Liderii Uniunii Europene s-au reunit luni în cadrul unui summit extraordinar pentru a decide dacă noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei va include și un embargo asupra importurilor de petrol rusesc, cu excepția livrărilor de țiței prin conducte.

Liderii europeni au ajuns la un acord cu privire la pachetul de sancțiuni, unde chestiunea cea mai sensibilă o reprezenta embargoul asupra petrolului rusesc, anunță Politico. Astfel, până la sfârșitul anului, importurile de petrol rusesc în Uniunea Europeană vor fi reduse cu 90 la sută.

Celelalte măsuri propuse ca parte a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni au fost, de asemenea, aprobate, în special excluderea Sbrebank din sistemul internațional de plăți SWIFT și blocarea a trei posturi de televiziune rusești.

Președintele Consiliului UE, Charles Michel, a salutat acordul, într-o postare pe Twitter, și a precizat că embargoul se aplică imediat pentru mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia, tăind astfel o sursă uriașă de finanțare pentru mașina de război a Kremlinului.

„Presiune maximă asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului”, a comentat Charles Michel, care subliniază, printr-un tag, că unitatea UE rămâne  astfel intactă.

Și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat compromisul la care au ajuns liderii europeni și a confirmat că în felul acesta, până la sfârșitul anului, se va renunța la importurile de petrol din Rusia în proporție de 90 la sută.

La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz subliniază că unitatea UE a fost menținută. „Am convenit asupra unor noi sancțiuni de mare amploare împotriva Rusiei. Va exista un embargo asupra marii majorități a importurilor de petrol rusesc”, a scris cancelarul pe Twitter.

Distribuie articolul: