Ion Ceban propune o parcare extinsă la Valea Morilor. Primarul general al Chișinău a anunțat planul după ce a observat aglomerația mare de mașini în weekend.

Aflat sâmbătă în teren, edilul a declarat că toate parcările existente sunt deja ocupate, iar șoferii sunt nevoiți să lase mașinile pe marginea drumurilor. Potrivit acestuia, în zilele de weekend, peste 10.000 de persoane vizitează zona, atât din Capitală, cât și din afara acesteia, transmite realitatea.md.

Ion Ceban a atras atenția asupra unui teren din apropiere, aparținând Complexului „Aventura” și gestionat de Moldexpo, care în prezent este neutilizat. Acesta consideră că spațiul ar putea fi valorificat pentru a reduce presiunea asupra infrastructurii existente.

Primarul a anunțat că va înainta luni un demers către Guvern, solicitând fie transmiterea terenului în gestiunea Primăriei, fie amenajarea acestuia de către autoritățile centrale ca parcare publică.

„Oamenii vin într-un parc amenajat, curat, ca într-o capitală europeană, dar nu au unde parca. Este mult spațiu disponibil care ar putea fi organizat eficient”, a subliniat edilul.

Ceban a precizat că, pe lângă funcția principală de parcare, o parte din teren ar putea fi utilizată și pentru alte activități, însă prioritatea rămâne soluționarea problemei locurilor de parcare din zonă.

Distribuie articolul: