Literatura contemporană are o misiune extrem de grea, deoarece trebuie să se autoregenereze constant și să dea consumatorului de rând un subiect veritabil, descărcat de promisiunile vechilor romane, un subiect pe care să îl „digere” chiar și după ce a închis cartea. dacă până nu demult erau în vigoare subiectele legate de dragoste neîmpărtășită sau de prietenii pe viață și moarte, în prezent vectorul se mută încet spre probleme de ordin social, precum este penuria, marginalizarea socială sau bullying-ul. O astfel de carte este „Кто они такие” de Габриэл Краузе, tradus în colecția Inspiria.

Trebuie să recunosc că mi s-a dat greu acest roman și nu pentru că ar avea un stil prea dificil (mi-a amintit de Neil Gaiman), ci pentru că este emoțional încărcat până la refuz. Romanul elucidează istoria câtorva adolescenți implicați în activități criminale: jafuri, furturi, consum de droguri. Practic, sunt acei tineri despre care se poate spune că și-au pecetluit viața și au decis să o ia pe calea greșită. Snupz, eroul principal, este un bandit în toată puterea cuvântului. Agresiv, puternic, hotărât să nu iasă cu mâna goală nici dintr-o „operațiune” tenebră, acesta își spune monologul într-un slang tipic britanic, atât de comun unei bande britanice. Poate ceva similar ați văzut în filmul lui Guy Ritchie, „Gentlemen”, doar că în roman avem de a face cu tineri, nu cu bărbați înveterați în cele rele.

Autorul cărții, Gabriel Krauze

„Кто они такие” este genul de carte cu care poți avea o relație de genul „love – hate”, poți empatiza și disprețui personajele, poți detesta ritmicitatea argoului și a jargoanelor banditești, poți să te lași prins în mrejele acțiunii sau să îți zboare mintea aiurea din cauza propozițiilor care par interminabile. Cert e că volumul, care apropo se cataloghează drept o ficțiune autobiografică, aruncă o lumină explicită asupra Londrei celor marginalizați, arătând lumii câtă vulnerabilitate se ascunde în spatele celor care decid că violența este o soluție.

De ce merită să citești această carte? Iată cel puțin trei motive:

  • Atmosfera britanică inconfundabilă desprinsă din cartierele marginale, din raioanele în care trăiesc și acționează infractorii;
  • Sintaxa inedită și slang-ul utilizat, care chiar pare a fi exotic față de ceea cu ce ne-am obișnuit;
  • Traducerea impecabilă, realizată de Dmitrii Șepeleov. Aici fac o paranteză, anume traducerea poate uneori conserva atmosfera romanului, astfel încât cititorul străin să o presimtă în deplinătatea sa.

Dacă sunteți dornici de experimente literare, vă plac cărțile cu final deschis și nu vă e teamă de un limbaj dur, puternic masculinizat, treceți această carte pe lista TBR.

Lecturi frumoase!

Volum disponibil în rețeaua Librarius.

Distribuie articolul: