Interpreta Lenuța Burghila este de trei ori bunica! Fiica sa, Maria Augustina, care s-a stabilit de mai mulți ani cu traiul în Statele Unite ale Americii, este căsătorită cu un filipinez, iar cei doi au trei fetițe.

Delilah-Jane, Raluca-Iulia și Naomi-Rose, așa se numesc nepoțelele artistei. Acestea au moștenit o frumusețe deosebită, exotică, întrucât seamănă foarte tare cu tatăl lor, ginerele  filipinez al artistei.

Deși își vede cam rar nepoțelele din cauza distanței mult  prea mare, Lenuța Burghilă este foarte mândră de ele, și  de fiecare dată când are ocazia distribuie poze sau filmulețe cu fetițele.

În cel mai recent video, care a apărut pe pagina de Facebook a Lenuței Burghilă, Delilah-Jane, nepoțica mijlocie își etalează talentul de dansatoare. „Se zice că surcica nu sare departe de trunchi. Nepoțica mea mijlocie, Dalilah-Jane m-a distrat și m-a surprins.”, a scris Lenuța Burghilă.

„Este nepotica mea mijlocie Delilah-Jane. Are un an și 5 luni. Este o fetita foarte drăguță, zâmbitoare și liniștită. Nu o auzi unde stă, se joacă în lumea ei mereu în căutarea unor noi jucării și privește desene animate cu multa atenție. Cântecele pentru copii, în special în româna, sunt bucuria ei sa i le pui sa le asculte. Am rămas și eu surprinsă să văd că își manifestă de pe acum unele calități artistice. Așa eram și eu. De mica reacționam atunci când tata îmi cânta. Eu imediat reacționam…gesticulând din mâini și încercăm sa emit ceva sunete…Am 3 nepoțele în SUA și le iubesc mereu. Abia aștept sa plec să îmi vad și ultima nepoțică dar și pe copii mei dragi, partea de familie de acolo, care a devenit mai numeroasa.”, a mărturisit Lenuța Burghilă pentru Ea.md.

Distribuie articolul: