Aștepți cu nerăbdare primăvara? Și noi! Mai ales după ce am aflat că nici în acest sezon rochiile florale nu ies din tendințe, ba mai mult vor fi la mare căutare, și nu este vorba de o bluză simplă, dar de superbele rochii maxi. Nu ai cum să nu te simți specială atunci când îmbraci o astfel de piesă. 

Aceste rochii sunt extrem de ușor de stilizat: cu pantofi stiletto, sandale sau dacă nu îți dorești să ai parte de un look elegant poți alege niște bocanci pentru că stilul edgy a câștigat teren în ultimele luni.

Rochiile maxi pot avantaja orice tip de siluetă. În același timp, după cum observăm în tendințele pentru viitorul sezon, piesele diafane și feminine o să fie preferate de toată lumea, așa că nu ne miră că printurile florale revin și ele.

Mânecile bufante reprezintă un mare hit, așa că dacă îți dorești să cuprinzi două trenduri în aceeași ținută, alege o piesă cu un astfel de artificiu. Dacă nu, poți să te decizi în privința altor accesorii ce vor fi la mare căutare, cum ar fi eșarfele purtate pe post de bandană sau gențile nouăzeciste.

Dacă nu ești genul ce preferă rochiile și îți dorești totuși să încorporezi printul floral în garderoba ta, caută o cămașă lungă într-un imprimeu asemănător. O poți purta cu o pereche de pantaloni din denim într-o nuanță de pastel, fără a ieși din zona ta de confort.

Distribuie articolul: