acum ea scrie o carte despre această experiență. 

Țipând din toți plămânii, Doamna o certa că nu „își folosește” creierul și îi tot promitea să o dea afară.

„Nu mai lucrezi aici. Este casa mea, nu te mai suport”, spune ea. Soțul ei, pe care Elea îl numea „Bărbatul”, a fost martor și a strigat înapoi: „De fapt, este casa mea. Poate ea rămâne, iar tu pleci?”

9a4dda11f30a81937ad2df0898eac380

Cearta a fost doar una dintre multe altele la care a asistat bona. Cât a lucrat pentru părinții stabiliți cu traiul într-un cartier mic din Chicago a fost martoră la multiple episoade soldate cu dramă cum rar vezi. Era folosită ca un pion în relația lor deteriorată. Familia părea la prima vedere perfectă. Soția era casnică, frumoasă, altădată model. El era un antreprenor arătos. Relativ nou-venită în SUA din Moscova, Elena căuta un loc de muncă bine plătit, cu traiul asigurat, care să se combine cu pasiunea ei pentru îngrijirea copiilor.

Familia locuia într-un casă superbă cu mobilă superbă: șase seturi de dormitoare. Dormitorul Elenei era la subsol, lângă camera de joacă a copiilor. Salariul constituia 150-200 dolari pe zi pentru un program de lucru ce dura 16 ore. Elena avea grijă de copii, curățenie, cumpărături, de rufe. Băiatul de 7 ani nu mânca singur. Trebuia să îl hrănească ea cu lingura. Bona avea dreptul la o singură duminică liberă o dată la două săptămâni. Copiii cerșeau atenția părinților, iar Doamna rezolva totul cu jucării comandate pe Amazon.

Aproape în fiecare zi, primeau jucării în valoare de 300 dolari. De obicei erau niște seturi Lego pentru băieți și nenumărate perechi de pantofi pentru păpușile Isabellei. Cel mai greu suporta toate astea Cameron, fiul cel mai mic. Era un băiat sensibil, rușinos. Avea dificultăți la școala lui pentru care părinții plăteau 20 mii de dolari pe an și spunea că figurile Lego sunt singurii lui prieteni. Cel mai urât incident s-a întâmplat la tabăra de vară la care a mers în iulie 2014, unde ziua costa 100 de dolari. Lui îi plăcea să meargă acolo în confort, cu mașina condusă de mine sau mama lui. Părinții lui voiau ca el să socializeze mai mult cu amicii și colegii lui. Într-una din zile, mama și bona efectiv l-au ticsit în autobuzul școlar.

 „Nu vreau să merg!”, striga el. La asta mama a răspuns: „Ai nevoie de un doctor! Ești nebun! Trebuie să fii normal ca ceilalți copii. Ești bolnav!”

După 10 luni petrecute în acea familie, bona a decis să plece. Credea că s-a reținut prea mult, deși s-a atașat de copii. După un alt conflict în care Bărbatul a folosit-o ca instrument de luptă împotriva soției lui, a decis să renunțe. După această experiență, Elena nu a mai lucrat pentru familii înstărite, ci de clasă medie. Ei nu au Rolls-Royce, dar sunt drăguți, politicoși, părinți conștienți cu copii fericiți.

„Lecția pe care am învățat-o este că cei mici au nevoie și merită dragoste mai presus de bani sau alte bunuri materiale. Dragostea este indispensabilă.”

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: