În contextul în care protestele celor din opoziție continuă, iar pentru duminică, 19 iunie, reprezentanții și simpatizanții Partidului ȘOR preconizează un alt protest în centrul Capitalei, președinta Maia Sandu susține că ar avea întrebări la capitolul „finanțare”. 

Invitată în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 șefa statului a precizat că Republica Moldova este o țară liberă și democrată unde oricine poate protesta, însă întrebarea este „cum se finanțează aceste proteste”, informează tv8.md.

„Am citit și eu în presă despre aceste proteste. Suntem o țară liberă și democratică, în care oamenii sunt în drept să organizeze aceste proteste. Bineînțeles, cu respectarea legislației, fără să creeze situații de tensiune sau de risc pentru cetățeni. O să am o întrebare la modul cum se finanțează aceste proteste și cine le finanțează, și cât de transparentă este finanțarea și de unde vin banii. Deci, aici, o să am o întrebare”, a declarat Maia Sandu.

„Noi întotdeauna știm că există asemenea riscuri. Eu nu am informații despre posibile destabilizări în această duminică, la acest protest, dar instituțiile statului, instituțiile de ordine trebuie să fie la datorie și să prevină orice intenție. Iar organizatorii trebuie să știe că își asumă responsabilitatea”, a conchis șefa statului.

Reprezentanții Partidului ȘOR au anunțat că duminică va avea loc „o mișcare civică”, în Piața Marii Adună Naționale din Chișinău. Evenimentul va începe la ora 17:00.

Distribuie articolul: