Uneori ți-e atât de dor de omul pe care îl vezi zilnic și pe care tu ori altcineva l-a schimbat. Dor de felul în care interacționați, dor de felul în care vă completați cândva, de bancurile și atitudinea sa; dor să-i demonstrezi câte ceva, dor să te superi și să țipi la un om prezent.

Din păcate el nu mai e acolo și nici tu nu mai ești. Nu ai decât să răscolești prin amintiri și să vorbești cu un el de acolo. Dar oare amintirile pot fi arogante, pot amintirile zâmbi, fi arțăgoase sau raționalo-interesante? Pot amintirile să-ți umple golul din viață?

stele_multe_stele
Și da, vine un moment în care înțelegi că trebuie s-o iei de la capăt, că te așteaptă o viață plină de azi înainte. Oameni vin și oameni pleacă – doar cei potrivit de calitativi rămân, doar cei suficient de puternici ca să te rabde, doar cei a căror formulă se potrivește într-un mod ciudat cu a ta.

Se pot schimba oamenii? Ei pot fi orice. Creierul și viața noastră lăuntrică ne permite să fim orice și să putem orice. Pot să se perindeze 1000 de vieți într-un singur suflet rănit.

Dacă oamenii pleacă – lasă-i să plece, ori mâine vin alți oameni. Dacă dorul vine, lasă-l să vină, or, dorul vindecă, iar tu rămâi mai puternic odată cu această încercare. Cu siguranță, m-am sforțat să păstrez, o dată, de 2, de 3 și multe – multe ori însă… prietenul meu drag pleacă. Are cineva o bucată de sfoară să-mi împrumute? Groasă – groasă ca să leg bine oameni ce se împotrivesc!

Dacă oamenii pleacă înseamnă că vor să plece. Iar pentru tine poate că e final de capitol?!

– „Ce-ți pasă ție, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece.”

Distribuie articolul: