Se vorbește de ceva timp că Lidia Buble se iubește cu Horațiu Nicolau, dar vedeta nu a recunoscut niciodată că ar fi ceva între ei. A apărut, însă, imaginea cu cei doi, care îi dă complet de gol! Au mers împreună la nunta Cătălinei Ponor și s-au fotografiat într-o ipostază care dovedește clar că sunt într-o relație.



Lidia Buble și Horațiu Nicolau sunt, oficial, împreună. Artista demonstrează că vârsta este doar un număr și nu stă în calea iubirii. Cei doi au mers la nunta Cătălinei Ponor, unde s-au distrat de minune și au făcut poze.

Una dintre imagini a apărut în mediul online și dă cărțile pe față. Cei doi s-au asortat perfect cu două ținute negre, simple și au pozat exact ca un cuplu. Bărbatul o ține strâns de talie pe artistă, iar ea pare foarte relaxată alături de el.

După despărțirea de Răzvan Simion, Lidia Buble a mai fost văzută în compania altor bărbați, dar nu a exista o relație de lungă durată. Au fost doar relații de scurtă durată sau apropieri, dar de data aceasta chiar pare ceva serios cu celebrul om de afaceri Horațiu Nicolau.

Cei doi au apărut de multe ori în public și, chiar dacă au păstrat distanța, timpul petrecut împreună dă de gândit. Nu s-au afișat în ipostaze romantice, dar păreau destul de apropiați.

Lidia Buble își dorește să aibă propria ei familie și să devină mamă, însă așteaptă omul potrivit. Deși le-a promis fanilor că va anunța imediat ce își va găsi jumătatea, încă nu a făcut un anunț în ceea ce privește relația cu Horațiu.

Lidia Buble este foarte deschisă în ceea ce privește planurile de viitor, despre care a vorbit în cadrul unui podcast. Cântăreața a mărturisit că se vede mireasă și își dorește copii, dar încă nu este momentul. Vrea o familie numeroasă și visează chiar să nască trei băieți.

„N-am simțit niciodată o presiune, pentru că eu sunt omul căruia îi place foarte mult tot ceea ce înseamnă natural. Trebuie să se întâmple în mod firesc și natural. Când o fi să vină Făt-Frumos pe un cal alb, o să se întâmple. Da, îmi doresc să mă căsătoresc, îmi doresc copii. Trei băieți, dacă se poate, ar fi ideal pentru mine, dar nu pun presiune pe mine și nici nu las să mă preseze vorbele venite din partea celorlalți”, spunea, vedeta.