Anestezia epidurală e binevenită mai ales la prima naștere, căci travaliul poate dura până la 12 ore. De regulă, la a doua, a treia naștere, femeile nasc foarte repede, de aceea, necesitatea anesteziei epidurale decade. „Vreau să fiu corect înțeles. Suntem în secolul XXI, și dacă există la moment tehnologii care permit combaterea durerii, trebuie să le utilizăm. Nimănui nu trebuiesc acte de eroism, de a naște în suferință și de a primi, ca rezultat, traumă psihologică”, susține Maxim Calaraș.

Urmează să aduci pe lume un copil? Iată ce trebuie să știi despre anestezia epidurală:

Anestezia epidurală blochează impulsul nervos de la uter la creier, însă NU influențează în niciun fel caracterul contracțiilor și calitatea lor.

Calmează durerea mai eficient decât orice alt remediu.

Oferă o rezervă de timp la anestezie dacă nașterea pe cale naturală, în mod urgent, se va converti în cezariană.

De notat este că, în mod normal, anestezia epidurală NU influențează negativ fătul. Cu toate acestea, mămicile trebuie să fie conștiente de faptul că, epidurala este o intervenție din exterior asupra organismului. Și, după cum știm, în medicină, orice intervenție poartă riscuri.

591c54835ba01_591c54835ba48

Epidurala este interzisă dacă:

Femeia are reacție alergică la medicament.

În regiunea lombară are loc un proces inflamator acut la nivelul pielii. Există riscul de a introduce infecție.

În trecut a suferit traumatisme în regiunea lombară. Pot apărea probleme în timpul efectuării manevrelor.

Mai multe despre anestezia epidurală, despre cum se administrează, citiți pe mamaplus.md.