Imagini tulburătoare cu o fetiță de cinci ani care încearcă să-și salveze sora mai mică din dărâmăturile unei clădiri bombardate în nordul Siriei, s-au răspândit pe rețelele sociale și aduc în atenție o poveste șocantă despre dramele trăite de oamenii din această țară, lovită de război, scrie Digi24.

Tatăl celor două fete, care s-a urcat pe muntele de moloz în încercarea disperată de a-și salva copiii, este, de asemenea, surprins în scena cutremurătoare petrecută miercuri, în Ariha, Idlib, după un raid aerian al trupelor guvernamentale, relatează BBC News.

„Fotograful nu a putut vedea nimic la început, din cauza molozului și a prafului, dar apoi a auzit glasurile copiilor și l-a văzut pe tată”, a declarat pentru BBC News un corespondent al unei publicații locale, SY-24.

Jurnalistul Bashar al-Sheikh a filmat familia blocată între dărâmături în timpul relatărilor pe care le făcea după bombardament. A oprit la un moment dat filmarea și a încercat să ajute la salvarea fetițelor. După câteva momente, clădirea s-a prăbușit, cele două fetițe – Riham, de cinci ani și sora ei, Tuqa, de șapte luni – fiind grav rănite.

Au ajuns la un spital local și apoi au fost transferate la o clinică mai mare din Idlib. Din păcate, Riham, fetița de doar cinci ani care a vrut să-și salveze sora, a murit. Tuqa este internată la terapie intensivă.

Tatăl fetelor a fost identificat drept Amjad al-Abdullah, din Ariha. Soția lui, Asmaa Naqouhl, a murit în urma bombardamentului.

20 de civili, între care cinci copii, au murit după bombardamentul de miercuri, potrivit unui ONG.

Sursa: Agora.md

Distribuie articolul: