O dronă cu o lungime de circa 2,5 metri a fost găsită pe malul unui iaz din raionul Telenești. Potrivit Poliției, obiectul a fost observat de un vânător, care a alertat autoritățile.

Incidentul s-a produs la intrarea în satul Nucăreni. După recepționarea apelului, zona a fost imediat izolată, iar la fața locului urmează să intervină specialiștii secției tehnico-explozive, care vor examina drona și vor stabili circumstanțele cazului, transmite Știri.md.

Poliția face apel către cetățeni să manifeste prudență. Persoanele care observă aparate de zbor sau alte obiecte suspecte căzute la sol sunt îndemnate să nu se apropie de acestea și să nu le atingă.

În astfel de situații, oamenii sunt rugați să anunțe de urgență autoritățile, apelând numărul unic 112.

Distribuie articolul: