Valeria Dupceac, mama fetei grav rănite în accidentul de la Strășeni, soldat cu moartea unui copil, susține că un consilier PAS din satul Lozova, raionul Strășeni, încearcă să o determine, prin apeluri și mesaje, să-l ierte pe șofer. Femeia a trimis redacției UNIMEDIA mesajele primite și a precizat că consilierul a venit și la spital, unde fiica ei este încă internată.

„Dacă apar în vreo știre, vom vorbi altfel”, a spus Vasile Zbîrnea reporterului UNIMEDIA, menționând că nu pune presiune, ci a discutat „pur omenește, pentru că sunt trei familii distruse”.

„Primesc de ceva timp apeluri anonime, cu număr privat, la care nu mai răspund. Însă mai grav este că un consilier al partidului PAS din satul Lozova, raionul Strășeni, mă apelează și îmi trimite mesaje prin care încearcă să-și impună părerea și, cumva, să ne manipuleze pentru ca șoferul Curban Cîrlig, vinovat de accidentul din 02.02.2026, să fie iertat în instanță.

În urma acelui accident, un copil a murit după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni, iar fiica mea a suferit multiple traumatisme și a trecut prin trei intervenții chirurgicale.

După ce am primit mesajul, am primit și un apel de la domnul consilier Vasile Zbîrnea. Acesta a afirmat că nu vom avea nimic de câștigat dacă nu îl vom ierta pe șofer în instanță, că acționăm din răutate și că ar trebui să ne gândim ce societate construim dacă acest tânăr de 19 ani va ieși distrus din închisoare după 2–3 ani de detenție.

Sincer, dezamăgirea mea este foarte mare și îmi pare nespus de rău că partidul aflat la guvernare are asemenea consilieri. Altceva nici nu mai pot spune…”, a declarat pentru UNIMEDIA Valeria Dupceac, mama fetei lovite la Strășeni.

„Gândește-te că ea îi tot mamă ca și tine și îi e jale de copil, le pare rău de ceea ce s-a întâmplat și mamei băiatului și surorii lui. Este postul mare, Dumnezeu ne iartă pe toți, toți greșim în viața asta și toți suntem păcătoși, gândește-te la Dumnezeu, iartă Dumnezeu o să-ți deschidă alte drumuri”, se arată în unul din mesajele pe care Vasile Zbîrnea l-a trimis femeii.

Contactat de UNIMEDIA, consilierul PAS Vasile Zbîrnea, a negat acuzațiile că ar pune presiune pe mama fetei și a ținut să menționeze că „dacă apare în vreo știre, atunci el va discuta altfel cu reporterul UNIMEDIA”.

„Eu am spus că șoferul este greșit, nu îl apăr. Am spus pur omenește pentru că sunt 3 familii distruse. Inițial mama fetei ne-a spus că îl iartă, iar atunci când se vor externa din spital vor vorbi cu mama șoferului.

După un timp am văzut că ea nu mă apelează și atunci am încercat eu să o sun la care ea mi-a spus că nu îl iartă. Eu nu caut nimic, nu vreau nimic. Ceea ce spune mama fetei sunt povești și dacă eu voi apărea la știri, atunci o să discutăm altfel. Mama se victimizează, eu o cunosc foarte bine, dar nu vreau să întru în detalii. Pot să spun multe.

Pot să dau și eu la știri că băiatul decedat avea 14 ani și dormea la Delia acasă.

– Asta nu are nicio tangență cu accidentul.

Nu are. Eu nu știu ce v-a spus sau ce v-a arătat, dar vă spun din start că eu nu trebuie să apar în știri. Eu mă cunosc cu doamna Valeria de aceea și am încercat”, a încercat să explice Zbîrnea.

Distribuie articolul: