Deși s-ar părea că e același lucru, există o mare diferență între a fi un om care a crescut fizic și a înaintat în vârstă și acela care s-a maturizat, cu adevărat.

Ce anume face un om care s-a maturizat diferit de un adult care a rămas infantil?

  • Asumarea responsabilității pentru fericirea personală – e așa de simplu la orice vârstă, în orice circumstanțe să pui responsabilitatea pentru fericirea personală pe umerii altcuiva: rude, prieteni, partner/ă de viață, copii, stat etc. Ești cu adevărat matur atunci când înțelegi că nimeni nu are obligația sau responsabilitatea să te facă pe tine fericit/ă. Că viața e formată din 5% evenimente și 95% din percepția personală și că oricând poți alege să vezi binele, să te concentrezi pe ce se întâmplă pozitiv și înălțător în viața ta și să nu lași răul să te copleșească vreodată.
  • Asumarea alegerilor personale – să nu-ți mai fie frică să faci alegeri în viața asta, să-ți asumi consecințele acestora și să corectezi tot ce nu-ți place la alegerile făcute, din mers. Viața de adult nu are nimic de-a face cu fatalismul, cu melancolia permanentă sau cu insatisfacția personală. Toți avem vise și speranțe care nu s-au împlinit. Un adult însă își înțelege și acceptă trecutul și nu mai dă vina pe ceilalți pentru tot ce merge rău în viața sa.
  • Să contribui pentru a crea o lume mai bună – un om cu adevărat matur știe că are o obligație morală față de comunitatea în care se află, față de lume și oameni și anume să-și împlinească propria misiune, aceea cu care a venit pe acest pământ. El știe foarte bine care îi sunt atuurile și cum poate contribui într-un mod unic și personal la clădirea unei lumi mai bune, la nivel de comunitate, la nivel de microcosmos personal, sau chiar și la o scară mai largă.
  • Să ieși din suferință – un matur alege să nu mai sufere în van, or, toți purtăm în noi aprenta educației din copilărie, când părinții noștri, trăind în vremuri ceva mai rele și mai sărace decât cele de acum, ne-au predat lecția suferinței, din nou și din nou. Un om matur însă știe să aleagă grâul de neghină și să-și aleagă bine de tot suferințele. Să plângi pentru ce nu poți influența sau schimba este contraproductiv și te poate îmbolnăvi.

Un adult este infantil, un matur este inocent, spre Pavel Avram (aka Tukaram, într-un interviu) care tratează și dilema maturizării. Infantilitatea este joaca forțată, a face activități copilărești pentru a atrage atenția celorlalți sau a trezi hilarități. Or, inocența înseamnă cu totul altceva, faci tot ce faci pentru și prin înțelegere. Poți acționa tot din joacă, tot cu relaxare, dar cu înțelegere foarte profundă. Un copil sănătos este foarte matur. Un copil încurajat să gândească cu propria minte este foarte matur, îți dă niște replici de rămâi cu gura căscată. Asta pentru că în el există sămânța aia de maturitate, când e mic. Dar ce se întâmplă apoi? Sistemul educațional are grijă să-l infantilizeze, să-i fure inocența, să-l transforme în mașinărie, și atunci el, din dorința de a se întoarce la joacă, folosește infantilitatea.

Și uite așa ajungem să fim obligați să ne maturizăm prin autoeducație, prin muncă constantă cu sinele și prin multă – multă practică, și asumare.

Distribuie articolul: