Organizatorii show-ului Larei Fabian programat luni în București, International Creative Talents SRL, spun că artista belgiană a anulat unilateral, a doua oară consecutiv, concertul din Capitală și că îi vor intenta proces, pentru acuzații false, potrivit cărora nu a fost plătită, scrie digi24.ro

Cântăreaţa Lara Fabian a anunţat, cu două ore înainte de concertul pe care îl avea programat luni seară la Sala Palatului din Bucureşti, că anulează show-ul, din motive independente de voinţa ei, motivând că managerul turneului internaţional nu a plătit-o, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, organizatorul turneului internațional transmite că artista a anulat unilateral show-ul.

„În seara zilei de 3 februarie, Lara Fabian trebuia să susțină un concert la Sala Palatului, București, ora 19:30. Pentru a doua oară consecutiv, artista a anulat spectacolul. Acest lucru este inacceptabil și noi nu acceptăm acuzația falsă făcută la adresa noastră prin intermediul conturilor ei de social media”, se arată în comunicatul International Creative Talents.

Organizatorii concertului:

„Dacă neplata ar fi motivul real, atunci nu ar fi trebuit să se prezinte în București!” „Biletele au fost vândute în proporție foarte mare și noi, organizatorii, am pregătit spectacolul până la ultimul detaliu. Lara Fabian a aterizat în România pe 2 februarie și totul a decurs foarte bine. În această dimineață s-a prezentat la Sala Palatului, așa cum se poate observa în imaginile și clipul filmat la fața locului. La ora 16:00 a decis să părăsească Sala și să plece către aeroport, fără să discute în prealabil cu niciun reprezentant al organizatorului. Nu a oferit nicio scuză validă, lăsându-i uimiți atât pe cei din echipa ei, cât și pe organizatori. În postarea ei de pe conturile de social media de la ora 17:00, artista spune că este în camera ei de hotel, menționând că nu a fost plătită pentru a putea să își plătească echipa, așadar fiind nevoită să anuleze concertul. Dacă neplata ar fi motivul real, atunci nu ar fi trebuit să se prezinte în București!”, explică organizatorii.

Aceștia și-au cerut scuze publicului: „Absența ei vătămează promoterul și pe toți cei implicați în organizarea evenimentului. Ne cerem scuze pentru publicul afectat, care împărtășește cu noi aceasta problema”.

De asemenea, organizatorii spun că artista belgiană și-a anulat și concertul pe care trebuia să îl susțină în Atena pe 1 februarie. Aceștia mai precizează că cele două show-uri programate în noiembrie 2019 la București au fost anulate tot de artistă, „motiv care este încă subiect de neînțelegere între cele două părți”.

„Problemele de sănătate invocate sunt discutabile, iar promoterul, care este și booking agent-ul ei, a suferit pierderi materiale din cauza anularii unilaterale de către Lara Fabian. Atâta timp cât conversația a fost purtată într-o manieră corectă și calmă cu persoanele implicate, nu am simțit nevoia să comunicăm public pe acest subiect. În orice caz, în acest moment vom înainta un proces împotriva artistei și managementul acesteia, pentru a primi dreptate în cadrul acestei situații dureroase. Suntem încrezători că autoritatea competentă va da un verdict corect”, potrivit aceluiași comunicat.

Lara Fabian: Sunt furioasă pentru că, pentru a patra oară consecutiv, nu am fost plătită pentru show-uri Vă scriu, „prietenii mei”, pentru că sunteţi o parte importantă din viaţa mea şi voi fi sinceră cu voi, aşa cum trebuie să fie nişte prieteni. Sunt în Bucureşti, la hotel, şi sunt profund întristată că trebuie să vă spun că show-ul din seara aceasta este anulat din motive nefericite, total independente de voinţa mea sau a echipei mele. Dar, cum mereu v-am împărtăşit sentimentele mele, astăzi trebuie să vă ofer transparenţă şi adevăr, cu completă obiectivitate”, a scris artista pe contul ei de Facebook.

„Sunt furioasă pentru că, pentru a patra oară consecutiv, persoana care se ocupă de turneul internaţional (nu implică Franţa sau turneul francez), care se presupune că trebuie să mă plătească pentru show-urile mele, nu m-a plătit. Nu pot accepta să nu văd acest abuz şi nici să continui să îmi susţin show-urile când în mod evident trebuie să plătesc toate cheltuielile echipei şi pentru concert, fără să fiu plătită la rândul meu. Este pur şi simplu o situaţie oribilă. Am încercat să continui, sperând că se va rezolva, dar doar s-a înrăutăţit şi acum suntem puşi în situaţia de a nu mai putea continua. Acest lucru mi-a provocat durere şi stres în ultimele luni, până la punctul în care m-am îmbolnăvit atât de tare încât nu am putut susţine concertul ultima dată când am venit în Bucureşti, în decembrie”, a explicat cântăreaţa în mesajul publicat luni seară pe Facebook.

Aceasta a mai spus că dragostea fanilor i-a dat putere, dar că nu mai poate continua. „Mă voi lupta prin toate mijloacele legale pentru a mă întoarce la voi cât mai repede. Bucureşti, îți promit, voi cânta din nou pentru tine. Şi, da, vom celebra muzica şi iubirea împreună în bucuria care ne leagă”, și-a încheiat artista mesajul.

Amintim că artista urmează să susțină un concer la Chișinău pe 16 martie. 

Distribuie articolul: