Nu mai trăim timpurile când se spunea că o mamă își pierde un dinte la fiecare sarcină. În prezent, vizitele preventive la stomatolog nu doar că sunt sigure, ci și sunt recomandate de medicii ginecologi. Creșterea nivelului de hormoni în timpul sarcinii modifică placa și bacteriile de la nivelul gingiei, cauzând umflarea, înroșirea, sângerarea gingiei și retenția resturilor alimentare. Acesta ar fi primul pas pentru a preveni o problemă dentară în timpul sarcinii. Dacă am omis-o sau nu, avem câteva recomandări esențiale pentru sănătatea dinților în timpul sarcinii.

Vizitele la stomatolog în timpul sarcinii sunt esențiale pentru a evita infecțiile orale, cum ar fi gingivita de sarcină, care favorizează înmulțirea plăcii bacteriene și duce la distrugerea ligamentelor ce țin dinții în os, care e baza tuturor celorlalte formațiuni anatomice. Este indicat să-ți faci un consult amănunțit înainte de a rămâne însărcinată, pentru a rezolva orice problemă care necesită anestezie și/sau radiografie. Stomatologii recomandă un detartraj, periaj și airflow, alături de examinarea gingiei și plombarea (obturarea) cariilor.

Tratamentele în primul trimestru și în a doua jumătate a celui de-al treilea trimestru vor fi evitate, deoarece acestea sunt cele mai importante perioade pentru dezvoltarea organelor copilului și este bine să nu expunem corpul la factori de risc și stres suplimentar. În al treilea trimestru devine oricum foarte dificil să stai mult întinsă pe spate, așa că majoritatea lucrărilor și intervențiilor ar trebui realizate în cel de-al doilea trimestru, perioadă în care este permisă și anestezia. Radiografiile nu sunt indicate pe parcursul sarcinii. Se menționează pe SCM1.md.

Femeile însărcinate ar trebui să facă, obligatoriu, igienizări de două ori în timpul sarcinii, pentru a evita gingivita de sarcină prin tratament local, întrucât există risc de erupții; microbii devin mai agresivi deoarece gravidele mănâncă mai des, iar astfel crește și riscul de formare a plăcii bacteriene. În primele trei luni nu se va face anestezie; cariile profunde care dau dureri se vor putea trata prin utilizarea unui pansament calmant, devitalizant. Este indicat ca femeile gravide să-și perieze dinții de două ori pe zi, dimineața și seara, înainte de culcare, și să se folosească de ața dentară. Recomandarea noastră este să nu treacă cu vederea sângerările și iritațiile gingivale și să se prezinte de urgență la stomatolog. Femeile care știu că suferă de gingivită și parodonțiță ar trebui să meargă la consultația medicului stomatolog chiar de 3-4 ori în timpul sarcinii.

Paşii necesari pentru o dantură sănătoasă:

— Dietă alimentară echilibrată bogată în produse lactate, brânzeturi şi iaurt reprezintă o sursă foarte bună de minerale esenţiale care ajută la dezvoltarea dinţilor, gingiilor şi oaselor bebeluşului;

— Alimentare variată cu fructe, legume, cereale, peste, pui, lacatate, etc. dar eevităfructele cu aciditate mare (citrice) și dulciurile;

— Reducerea consumului de dulciuri şi prăjituri cât se poate de mult pentru a proteja dinţii, de asemenea şi mesele dese care cresc riscul de dezvoltare a cariilor dentare;

— Curățirea dinţilor după fiecare masă;

— Folosirea apei de gură după periaj. Aceasta are un rol antibacterian care ajută la reducerea plăcii bacteriene.

În cazul în care aveți grețuri și nu suportați pasta de dinți, puteți să periați și fără pastă sau să înlocuiți pasta cu bicarbonat de sodiu sau cu o altă pastă de dinți naturală, care ar putea fi tolerată mai ușor. Nu curăța dinții imediat după ce ți-a fost rău, ca să nu declanșezi un nou episod de grețuri.