Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va co-prezida luni, 21 noiembrie, la Paris, cea de-a treia Conferinţă ministerială a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument permanent de sprijin creat la iniţiativa miniştrilor de externe ai României, Germaniei şi Franţei în primăvara acestui an pentru a mobiliza contribuţiile financiare ale comunităţii internaţionale şi pentru a sprijini reformele necesare pentru aderarea la UE, scrie AGERPRES, agenție națională de știri din România.

Potrivit MAE, ministrul Aurescu va co-prezida acest eveniment alături de ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Franţei, Catherine Colonna, şi de ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Annalena Baerbock. Conferinţa va beneficia de participarea Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi a Preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. La eveniment va mai participa din partea Republicii Moldova şi ministrul de Externe Nicu Popescu, se arată într-un comunicat dat publicităţii duminică de MAE.

Reuniunea de la Paris are loc în contextul în care Republica Moldova se confruntă cu provocări majore de ordin energetic, economic, umanitar şi la adresa rezilienţei sale, pe fondul războiului brutal de agresiune purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.