Revista Ea.md continuă seria interviurilor cu antreprenoarele din România. De această dată, vă facem cunoștință cu Dana Rusu, moldoveanca pentru care orașul Cluj-Napoca a devenit a doua casă. Pasionată de artă și meșteșugărit, a devenit cunoscută datorită bijuteriilor realizate din deșeuri electrice reciclate-un concept unic care a luat naștere acum 2 ani, la inițiativa sa și a unui coleg.

Totul a pornit din dorința tinerilor de a construi ceva care să vină în întâmpinarea nevoilor societății și de a contribui la un mediu mai curat pentru generațiile viitoare.

Suntem două persoane implicate în acest proiect eu și colegul meu Andy. Sunt originară din R. Moldova și de aproximativ 7 ani studiez în România (studii liceale și universitare). La momentul actual sunt studentă masterandă la Marketing, în Cluj-Napoca, iar pe lângă asta lucrez în Social Media Marketing și conduc o mică afacere. Andy este originar din Suceava unde a urmat studiile liceale și este responsabil de partea de producţie a bijuteriilor şi de proiectarea și design-ul lor. Este pasionat de domeniul meșteșugăritului și artei de la vârsta de 10 ani, dezvoltându-și aptitudinile prin origami, fotografie, tablouri de tip colaj şi mixed media, iar apoi prin urmarea Facultății de Imagine și Film din Cluj-Napoca”, a spus tânăra.

Povestea noastră a început de la pasiunea mea și a colegului pentru sustenabilitate, artă și meșteșugărit

După ce a desfăcut prima dată o placă veche cu microcipuri, l-a surprins complexitatea și geometriile modelelor ce le ascundea. Asta l-a motivat să surprindă această frumusețe în obiecte pe care le poți purta cu tine pretutindeni – bijuteriile. Mai mult, am vrut să contribuim împreună la o schimbare spre bine în societate, iar astfel am găsit o soluție de a ne îndeplini misiunea prin această afacere”, povestește Dana.

 

Ideea de a crea bijuterii din circuite reciclate a luat naștere în 2020.

Astfel, s-a conturat Precious Circuit, un concept unic în România de bijuterii realizate din deșeuri electrice reciclate, care vine să demonstreze faptul că și aceste materiale, care de obicei sunt asociate cu ceva urât, indezirabil și neplăcut, pot fi transformate în obiecte prețioase și unice, care au și scopul de transmite și un mesaj de responsabilitate socială – fii conștient de acțiunile tale și ai grijă de mediul înconjurător. Pot spune că,  pasiunea și creativitatea sunt fundamentul ideii și afacerii noastre. Acestea sunt elementele principale care ne motivează să creăm în continuare și ne duc ideea mai departe”, adaugă Dana.

Dana Rusu povestește că folosesc ca materie primă plăci de circuite reciclate. Pe viitor planifică lansarea unei colecții de bijuterii și colecții extinse de produse, formată din obiecte de decor, instalații de artă și chiar concepte de design interior, prin care vor  integră mai multe elemente componente ale dispozitivelor electrice și electronice uzate.

Activitatea noastră principală este crearea de bijuterii și accesorii unicat, lucrate manual, din deșeuri electrice reciclate. Categoriile de produse pe care le oferim publicului la momentul actual sunt: inele, cercei, pandantive, broșe, brățări, butoni și alte produse custom (de exemplu suporturi de pahare, suporturi de pixuri, suporturi de bețișoare parfumate). Acestea sunt realizate integral din circuite electrice reciclate în combinație cu diverse metale neprețioase (inox, alamă, cupru)”, a mai spus tânăra.

 

Avem capacitatea de a personaliza orice comandă (cu logo-ul companiei, inițialele numeului sau forme și dimensiuni specifice). Punem la dispoziţie un concept prea puţin explorat în lume şi anume upcycling-ul de componente electronice, prin care dorim să inspirăm cât mai mulţi oameni să adopte un comportament responsabil și să reducă cantitatea de deșeuri pe care o produc, prin reinventarea și transformarea lor.

Pentru atingerea acestui scop, de conștientizare și educare, ne propunem crearea de tutoriale şi workshop-uri pe înţelesul tuturor, pe tematica reciclării creative”, menționează Dana.

 

 

Distribuie articolul: