Abnegația unui cadru didactic se vede pe fețele copiilor. Natalia Pascariuc numără deja câteva generații de elevi care au lăsat amintiri frumoase în inima sa, dar și experiență pedagogică deosebită. Tânăra este la moment învățătoare la Instituția Publică Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Chișinău și încearcă să țină pasul cu peste 30 de elevi din clasa I. Despre visele copilăriei, provocările unui cadru didactic tânăr și despre problemele învățământului de la noi, ne-a spus într-un interviu pentru EA.md.

Visa să devină bucătar

„De mică visam să devin bucătar, dar ca și fiecare copil pe parcursul copilăriei îmi petreceam vacanța de vară la taberele de odihnă. Fiind instruiți de educatori care erau foarte binevoitori cu noi, treptat am înțeles că mi-ar plăcea această profesie. Deci, cu alte cuvinte gustul l-am simțit în timpul activităților desfășurate în tabără și nemijlocit din admirația pentru relația pedagog- copil. Îmi amintesc și acum emoțiile unui nou început, la primele încercări la Liceul „Columna”. Au plecat însă, odată cu lecțiile predate. Am devenit prieteni din start. Ei au fost acei elevi care mi-au încărcat bateriile cu răbdare, putere și motivație”, povestește învățătoarea.

 

Așteptările unui tânăr profesor

„Nu am ales această profesie din motive materiale, însă nu neg – aveam anumite așteptări. Consider că este o profesie de suflet, de la care primesc plăcere. Ca orice tânăr profesor, așteptările erau de apreciere la justa valoare, susținere, respect, încredere atât din partea copiilor, a părinților, cât și a colegilor. În mare parte s-au adeverit și atât timp cât faci ceva cu ardoare și abnegație, așteptările nu se ruinează”, afirmă Natalia Pascariuc.

 

Fie pâinea cât de rea…

„Pe parcursul activității mele profesionale au fost urcușuri și coborâșuri, dar cred că le-am trecut destoinic. Gândul de a lăsa pedagogia a trecut prin minte poate, însă așa, ca o briză, motivul fiind fluctuația populației țării noastre și instabilitatea din țară. Însă, cum spune proverbul „Fie pâine cât de rea, tot mai bună-i în țara ta”. Deși avem parte de schimbări frecvente în mediul educațional, am învățat să ne adaptăm din mers. Provocările unui profesor sunt, evident, și problemele învățământului Republicii Moldova”, recunoaște învățătoarea clasei I „D” de la Liceul „Onisifor Ghibu” din Capitală.

 

Talentul pedagogic – îl ai sau ba!

„Calitățile unui bun profesor nu se referă doar la competența sa didactică. Capacitățile empatice și sociale, tactul și talentul pedagogic îmi par la fel de importante. Capacitatea de a forma mintea elevului și de a preda într-un mod creativ se deprinde, se exersează, însă e și un talent pe care sau îl ai, sau ba. Ce face diferența pentru învățătorii claselor primare sunt calitățile și cunoștințe la diverse discipline, pe care trebuie să le posedăm. Însă nu facem nimic având toate aceste calități, dacă nu avem dragoste pentru elevi. Este esențială”, crede Natalia.

 

Problemele trebuie soluționate

„Problemele învățământului primar sunt de diferit gen, însă trebuie să recunoaștem că ele există. Este știut faptul că în școlile orășenești problema majoră este numărul mare de elevi în clasă (peste 30), pe când în sate din lipsă de elevi sunt comasate clasele din diferite paralele și se lucrează simultan. O altă problemă este insuficiența cadrelor didactice la diverse trepte de învățământ, motivarea tinerilor specialiști, lipsa asistentului didactic”, ne-a declarat profesoara.

 

Învățătorul și buna dispoziție

„Profesia pe care o am necesită bună dispoziție în fiecare zi, iată de ce toate problemele, fie personale sau profesionale „rămân după poarta școlii”. Copilul fiind o fire inofensivă, firavă, deschisă, are nevoie de un climat psihologic favorabil, iar acest climat depinde de dispoziția învățătorului. Personal, în activitatea mea, cei care mă binedispun și motivează sun elevii și reușitele lor”, ne-a mai spus Natalia Pascariuc.

 

Cât de mare să fie inima unui învățător?

„Fiecare generație are un loc aparte în inima mea. Dragostea pe care le-o port este împărțită în mod egal pentru fiecare. Însă generațiile diferă de la una la alta, iar progresul tehnologic este direct proporțional și cu cel uman. Simt de multe ori că experiența profesională crește odată cu ei. Despărțirea, după 4 ani, este grea, însă nu se sfârșește cu asta. Mențin relatii de prietenie și colaborare cu părinții și elevii, chiar și după absolvirea treptei primare”, ne mărturisește învățătoarea.

 

Tinerii profesori trebuie motivați

„Viitorul țării noastre depinde de noi înșine, este necesar să îmbunătățim situația la noi acasă, nu în țări străine. O țară care investește în învățământ ajunge o țară înalt dezvoltată. Pentru a îmbunătăți situația din învățământ este necesară motivarea generației tinere: un loc de trai, coordonarea acestuia cu locul de muncă și nu în ultimul rând un salariu decent. Pentru a fi motivați trebuie să li se ofere mai multe calificări. Pe mine personal mă motivează părinții,  cei care mi-au călăuzit pașii spre drumul cunoașterii”, ne-a mai declarat în Final Natalia Pascariuc.

Foto: Arhivă personală

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: