Luptătoarea moldoveană Anastasia Nichita afirmă că a avut mai multe conflicte cu fostul ei antrenor pe parcursul carierei și sugerează că, dacă va fi necesar, va face aceste probleme publice.

 

Ea a menționat că acum soțul ei, Valeriu Mircea, se ocupă de starea sa fizică. Cu toate acestea, Nichita a dezvăluit că la Campionatul Mondial de Lupte din Serbia, unde a câștigat argintul, exista riscul să fie descalificată. Motivul era că Valeriu Mircea, neavând acreditare oficială, a ieșit în colțul ei în calitate de secundant. Nichita a menționat că cineva din federația moldovenească a trimis fotografii către federația internațională cu cererea de a-i descalifica pe amândoi, ceea ce a creat stres înaintea finalei mari.

Nichita a precizat în mediul online că, oficial și în documente, antrenorul ei este Andrei Chiperi. Cu toate acestea, ea a menționat că soțul ei, Valeriu Mircea, se ocupă de pregătirea sa fizică. De asemenea, ea a menționat că antrenează alături de lotul național de băieți sub îndrumarea lui Roman Dermenji.

„Nu am vrut să se ajungă la situația creată, dar văzând cum decurg unele lucruri aș vrea să fac o claritate în cariera mea sportivă, pentru că multă lume probabil nu știe cum stau lucrurile de fapt. La momentul actual oficial cât și pe hârtie antrenor este Dnul Andrei Chiperi, de condiția mea fizică se ocupă Valeriu Mircea, antrenamentele la saltea le fac împreună cu lotul național de băieți sub îndrumarea dnului Roman Dermenji”, a precizat Nichita.

Luptătoarea a mai menționat că pe parcursul activității sale, au fost mai multe neînțelegeri cu fostul antrenor:

„Pe parcursul carierei mele sportive au fost mai multe neînțelegeri între mine și fostul antrenor (dacă va fi nevoie vor fi spuse și public). Respectiv cea mai bună decizie a fost să o luăm pe drumuri diferite. Apreciez și sunt recunoscătoare pentru tot ce s-a făcut pentru mine dar să nu uitam că nimic nu s-a făcut gratis și toată munca a fost răsplătită”, a comunicat sportiva.

Acum, potrivit luptătoarei, se încearcă descalificarea ei din competiții.

Și îmi pare foarte rău că acum se încearcă diferite metode doar pentru a mă descalifica din competiții sau a ponegri numele. Spre exemplu la acest campionat mondial riscam să fiu descalificată pentru că Valeriu fiind neacreditat a ieșit secundant la colț, iar cineva din federația moldovenească a trimis poze federației internaționale cu rugămintea de a ne descalifica pe ambii, un asemenea stres nu era deloc bine venit înaintea finalei mari. (Cine dacă nu ai tăi vor să te îngroape). Mulți cunosc doar produsul final dar puțin știu conținutul lui. Foarte mult sper că în continuare să nu mai fie neînțelegeri și să mă pot pregăti în liniște de Jocurile Olimpice”, a comunicat Nichita, etichetând pe rețelele de socializate pagina oficială a Ministerului Educației și Cercetării.

***

Distribuie articolul: