Vrei să fii mai creativă și să nu postezi aceleași fotografii de toamnă ca ceilalți? E greu, dar nu imposibil, iar interpreta Natalia Gordienko demonstrează acest lucru. 

Cântăreața, cu siguranță, va fi inspirația ta pentru următoarea sesiune foto. Desigur că trebuie să știi să alegi locul potrivit și un fotograf profesionist. Fotografia frumoasă nu este doar despre artă, amintiri și creație. Este o muncă colosală, dar se merită, pentru că rezultatele unei astfel de sesiuni foto, te vor lăsa fără cuvinte.

Natalia Gordienko și-a impresionat fanii datorită fotografiilor de toamnă publicate recent pe rețelele de socializare. O poveste în adevăratul sens al cuvântului. 

„Păsările au zburat spre sud și un covor de frunze multicolore s-a întins pe pământ. Îți amintești eseurile de la școală? Toate erau aproximativ la fel pentru toată lumea. Dar acum, am crescut și fiecare poate scrie ceva de la el. Deci. A venit toamna. Chiar dacă păsările au zburat spre sud, noi dacă dorim putem să mergem spre ele. Acest frumos covor multicolor ne duce cu gândul la plimbări plăcute. Zilele se scurtează, dar cât de calde și confortabile vor fi serile”, a scris Natalia Gordienko pe profilul ei de instagram.

Foto: instagram/vladimir_alexey 

Distribuie articolul: