Stilizarea și modernizarea teatrului este unul dintre vectorii principali ai progresului în această sferă culturală. Ancorați cumva în tradiționalismul și cumințenia dramaturgiei naționale, primim cu reticență tot ce este nou. Dar e nevoie de această noutate, măcar din simplu motiv că ne oferă o altă trăire, o altă intensitate emoțională, un alt motiv de a vizita sălile de teatru. Admir curajul regizorilor care încearcă să rescrie clasicii, aducându-i pe terenul fertil al creației contemporane. Îi admir pentru simplu fapt că dau viață unor personaje fără să le lege strâns de trecut, dar cu respect pentru încărcătura moștenirii cu care ajung până în zilele noastre.

O dovadă vie a faptului că teatru poate și trebuie să se actualizeze la percepția publicului modern este piesa „Macbeth”, după piesa lui William Shakespeare, în adaptarea lui Eugen Ionesco și în regia talentatului Mihai Țărnă, omul care a transformat un etos dramaturgic într-un mix de echilibristică, muzică și joc artistic cum rareori mai putem întâlni în spațiul pieselor teatrale clasice.

Cu o durată de peste 2 ore, piesa începe cu o lentoare care te poartă, te duce în culisele evenimentelor care l-au transformat pe Macbeth dintr-un cavaler al onoarei într-un rege nebun, avid de putere, paranoic, luptând cu stafiile trecutului. În rolul acesta a intrat cu o naturalețe și cu o măiestrie deosebită actorul Alexandru Rusu, care se pare că a revenit în țară de la București, special cu ocazia punerii în scenă a acestei piese.

Sursă: agora.md

S-ar cuveni să menționez că regizorul pare să construiască o galerie de personaje memorabile, atât masculine, cât și feminine, scoțând în față teme precum onoarea, nebunia, groaza, teroarea sau dezmățul. Îl descoperim pe regele Duncan, cel ucis cu mâinile tremurânde ale lui Macbeth, pe Cawdor cel primul răsculat, iar pe partea opusă – pe Lady Macbeth cea ispititoare, care-și convinge soțul să ucidă în numele puterii.

Șocant, delirant, pe alocuri ilar – iată câteva dintre adjectivele care ar descrie perfect experiența acestei piese; și dacă prima parte a fost ușor melancolică, cea dea doua a încununat opera (oricât de clișeizat ar suna această frază).

Mihai Țărnă a reușit să dea vibrație, sonoritate, imagine și dezechilibru unui text dramatic vechi, dar a cărui actualitate rămâne pururi pertinentă. Prin urmare, reiterez, acest nou „Macbeth” este înainte de toate o demonstrație de teatru modern, de teatru fără frică și fără rezerve, de teatru destinat celor care-și doresc o doză de șoc cultural și pentru care tiparele sunt de foarte mult timp depășite.

„Macbeth” este despre nebunie, despre glorie și despre avariție, despre oameni în care să crezi sau nu, despre lupte inegale și despre nevoia de a iubi până la obsesie, iar echipa de actori a reușit să dea formă acestor simțăminte printr-o metamorfoză artistică inedită.

Distribuie articolul: