Nelly Ciobanu a scris pe pagina sa de facebook un mesaj de susținere pentru reprezentanta Moldovei din acest an la Eurovision, Natalia Gordienko. Artista s-a arătat dezamagită de atitudinea publicului față de artiștii care merg an de an pe scena acestui concurs pentru a ne reprezenta. 

„De fiecare dată când cineva pleacă la Eurovision să ne reprezinte țara, este criticat, înjosit și ofensat. E foarte greu să reziști când nu ești susținut de conaționalii tăi. De ce vedem frumosul doar în cei străini, dar în ai noștri nu? De ce nu ne putem bucura de realizările oamenilor noștri? De ce nu ne prețuim pe noi înșine? Chiar e atât de greu să scrii un comentariu bun?

Organizatorii Eurovisionului au o părere foarte bună despre prestațiile Moldovei în acest concurs și de-a lungul anilor, Moldova a lăsat amprente frumoase și a demonstrat că poate fi la nivel cu celelalte state puternice. Asta au zis-o cei străini și juriul internațional, nu eu. La acest capitol aș putea scrie multe, dar nu vreau să vă răpesc din timpul prețios.

Haideți să fim mai înțelegători și mai blajini și în aceste zile să fim alături de reprezentanta noastră – Natalia Gordienco. Curaj, draga mea, voi ține pumnii pentru tine și îți doresc doar SUCCES! Nu-ți pierde speranța și luptă până la capăt!!!”, a fost mesajul transmis de Nelly Ciobanu.

Desigur, comentariile nu au întârziat să apară nici aici. Unii au spus că îi țin pumnii Nataliei, iar alții nu sunt de acord ca reprezentanta Moldovei să fie susținută de producătorul rus, Filip Kirkorov.

Vezi comentariile mai jos:

Amintim că Nelly Ciobanu a reprezentat Republica Moldova la Eurovision în anul 2009 cu piesa „Hora din Moldova” și s-a clasat pe locul 14.

Distribuie articolul: