În contextul zilei de 8 Martie am întrebat opt femei, actrițe ale Teatrului Alexie Mateevici care sunt principalele provocări ale femeilor din anul 2025. Despre cum poate teatrul influența percepția femeiei și totodată, dacă mai avem sau nu nevoie de feminism.

Nina Lefter este a două reprezentantă TAM care a răspuns la întrebările noastre.

Cum crezi că s-a schimbat percepția asupra femeii în societatea actuală față de generațiile anterioare?

În trecut, femeia era văzută în principal ca soție și mamă. Astăzi, multe femei aleg să fie independente financiar, să îmbine viața profesională cu cea de familie sau chiar să nu urmeze deloc calea tradițională.

 

Ai simțit vreodată presiunea de a corespunde unui anumit model de feminitate impus de societate sau industrie?

Cred că toate aceste presiuni pot crea momente de frustrare, dar și de reflecție. La un moment dat, poate că am realizat că e imposibil să mulțumesc pe toată lumea și că cel mai important e să mă simt autentică. Și poate că, în loc să mă conformez, am început să-mi aleg propriul drum, redefinind ce înseamnă feminitatea pentru mine.

 

Tu joci un rol masculin și nu este un oarecare rol, e vorba de Exupery. Cum ai perceput această provocare, n-ai avut o stare de frustrare sau poate invers?

Începutul a fost frustrant, dar am reușit să trec peste momentele de disconfort alături de colegii mei, experiența devenind chiar  eliberatoare. Iar astăzi, mă bucur să explorez din plin  energia, curajul și căldura pe care acest rol mi le oferă. Astfel, am descoperit o latură a mea pe care nu o explorasem suficient, bărbăția pe care o aveam, dar la care nu umblam…

 

Cât de mult crezi că rușinea și vinovăția sunt folosite ca instrumente pentru a controla femeile? Cine ar trebui să schimbe această percepție?

Schimbarea începe, în primul rând datorită conștientizării. Cu momentul în care o femeie își dă seama că nu trebuie să se simtă vinovată pentru cine este, ce își dorește și cum alege să trăiască. Aș spune că rușinea și vinovăția au fost, și încă sunt, instrumente puternice de control asupra femeilor. Se manifestă în multe aspecte ale vieții de la corp și sexualitate, până la carieră, familie și alegerile personale.

Crezi că teatrul poate contribui la eliberarea femeilor de aceste constrângeri sau în general, dacă există nevoie de această libertate.

Pentru mine, teatrul nu este doar divertisment, ci și o formă de rezistență. O modalitate prin care femeile își pot revendica vocea, își pot spune adevărul și pot inspira și pe altele să facă la fel.

Piese care explorează relațiile dintre femei, nu doar în raport cu bărbații relații mamă-fiică, solidaritate, rivalitate – aceste dinamici merită mai multă atenție și profunzime.

În final, cred că teatrul ar trebui să spună povești care nu doar „reprezintă” femeile, ci care le provoacă, le inspiră și le arată în toată complexitatea lor.

Feminismul – necesitate sau povară?

Feminismul este motivul pentru care avem atâtea libertăți pe care bunicile noastre nici nu și le imaginau. Și că, deși avem mai multe oportunități acum, nu înseamnă că lucrurile sunt perfecte. Feminismul nu ar trebui să fie o povară pentru noi, ci mai degrabă un sprijin, un mod prin care ne susținem una pe alta. Nu înseamnă că trebuie să fim mereu „în luptă” sau să vedem sexism peste tot, ci doar să ne asigurăm că avem libertatea de a fi cine vrem să fim, fără să ni se pună bariere inutile.

 

Cum identifici tu această sintagmă și unde te poziționezi?

Pentru mine, feminismul nu înseamnă că femeile „vor prea mult,” ci că își doresc ceea ce li se cuvine: respect, oportunități și libertatea de a alege cine sunt și cum vor să trăiască, fără constrângeri impuse de societate. Sigur, uneori, dezbaterea devine obositoare. Sunt voci care duc feminismul în extreme, iar asta poate face ca unii oameni să-l vadă ca pe o ideologie agresivă, nu ca pe o mișcare de echilibru. Dar faptul că există opinii divergente nu înseamnă că scopul de bază al feminismului și-a pierdut relevanța. Când încă există diferențe salariale, violență de gen, așteptări sociale rigide și judecăți despre cum „ar trebui” să fie o femeie, atunci feminismul nu este un concept depășit, e încă o luptă validă. Nu înseamnă că femeile vor „mai mult decât bărbații,” ci doar că nu vor mai puțin. Așadar, mă poziționez în tabăra celor care cred că feminismul este necesar, dar și că trebuie să rămână o mișcare echilibrată, care promovează dialogul, nu diviziunea.

Crezi că mai este nevoie de feminism sau a devenit un concept supraîncărcat sau poate deja femeile vor prea mult?

Uneori, feminismul pare un set de reguli noi care trebuie respectate, în loc să fie ceea ce ar trebui să fie de fapt: un cadru care ne oferă libertatea de a alege fără a fi judecate. Nu ar trebui să simțim că avem de purtat o luptă în fiecare zi sau că trebuie să ne justificăm alegerile în fața altora. Așa că, da, cred că uneori chiar noi ne punem presiune suplimentară.

 

Există momente în care simți că feminismul este mai degrabă o etichetă care, iar pune sau singure ne punem o presiune suplimentară pe noi?

E o modalitate de exprimare, de existență… Ce-i cu atâta Feminism în șirul de întrebări? S-o luăm mai ușor, vă rog…

 

Hai să o abordăm atunci din altă perspectivă, ce spectacole sau poate povesti despre femei ar trebui să fie spuse mai des pe scenele teatrului?

Povești despre femei din istorie care au fost uitate sau minimalizate. Femei care au schimbat lumea, dar ale căror nume nu sunt la fel de cunoscute ca ale bărbaților. De exemplu, povești despre cercetătoare, artiste, care au fost trecute cu vederea, etc.  Povești despre femei din diferite culturi și medii sociale. Ar fi important să vedem mai multe perspective: femei din comunități marginalizate, din medii rurale, din alte colțuri ale lumii. Povești despre femei obișnuite, dar cu vieți interioare puternice. Nu toate poveștile trebuie să fie despre eroine grandioase. Uneori, cele mai puternice spectacole sunt despre femei „obișnuite” care trec prin lupte interioare, descoperiri de sine sau momente de vulnerabilitate. Piese care explorează relațiile dintre femei, nu doar în raport cu bărbații: prietenii, relații mamă-fiică, solidaritate, rivalitate – aceste dinamici merită mai multă atenție și profunzime. În final, cred că teatrul ar trebui să spună povești care nu doar „reprezintă” femeile, ci care le provoacă, le inspiră și le arată în toată complexitatea lor.

 

Dacă ar fi să transmiți un singur gând fiicei tale despre care este rolul femeii și ce ar trebui sau n-ar trebui să facă la maturitate. Care este acel lucru?

I-aș spune că: nu există un „rol” prestabilit pe care trebuie să-l urmezi ca femeie. Rolul tău este acela pe care ți-l alegi tu. Nu trebuie să fii într-un anumit fel doar pentru că societatea așteaptă asta de la tine. Nu trebuie să fii „drăguță” dacă nu vrei, nu trebuie să fii „feminină” conform unor standarde externe, nu trebuie să alegi între carieră și familie dacă îți dorești ambele. Nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic, în afară de ție însăți…

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: