Echipa KLumea, în frunte cu Nata Albot a fost ca o respirație nouă pentru societatea din Moldova. După zeci de festivaluri și evenimente care au avut un impact incontestabil, vom avea parte de alte două proiecte noi în anul viitor.

Invitată în studioul Ea.md, Nata Albot a declarat care vor fi următoarele provocări frumoase.

Prima idee se va numi cred – „The Spirit of Moldova”. S-a născut în Polonia, unde am văzut cum, după căderea comunismului, a înflorit designul industrial. Acolo artiștii crează lămpi, obiecte de autor, lucrări din sticlă, metal, etc. Așa o țară prinde aspect și atracție pentru străini: o lampă făcută dintr-un telefon vechi sau o ladă dintr-un picup vechi. Festivalul va fi gratuit, în stradă, cu artizani locali și cu artiști invitați de peste hotare. El s-ar ține de Zilele Independenței.

Al doilea va fi legat tot de satul Cobusca – un Campionat național de colectare al petalelor de trandafir, dedicat companiilor care vor să își facă activități de team-building în felul acesta. Aer proaspăt, amintiri de neuitat, puține echipe, dulceață din petale de trandafiri, lichior din trandafiri drept cadou și Trofeul de „Trandafir de la Moldova”, a povestit Nata Albot.

Puteți urmări iterviul integral în link-ul de mai jos:

Interviu cu Nata Albot despre proiecte, familie și de ce și-ar dori să plece într-o țară mai caldă (Video)