Luni, 2 octombrie, la ora 19.00, invităm la lansarea online a volumului de debut Coerența labirintică, de VasileGribincea, apărut la Editura Cartier, în colecția Rotonda.

Vor participa :

Vasile Gribincea

Tatiana Țîbuleac

Rareș Moldovan

Moderator: Emilian Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier

Discuția va fi transmisă live, pe paginile facebook ale EdituriiCartier și Librăriilor Cărturești.

Înregistrare disponibilă ulterior și pe canalul Editurii Cartier de pe YouTube.

Evenimentul este organizat de Librăriile Cărturești și EdituraCartier.

De la primii săi pași în ale scrisului, Vasile Gribincea a beneficiat de clauza tânărului poet cel mai favorizat – câștigă olimpiade la română; este invitat să vorbească la lansări de carte; susține rubrici la Contrafort și Revista Literară; publică versuri la Vatra, Familia, Orizont ș.a.; nu în ultimul rând, editorul îi cere manuscrisul volumului de debut.


În tot acest timp, își lucrează Cartea, cu pricepere de arhitect(-text) și măiestrie de șef de orchestră, cu o economie de mijloace invers proporţională viziunii de ansamblu, grandioasă – „împreună/ am văzut/ ce n-a văzut/ fiecare” –; totul, sub ochiul veghetor („eu sunt un fel de a privi/ în tine, prin tine, spre orice”) al unui operator de limbaj omniscient („îți vorbesc în măsura în care îmi vorbești –/ vorbeşti prin mine, îţi vorbesc// (…) te pot/ face să spui/ ce nu știai că ai/ de spus”). Nu găsesc o formulă mai cuprinzătoare pentru a-i defini scrisul decât acest vers al lui Odysseas Elytis: „Iar ca sentiment un cristal”.


Altfel spus, Vasile Gribincea îşi redactează (de fapt, „ridică însumarea”!) – ca odinioară Wittgenstein, celebrul său Tractatus logico-philosophicus – propriul Tratat lirico-poetic, în baza cifrei 7, aparent ermetic („la ieşirea noastră/ cheia a tras în ea lacătul”), dar odată deschis, cât se poate de primitor („fiecare e mai/ mult în/ celălalt// mai mult celălalt”).
O carte la cheie (), tocmai bună de locuit: „Intraţi, şi aici sunt Zei” – sau, de la Vasile Gribincea citire:
„Nu-mi spune că nu vrei să plec.
Fă-mă să rămân
sau vino cu mine”. (Em. Galaicu-Păun)

Vasile GRIBINCEA s-a născut pe 7 iulie 1997, la Chișinău, într-o familie de intelectuali.
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, specializarea Română-Engleză, și Masteratul de Studii literaredin cadrul aceleiași instituții. În prezent, este redactor la Muzeul Național al Literaturii Române și doctorand la Facultatea de Litere a Universității din București. A publicatpoeme, studii, eseuri, cronici de carte și de film, interviuri înmai multe reviste din Republica Moldova și România. A avutlecturi publice la Festivalul Internațional de PoezieGelluNaum” (2018, 2021) și la CenaclulRepublica” (2021).
Printre altele, este laureat al Premiului pentru cea mai bunălucrare de licență în domeniul Științelor Umaniste la Gala Premiilor Senatului Universității din București din 2019 și al Premiul Național pentru Tineret în domeniul Culturii, oferit de Guvernul Republicii Moldova.

Tatiana ȚÎBULEAC este scriitoare și autoarea bestsellerurilorVara în care mama a avut ochii verzi și Grădina de sticlă, ambele apărute la Editura Cartier și traduse în numeroaselimbi. Cea mai recentă traducere e în poloneză, în 2023, pentru Grădina de sticlă.

Rareș MOLDOVAN este poet și traducător. Cea mai recentătraducere e Ulise, de James Joyce, Editura Polirom 2023.

Emilian GALAICU-PĂUN este scriitor și traducător, redactor-șef al Editurii Cartier. Cele mai recente cărți publicate: Cărțile pe care le-am citit, cărțile care m-au scris,Editura Junimea, 2020 și sanG d”encre, Editura Cartier, 2020.

Coerența labirintică. Volum alternativ/continuu, de VasileGribincea (Rotonda). Broșată, 164 pag. Preț: 33 RON/ 139 MDL.

Carțile pot fi cumpărată în toate librăriile bune din România șiRepublica Moldova.

De asemenea, pot fi comandate și online pe carturesti.ro, cartier.ro & cartier.md

Distribuie articolul: