Acum 11 ani, în dimineaţa zilei de 16 mai, a plecat în eternitate Primadona operei naţionale, Maria Bieşu. S-a născut la 3 august 1935 în familia țăranilor Tatiana și Luca Bieșu, în satul Volintiri, județul Cetatea Albă (actualmente Ștefan Vodă).

Studiază la Conservatorul de Stat G. Musicescu (1956-1961) cu Susana Zarifian (1956-1960) și Polina Botezat (1960-1961) (canto), Nachmann Leib (armonie), Gheorghe Borș (teorie-solfegiu) și alții. În studenție devine laureată a Festivalului mondial al tineretului și studenților (Moscova, 1957).

Evoluează ca solistă în Orchestra de muzică populară Fluieraș (1958-1960). Din 1961 este solistă la Teatrul de Operă și Balet, debutînd în rolul titular din opera Tosca de G. Puccini (1962). În 1965-1967 își perfecționează măiestria interpretativă la Teatrul La Scala din Milano (Italia) sub conducerea celebrului pedagog Enrico Piazza. Tot în acest răstimp devine laureată a Concursului Internațional P.I. Ceaikovski din Moscova (Premiul III). ÎN 1967 obține Premiul I și titlul Cea mai bună Cio-Cio-San din lume  pentru cea mai reușită interpretare a acestui rol la Concursul Internațional consacrat memoriei solistei Miura Tamaki (Tokio). A întreprins numeroase turnee artistice în Italia, Japonia, Germania, Polonia, Franța, Finslanda și alte tăți. Participă la ciclul de concerte Voci sublime de la Berlin, la festivalurile muzicale Stelele Moscovei, Nopțile albe, Primăvara kieveană, Toamna bielorusă, etc. Opera italiană romantică din secolulu XIX predomină în reporterul cîntăreței. Lista rolurilor interpretate cuprinde peste 30 de titluri, artista avînd ca temă majoră – destinul femeii, eterna cale pe spiralele dragostei, sacrificiul, suferințelor, morții. Muzicalitatea sa deosebită, timbrul vocal catifelat și de mare întindere, tehnica perfectă se îmbină organic cu dramatismul scenic, ce-i permite să interpreteze cu virtuozitate rluri titulare din creațiile  universale: Aida, Desdemona, Leonora, Santuzza (în opera omonimă, în Othello, Trubadurul, Forța destinului de G. Verdi);  Cio-Cio-San, Turandot, Mimi (în operele omonime, în Boema de G. Puccini). Interpretează cu succes și roluri din operele compozitorilor din Moldova: Aurelia, Olga (opra omonimă, respectiv, opera Serghei Lazo de D. Gherșfeld); Domnica (Balada eroică de A. Stîrcea), Glira (omonimă  de Gh. Neaga); Ruxanda (Alexandra Lăpușneanu de Gh. Mustea). S-a produs în filmele  Vocea mea pentru tine (Telefilm-Chișinău, 1971); Cîntă Maria Bieșu (Telefilm-Chișinău, 1975); Cu dragoste către voi (Telefilm-Chișinău, 1979); Cio-Cio-San) (Moldova-Film, 1981); O, Marie!… (Ecran, Moscova, 1984).

În context, s-a decis ca Teatrul Naţional de Operă si Balet din Chișinău să-i poartă numele. Această instituţie de prim rang a culturii naţionale reprezintă un simbol al înaltei responsabilităţi civice faţă de tradiţia naţională. Edificiul a fost construit în 1980 (ре adresa bd. Stefan cel Mare, 152). Arhitectori: A. Gorşkov şi N. Kurennoi. În faţa teatrului se află „Fântânele Cântătoare” (autor N. Zaporojan). Pe faţada Teatrului se află altorelieful „Muzele” (autori sculptori Boris si Galina Dubrovin).

Sala de spectacole poate găzdui 1200 spectatori. La construcţia teatrului a fost folosită piatră de Cosăuţi, marmură din Siberia şi Munţii Ural; granit din Karelia (43 nuanţe de culori de marmură şi granit), lustre de cristal din Cehia, tehnica sanitară din Ungaria, mobilier de producţie autohtonă.

În cartea „Basarabia de suflet : Lecturi şi dialoguri esenţiale” de Nicolae Busuioc, editată la editura Știința din Chișinău în anul 2010, veți găsi un articul cu soprana celebră Maria Bieșu. Cartea paote fi găsita la Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Chișinău.

Top 4 cărți de citit despre biografia sopranei Maria Bieșu.

 Viața mea e un turneu scrisă de Maria Bieșu. Cartea a apărut la Chișinău, la editura Cartea Moldovei în anul 2009. Cartea are 208 de pagini.

Bieșu posedă la perfecție arta scenică – comportament și mișcare scenică; voce remarcabilă de largă repirație, dulce intonație și patos interpretativ; tehnică vocală strălucită – soprană lirică-dramatică de rară frumusețe timbrală. Știe să-și formeze o concepție, să-și găsească rolurile, să genereze și să trăiască stare de spirit adecvată fiecărui personaj în parte.”

Citind cartea, veți afla detalii din copilăria Mariei Bieșu,  foametea și ororile ei, școala, recunoașterea cea dintâi; Conservatorul și cariera muzicală.

Maria Bieşu – vocaţie şi destin artistic. Cartea a apărut la Chişinău în anul. Are 418 de pagini + 22 f.il.

Volumul 7 al colecţiei de carte Academica este consacrat sopranei Maria Bieșu – cântăreață de operă cu renume mondial. La începutul cărții sunt patru articole care fac o referință la biografia și personalitatea Mariei Bieșu. Referințele vin din partea academicianului Gheorghe Duca, compozitorului Eugen Doga, Vlad Ciubucciu și Parascovia Berghie.

Conținutul cărții este divizat în trei părţi semnificative: Studii. Sinteze. Interpretări prezintă activitatea sopranei Maria Bieșu în Chișinău și Teatrul liric din Chișinău; evoluțiile în formațiile corale, concursul internațional Madam Butterfly etc. Opinii. Reflecţii. Mărturii – sunt reflecții şi opinii despre soprana Maria Bieșu ale diferitor interpreți vocali, compozitori, dirijori și scriitori atât din R. Moldova, cât și de peste hotare. Primadona în imagini, include bibliografia, discografia, filmografia, spectacologie şi iconografie. Lucrarea conţine rezumate în limbile rusă şi engleză inclusiv un CD cu compoziţii interpretate de Maria Bieşu.

Spectacolul scenei şi al vieţii de Rodica Iuncu. Cartea a apărut la editura Periscop din Chișinău, în anul 2007. Cartea are 175 de pagini și fotografii.

„Cronicar și observator muzical, Rodica Iuncu își cunoaște foarte bine „obiectul de studiu” afirmă în prefață scriitorul și jurnalistul Constantin Cheianu.

În paginile lucrării este inclus tot ce a creat valoros școala de muzică academică din Moldova în ultimii 30 de ani, nume solide de soliști, dirijori și instrumentaliști: Maria Bieșu, Vladimir Dragoș, Valentina Calestru, Petre Racoviță, Elena Gherman, Ion Josanu, Anna Strezeva, Anatol Lapicus-Iurie Mahovici, Vasile Iovu, Dumitru Goia, Alexandru Samoilă. Fiecare capitol prezintă creația artistului şi este completat cu o serie de fotografii din spectacole și concerte.

Vă invită Maria Bieşu : Viziuni actuale asupra operisticii şi baletului / concep., coord. proiect., sel. : Andrei Tamazlâcaru ; prez. graf. : Vlad Afanasiu. Cartea a apărut în anul 2000 la Chișinău. Are 399 de pagini plus ilustrații și fotografii.

Cartea este un omagiu adus sopranei Operei Naţionale Maria Bieşu şi prezintă informaţii despre Festivalul Internaţional Invită Maria Bieşu.

Lucrarea include opiniile participanţilor festivalului despre teatru, operă, balet, scenă, misiunea omului de creaţie. Textele au fost semnate de personalităţi precum: Ghenadie Ciobanu, Iulian Filip, Dionisie Bonari, Aurelian Dănilă, Claudia Partole, Constantin Rusnac, Larisa Ungureanu, Teodor Zgureanu, Jean-Pierre Burtin, Gabriela Cegolea, Viorica Cortez, Andrei Tamazlâcaru, Aldo Bernardi, Monika Chabros ş.a. Ediţia include texte în limbile: română, rusă, franceză, engleză, italiană, bulgară şi poloneză. În lucrare sunt inserate fotografii alb-negru de la diverse spectacole.

Cărțile pot fi găsite și în rețeaua de biblioteci „B. P. Hasdeu” din Chișinău.

Distribuie articolul: