Nicoleta Negrescu a fost diagnosticată cu cancer pe când avea doar 14 ani. Atunci viața i-a fost dată peste cap, iar Spitalul Oncologic a devenit atât casă, cât și școală. Ședințele de chimioterapie o storceau de puteri încât părea mai mult moartă decât vie. Dar a avut voință, răbdare, visuri și a învins această boală cruntă… îndrăgostindu-se. Astăzi, tânăra a pus mâna pentru prima dată pe cartea, proaspăt scoasă de sub tipar, carte în care îți spune povestea.

„Cel care m-a salvat atunci, s-a dus la Domnul, iar despre povestea noastră, o veți putea afla doar când veți citi cartea”

„Am scris cartea atunci când duceam o luptă dură contra cronometru. Pe când aveam doar 14 ani, am aflat că sufer de leucemie. Mi-a fost greu să accept boala, am trecut prin momente depresive, dar cu voință și răbdare am învins această maladie cruntă. Totul datorită aripilor care le-am prins imediat ce m-am îndrăgostit. S-a întâmplat chiar fiind pe patul de spital. Eu o frumuseţe de fată, iar el un băiat chipeş internat în aceeaşi secţie în care ambii ne duceam chinurile…”

Nicoleta a descris amănunțit toate trăirile și provocările prin care a trecut în cartea „Prin nori de lapte și venin”. „Am încheiat să o scriu în 2019 , dar nu am avut resurse pentru a o publica. Mi-a fost foarte greu și zic asta pentru că nimeni nu m-a ajutat, cu excepția a trei persoane, cărora le mulțumesc din suflet! Chiar dacă multe persoane ziceau că vor sa îmi citească cartea, dar nu aveam resurse, eu am găsit putere în mine! Ce am făcut? Am început sa lucrez și sa învăț, în același timp. Doar că, într-o zi, cartea să vadă răsăritul”, dezvăluie tânăra.

Și-a propus să-i încurajeze pe care care luptă cu maladia

„Scopul meu este să încurajez oamenii care au nevoie de mine. Am lucrat opt luni la ea și am scris-o deoarece vreau să ofer curaj celor care suferă de această maladie, să le spun că… cancerul nu este o condamnare la moarte, ci o problemă de sănătate prin care trebuie să treci cu optimism. Pentru asta mi-am dorit foarte mult să public această carte…”

„Prin nori de lapte și venin”

„Am ales titlul „Prin nori de lapte și venin” deoarece viața mea chiar se afla printre nori și venin. În acel moment, viața mea chiar era aproape de nori, laptele vine de la leucemie, iar veninul de la durerile infernale provocate de chimioterapie”, explică autoarea.

La cei 18 ani, Nicoleta este implicată în peste 10 proiecte de voluntariat: „Multe persoane mă întreabă cum le reușesc pe toate, iar eu le spun că mă voi odihni la pensie. Acum vreau să ajut cât mai multe persoane care au nevoie de mine. Uneori, chiar sunt întrebată dacă sunt remunerată pentru asta. Nu mi-a fost milă niciodată de timpul pe care îl petrec pentru a ajuta pe cineva. Am înţeles că voluntariatul mă ajută moral şi pe mine, mai ales că activitățile mele se bazează pe acţiuni de caritate, ajutorarea copiilor bolnavi de cancer, organizarea diferitor târguri şi multe altele… Duc o viaţă foarte activă”, povestește fata.

„Am învățat cât este de bine să faci BINE”

„Fac lucruri bune, iar asta mă face să mă trezesc dimineaţa cu zâmbetul pe buze. Îmi doresc să schimb lumea spre bine. Am înţeles ceva. În cele mai dificile momente vezi cine îţi sunt prieteni adevăraţi. Am pierdut destui oameni care însemnau totul pentru mine, dar mă bucur că au plecat singuri și au demonstrat astfel că, de fapt, nu au ținut deloc la mine. Am pierdut multe, dar am şi câștigat… Cel mai important a fost că „AM ÎNVINS CANCERUL!””, ne spune Nicoleta.

„Muncind, prin sudoare și forțele proprii, am reușit!”

„Deci pentru a publica cartea am avut nevoie de o suma mare de bani , evident! Am cerut ajutorul oamenilor pe o platformă de crowdfunding din Republica Moldova. S-au adunat doar 300 de lei. Eram disperată, nimeni nu mă sprijinea. Mergeam pe la emisiuni, se filmau reportaje, se publicau articole și mereu menționam acest lucru, dar… nimic.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat un proiect pe care l-am câștigat și mi s-a oferit achitarea a 500 de exemplare de cărți, iar încă 500 le achit eu.

Am fost ajutata de jurnalista Diana Memet și încă 2 doamne. Banii i-am utilizat pentru redactare, copertă etc…, ca mai apoi să fac totul de la început și să schimb totul. Până la urmă, cei mai buni profesioniști din chișinău, de la editura ARC au muncit ca această carte să fie tipărită și să iasă așa cum mi-am dorit”, mai povestește tânăra autoare.

Nicoleta este convinsă că orice luptă poate fi învinsă

„Atunci când înțelegi că în viață nu e totul în roz, cea mai bună alegere e să o colorezi. Visele nu mor, ci doar se colorează în nuanţe mai vii şi se transformă în realitate. Orice necaz poate fi eliminat cu un zâmbet. Orice om are puterea de a fi fericit. Orice luptă poate fi învinsă, chiar dacă victoria e de partea opusă.

Viaţa mea s-a schimbat totalmente. Am învățat că fericirea poate fi găsită chiar şi în lucruri mărunte și nu trebuie să căutăm prea multe defecte. Fiecare zi este un nou început și trebuie trăită ca și cum ar fi ultima. Am început să mă gândesc mai des la persoanele din jurul meu, să fac gesturi frumoase pentru ei”

„Cancerul mi-a schimbat existența”

„Cancerul m-a făcut să privesc doar înainte, în niciun caz în urmă. A fost o schimbare în bine, ba chiar extraordinară. Am învăţat să iubesc totul, am învăţat că bogăția cea mai mare este sănătatea și familia, am învăţat că nu există nimic mai important decât VIAŢA…”

„Vreau să dedic această carte mamei mele. Este un cadou de ziua ei! Dragă mamă, știu că chinurile mele infernale ți-au adus și ție durere foarte mare! Îți multumesc enorm pentru tot și să știi că ești îngerul meu păzitor! Te iubesc! La mulți ani la ai tai 44 de ani!”