Pentru ei noțiunea de fericire este cunoscută. Nu o caută, însă o trăiesc la propriu cu toată splendoarea specifică vârstei copilăriei. Fericirea lor este în lucrurile simple, chiar dacă ei înșiși văd viața după lentile și dioptrii, din scaune cu rotile sau dintr-o lume mai interiorizată.   

În contextul zilei internaționale a copilului, Mobiasbancă a vizitat mai multe instituții pentru a le face o zi specială.

La Liceul Teoretic cu profil tehnologic pentru copii cu vederea slabă din Chișinău, absolvenții și-au surprins oaspeții cu un dans special în cadrul careului, iar toți cei prezenți au retrăit emoțiile ultimului sunet alături de elevi. În acest an, evenimentul a fost mai deosebit, întrucât pentru prima dată au dispus de boxe auto, microfoane și amplificator boxe, dăruite cu drag de Mobiasbancă. Iar întrucât și-au pus dorințe mărețe pentru următorul an de studii, Mobiasbancă a revenit cu drag la ei cu multe daruri – primul set de cărți în limba română, care va pune bazele bibliotecii școlare și un aparat foto digital.

Într-o excursie de descoperire a plaiului natal și anume în Șoldănești, reprezentanții Mobiasbancă au mers împreună cu micuții din Centrul de reabilitare socială a copiilor „Casa Gavroche” din Chișinău și au vizitat canionul Șoldănești, unul dintre cele mai spectaculoase din Moldova, râulețul Ciorna, calea ferată construită încă la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar și cel mai lung tunel din republică (circa 160m). A fost o excursie deosebită, care a lăsat amintiri cât pentru câteva file de impresii și un subiect minunat despre cum a început vacanța de vară.

În Școala internat specială pentru copii orbi și slab văzători din Bălți, clovnii și animatorii au stârnit valuri de zâmbete și au creat atmosferă, chemând vara în unison cu elevii. Vă întrebați cum este copilăria celor 30 de pici ai școlii și ce planuri de vacanță au? Ei bine, unii vor rămâne la școală, alții vor reveni în familii pentru a-și petrece vacanța, iar vestimentația de vară, care va fi pusă la grele încercări în jocurile între copii, le-a fost dăruită în mai multe seturi de echipa băncii. De altfel, a devenit deja o tradiție frumoasă ca viața și copilăria acestor micuți să fie colorată de către Mobiasbancă, care contribuie activ la crearea condițiilor mai bune pentru ei.

După Chișinău și Bălți, au mers în căutarea fericirii la Centrul de reabilitare „Fidancic” din Comrat, centru care găzduiește 30 de copii, majoritatea cu disfuncții locomotorii. Din scaunele cu rotile lumea copilăriei este cu siguranță mai… altfel, dar e la fel de inocentă, de optimistă și de plină cu emoții. Au imortalizat aceste emoții în poze, le-au imprimat și le-au proiectat pe ecran, apoi s-au bucurat pentru bucuria lor – că au oaspeți, că dispun deja de noi facilități (imprimantă, proiector, cuptor electric) și că au lansat spre cer baloane cu dorințe, vise și gânduri senine, demne da fi realizate.

Mobiasbancă revine de fiecare dată să le răsplătească încrederea și investesc în emoțiile lor pozitive: „Ei cred în noi, iar noi credem înzecit în ei”. „Dăruit cu drag de Mobiasbancă” este mesajul care a lăsat amprente și care îi motivează să revină în fiecare instituție aparte. Mobiasbancă crede că fiecare copil merită o copilărie fericită!

P

Distribuie articolul: