Un alt interviu din seria concetățenilor noștri plecați peste hotare. Azi, vă prezentăm povestea Nadei Popovici, care a emigrat într-un oraș italian. Nadia este originară din raionul Șoldănești, are studii universitare în psihopedagogie, stagiu didactic de 14 ani la școala nr. 31 din Chișinău și gimnaziul Floreni, Anenii Noi. De ce a plecat în Italia, cum e viața în străinătate și ce ar trebui să facă autoritățile Republicii Moldova ca diaspora să revină în țară, aflați citind interviul.

Daniela Gorincioi: Aș vrea mai întâi să vă mulțumesc pentru că ați acceptat să participați la interviu. De ce ați fost nevoită să alegeți calea străinătății?

Nadia Popovici: Vă mulțumesc din suflet pentru invitație la acest interviu și îmi face plăcere să împărtășesc cu cititorii experiența mea și opiniile referitoare la viața într-o societate diferită de cea din RM.

Am plecat din RM în 2007, după 14 ani de activitate didactică, unicul motiv al plecării fiind problema economică. Salariul mic de atunci nu era suficient nici pentru jumătate din strictul necesar de atunci. Locuiam la bloc, fiul era mic, eram mereu în criză financiară, salariul îmi ajungea pe maxim 2 săptămâni. Ca să înțelegeți, iarna dormeam cu butelii din plastică pline cu apă caldă sub plapumă, căci nu aveam bani pentru plata facturilor.

Ajungând la limita pe care nu o mai puteam accepta și fiind conștientă că degrabă nu am de unde avea un salariu bun, am decis să plec în străinătate.

DG: De ce ați ales o țară precum Italia?

NP: Sugestia de a pleca anume în Italia venise de la mămica unui elev de atunci. Îmi telefonase din Italia să afle de succesele fiului și continuând deja discuția cu alte subiecte, am vorbit și despre situația mea dificilă. Ea m-a ajutat să găsesc bani pentru plecare.

Apoi m-am adresat la mămica altui elev să mă ajute cu cazarea. Astfel, am ajuns la Bologna.

DG: De cît timp sunteți în Italia? Cât de greu ori cât de ușor a fost să vă integrați în mediul italian?

NP: Locuiesc în Italia de aproape 15 ani. Integrarea într-o societate nouă e dificilă pentru oricine.

Pentru mine prima perioadă a fost extrem de grea: despărțirea de fiul de aproape 10 ani care rămăsese acasă cu sora, datorii de mii de euro, necunoașterea limbii italiene, schimbarea socială bruscă în descendență (de la director adjunct de școală la badantă), despărțirea de prieteni și de tot ce înseamnă zonă de confort. Dar determinarea că deocamdată cale întoarsă nu există, mi-a dar forță să trec prin toate obstacolele și să le depășesc. După 6 ani am reușit să obțin acte și pentru fiu și a reușit să vină cu mine în Bologna.

DG: În contextul în care sunt mulți migranți în Italia, dar și în orașul în care locuiți dvs, Bologna, unde stați la moment, cum este diaspora din R. Moldova? Sunteți uniți? Comunicați între voi?

NP: Se știe că cei mai mulți basarabeni au emigrat în Italia. În Bologna suntem de asemenea mulți. Cu aproximativ 10 ani în urmă, de exemplu, comunicam mai mult ca comunitate. Acum practic toți și-au adus și membrii familiei și deja avem un mod de viață mai conservat.

DG: Cât de ușor/greu e să îți găsești un post de muncă?

NP: Cu 15-20 de ani în urmă era mai simplu de găsit un post de muncă, deoarece erau mai puțini imigranți și italienii nu aveau atât de multe exigențe. Din cauza crizei economice începute în Italia în 2008-2009 și a „invaziei” de imigranți din acea perioadă, a apărut treptat și criza posturilor de muncă.

Pandemia a intensificat această criză și acum șanse mai mari de angajare au mai mult tinerii.

DG: Cum este să muncești într-un oraș din Italia?

NP: Eu nu aș schimba Bologna pe niciun alt oraș din Italia. E oraș mijlociu ca mărime, cu circa jumătate de milion de locuitori, oraș cu o istorie interesantă, cu monumente istorice străvechi, cu renumita universitate Alma Mater care ademenește studenți din toate colțurile lumii, cu muzee și cu multe alte lucruri unice în lume.

Italienii sunt ospitalieri, zâmbitori (spre deosebire de germani sau englezi). Orice oraș italian are locuri istorice străvechi care atrag turiștii. Așa că, în afară de posibilitatea de a munci, avem șanse să vedem locurile extraordinar de frumoase și la mare, și la munte, și pe insule.

DG: Ce ar trebui să știe un cetățean al Republicii Moldova înainte de a pleca într-un oraș italian?

NP: Ar fi bine, în primul rând, să știe a vorbi limba italiană, deoarece aici puțini cunosc limba engleză. Vara e foarte cald peste tot, excepție localitățile din munți, de aceea persoanele cu probleme de sănătate de tip cardiologic și de hipertensiune ar trebui să țină cont de zona în care pleacă. Iernile sunt cu foarte puțină zăpadă, cu ploi, cam cum e luna noiembrie în RM.

Bucatele sunt diverse de cele md, dar cu siguranță mai sănătoase, cu ulei de măsline, cu foarte puțină grăsime animală, cu foarte puțin prăjit.

Trebuie de ținut cont că în transportul public se circulă cu bilet sau abonament, controlorii verifică des și amenda e de 70-100 de euro.

Frigărui poți face în locuri autorizate, altfel riști amendă. Cafeaua din barurile italiene e cea mai bună din lume. Fiecare bloc de locuit are propriul regulament, în unele nu poți pune hainele la uscat în afara balconului sau ferestrei.

Dacă cineva se ceartă în casă, vecinii nu vor bate niciodată la ușă să le facă observație, dar cheamă poliția.

DG: Cum este orașul în care locuiți? Ce exemple ar trebui să ia municipiul Chișinău, chiar și alte orașe din țara noastră de la orașul Bologna?

NP: Bologna e un oraș situat la poalele Munților Apenini, cu centrul istoric foarte compact, clădire lângă clădire, cu străzi înguste și cu foarte puțini copaci. Periferiile sunt moderne, cu străzi mai largi și cu parcuri mari. Sunt parcări mari, cu 2-3 nivele subterane. De asemenea, parcări la toate centrele comerciale. Locurile de parcare pe străzi sunt marcate, cele cu alb sunt gratuite, cele cu albastru sunt cu plată. Există străzi cu sens unic, cu locuri de parcare pe ambele părți, spre deosebire de străzile din Chișinău cu 2-3 benzi de circulație și fără locuri laterale de parcare. În Bologna se face colectarea diferențiată a deșeurilor: hârtia, plastica, sticla, vegetale și indiferențiate. Mașinile golesc tomberoanele noaptea, când e puțin trafic.

Benzina e filtrată și în stradă nu se simte deloc mirosul ei. Sunt foarte puține gherete (doar cele cu ziare). În transportul public sunt 1-2 automate pentru validarea biletului cumpărat prealabil, 1-2 automate de la care poți cumpăra bilet cu monede și 1-2 automate unde poți achita călătoria cu cardul bancar. Biletul e valabil 75 de minute și poți călători cu el în mai multe autobuze/troleibuze.

La intrarea în primărie există un automat la care poți scoate în orice zi și la orice oră anumite acte (certificat ce confirmă viza de reședință, de exemplu).

DG: Ce exemple bune poate lua Moldova de la Italia?

NP: Orarul, în general.

Trenurile vin și pleacă cu precizie minutară, întârzierile se anunță prealabil.

E aproape imposibil să-ți vină cineva la ușă pe neașteptate, mai cu seamă la ora prânzului sau cinei e e exclus. Prietenii, familiarii își fixează anticipat orarul de vizită sau de întâlnire.

Pare straniu, dar e chestiune de bună organizare.

Gestionarea banilor (personali și publici).

Italienii sunt foarte calculați la cheltuirea banilor. Mulți îi consideră zgârciți, dar eu zic că aceasta e educație financiară. Totul dozat rațional, fără cheltuieli inutile.

Așa e și la nivel de conducere.

Italienii nu cheltuie milioane pentru revelion, ziua orașului sau sărbătoarea națională.

Sistemul educațional. Studiul intens se face începând cu liceul. Dar la școala elementară și medie (gimnazială) se pune accent pe educație, pe comunicare, pe identificarea și dezvoltarea capacităților individuale (pictură, sport, muzică).

Medicina. Medicii italieni sunt eroi. Din experiența mea, ei vorbesc cu pacienții ca cu o rudă: cu empatie, cu atenție și cu responsabilitate.

Protecția socială. Nu am mai văzut polițiști mai cuminți decât italienii. Nu te opresc fără motiv, nu am văzut niciunul aplicând forța fizică.

DG: Aveți planuri de a reveni în Moldova?

NP: Deocamdată nu. Fac studii universitare și totodată un curs la o școală de limbi străine. Am făcut foarte multe sacrificii pentru a mă integra în Italia și vreau să mă bucur aici de rezultate.

Dar nu exclud o revenire, în caz că ar fi posibil să am un salariu bun de profesor, asistență sanitară de calitate și protecție socială la noi acasă. Am sacrificat anii tinereții cu salariu mizerabil acasă, apoi printre străini din cauza guvernărilor iresponsabile. Merit să trăiesc și eu bine, ca italienii, altfel degeaba mai vorbim de drepturile omului.

DG: Ce ar trebui să facă autoritățile R. Moldova ca diaspora să revină în țară?

NP: E puțin probabil ca familiile cu copii născuți și crescuți în străinătate să revină în RM.

Dar pentru cei care ar fi dispuși să revină, autoritățile ar trebui să le ofere locuri cu condiții bune de muncă și salarii bune, asistență sanitară bună, condiții bune de trai în localitățile rurale, justiție corectă, tutelă din partea statului, transport public nou, asistența cetățenilor cu amabilitate și fără mită.

DG: Urmăriți ce se întâmplă în Republica Moldova? În ce măsură vă interesează ce se întâmplă în țară?

NP: Urmăresc zilnic aproape toate evenimentele din RM și sunt interesată la maxim de tot ce se întâmplă la baștină. Mă implic când și unde e posibil, fac ceea ce-mi este posibil de la distanță. Din 2007 până în 2016 nu am participat la alegeri, în semn de protest. De la turul 2 al alegerilor prezidențiale din 2016 particip activ în campaniile electorale, observator la alegeri, votez cu responsabilitate și speranță în schimbare spre bine.

DG: Mai credeți important/necesar participarea diasporei  la alegerile parlamentare? Ați votat la alegeri, fie ele parlamentare, fie prezidențiale?

NP: Este obligațiunea și dreptul fiecărui cetățean să voteze și să aleagă liber, oriunde s-ar afla. Votul diasporei e important și necesar, deoarece cei care văd societăți dezvoltate știu cu precizie cum trebuie să schimbăm situația ca cei de-acasă să trăiască mai bine.

Distribuie articolul: