Președinta țării, Maia Sandu, a ieșit în fața presei cu declarații cu privire la situația din Ucraina. Aceasta a declarat că de câteva zile trăim într-o realitate nouă, una diferită de cea de până la 24 februarie, 2022.

„Războiul din Ucraina a adus mai multă instabilitate și incertitudine în viața noastră. Din primele ore ale crizei Moldova a chemat la pace, iar autoritățile și cetățenii s-au mobilizat pentru a da mână de ajutor oamenilor din țara vecină care au avut de suferit.

Țara noastră și-a deschis hotarele pentru zeci de mii de cetățeni ucraineni. Oferim ajutor și cetățenilor altor țări care încearcă să plece din Ucraina în aceste zile. Ați văzut cu toții scenele emoționante de Palanca, Criva sau Otaci unde angajații statului, locuitori din diferite regiuni au făcut echipe comune pentru a oferi o gustare caldă, transport sau cazare gratuită refugiaților sosiți în Moldova.

Până în prezent peste 70 000 de oameni din Ucraina au intrat pe teritoriul R. Moldova”, menționează Maia Sandu.

Distribuie articolul: