Felicia Istratii este o tânără cu o mică afacere în spate. O decizie spontană a contribuit la schimbarea modului de viață și la conștientizarea anumitor lucruri. „Avocatul” planetei, astfel Felicia își definește existența într-o lume plină cu plastic. Mai multe detalii desprea viața eco, tânăra a relatat în interviu. 

Sursă: Instagram

De ce ai ales să te axezi anume pe ecologie?

„Cred că nu am ales eu, ci ea m-a ales pe mine. A venit în viața mea într-un moment, în care aveam nevoie de schimbări și mai ales să ies din zona mea de confort”, a menționat tânăra.

Într-un interviu ai specificat că ideea de afacere a apărut spontan, ce părere ai acum despre magazinul tău?

„Dacă de la început era o idee nedefinită încă, acum a devenit o parte din mine. Realizez cât de mult m-a maturizat și m-a schimbat. De la o simplă provocare a devenit să fie o rutină. Mă regăsesc total în el și îmi place că pot promova lucrurile corecte și de care avem nevoie în această perioadă prin el”, a explicat Felicia.

Care au fost momentele complicate la înființarea magazinului eco?

„Momente complicate au fost și sunt sigură că vor fi. Începând cu plagiere și terminând cu refuzuri. Au fost situații în care am vrut să renunț definitiv, dar de fiecare dată mi-am adus aminte de scopul inițial și asta cumva m-a redresat”, a expus ea.

Sursă: Instagram

Ce produse folosești personal din mica ta afacere?

„Le folosesc pe toate. Nimic nu ajunge spre vânzare fără a fi testat de mine și mai ales fără a mă informa despre produsul dat. Prefer să promovez și să vând produse calitative și care sunt sută la sută prietenoase mediului, începând cu producerea și terminând cu livrarea lor”, a spus Felicia.

În afara faptului că aceste produse sunt prielnice mediului, cu ce își mai demonstrează superioritatea?

„Majoritatea dintre ele au nenumărate beneficii. Sunt sustenabile, etice (netestate pe animale), naturale, organice și vegane. Materialele din care sunt produse, sunt din natură. Și cum de la origini omul a avut o legătură strânsă cu natura, vin să ne reunească. De exemplu, periuța de dinți din bambus are priorități antiseptice, praful de dinți (are doar trei ingrediente, pe lângă pasta de dinți care are și foarte multe ingrediente nocive) ne ajută să ne curățăm dinții și, respectiv, albim. Pieptenele din lemn regulează circulația sângelui și repartizează uniform sebumul pe toată suprafața scalpului”, a explicat tânăra.

Cum procedăm cu produsele care deja sunt ambalate în plastic, de exemplu ciocolata?

„Nu avem cum să excludem plasticul cu totul din viața noastră, odată ce el ne înconjoară. Aș spune că alegem un alt produs care este ambalat corespunzător, dar nu e atât de real acest lucru. În ultima vreme, am început să fac mai multe lucruri pe care, de obicei, le cumpărăm, acasă. Lapte vegetal (de cocos, nuci, migdale, susan), cât și dulciuri (bounty, ciocolată). Cine vrea, găsește alternative”, a relatat Felicia.

Sursă: Instagram

Câți oameni, din jurul tău, respectă regula Zero Waste?

„Nu i-am numărat niciodată, ca să fiu sinceră. Dar încep să observ cum prietenii mei, familia mea sau oamenii care mă urmăresc în mediul online, încep a evita plasticul și a trece treptat la un mod de viață sustenabil. Mă bucur că pot fi un exemplu bun și că pot să-mi folosesc influența cu cap”, a povestit ea.

În spatele magazinului tău stă o pasiune sau deja totuși marketing?

„Este adevărat că ECOoolish Store a început dintr-o pasiune. Lucrul ăsta nu se va schimba. Ecologia pentru mine nu a fost niciodată un trend de marketing. Ecologia pentru mine este un mod de viață. Este ceea ce trăiesc zi de zi, fără excepții. Iar magazinul este o oportunitate de a aduce principiile și stilul ăsta de viață la cât mai mulți oameni. Să scape de stereotipul că e prea scump sau e un lux”, a declarat tânăra.

Știu că ești pasionată și de lectură, ce carte ai recomanda celor care cunosc foarte puțin despre ecologie?

„Din lecturi: Studiul China de T. Colin Campbell, Thomas Campbell II; More Plants Less Waste de Max La Manna; 101 ways to go to Zero Waste de Kathryn Kellogg. Din filme, pentru că și astea sunt importante: Minimalism; The True Cost; A Plastic Ocean”, a recomandat Felicia.

Sursă: Instagram

Distribuie articolul: