Pedofilii nu se deosebesc la exterior de alţi oameni, pot avea orice profesie şi pot proveni din orice pătură socială. De cele mai multe ori, abuzatorii au o imagine bună în societate. Pot abuza copiii proprii sau pe cei din anturajul lor. La fel, pot stabili contacte în scop de abuz cu copiii care le sunt absolut străini. De aceea, copiii întotdeauna trebuie să fie atenți cu cine vorbesc pe stradă. Recent o copilă din capitală a avut parte de o situație care se putea transforma în tragedie. Din fericire, fetița a scăpat. 

Un bărbat a încercat să agreseze o fetiță de doar 12 ani. Individul a urmărit-o de la o stație de troleibuz din capitală. Copila s-a speriat și a intrat într-o farmacie pentru a se ascunde și a cere ajutor.

Potrivit sursei, individul a fost agresiv chiar și în prezența farmacistei, astfel aceasta a activat butonul de alarmă, iar echipajul a sosit imediat la fața locului. 

Acest caz a fost relatat de echipa Bercut pe o rețea de socializare: 

,,A încercat să agreseze un copil de 12 ani, dar a ajuns pe mâna agenților de securitate Bercut. Individul a urmărit un copil, din stația de troleibuz până într-o farmacie, unde minora s-a refugiat pentru a cere ajutor. Ajunși, operativ, la fața locului, unul din echipajele Bercut a clarificat promt situația și a imobilizat agresorul. Suspectul a fost predat poliției, pentru clarificări”, se arată în mesaj.

Sursa: Facebook/Bercut