Te salut, cititorule. A cam trecut ceva vreme de când nu te-am mai luat în călătorii.  Weekend-ul trecut am pornit mai în serios, mai în glumă spre județul Suceava. Tare ne doream să vedem „pe viu” Mănăstirea Putna. Să pornim, așadar! 

Pornit-am noi sâmbătă dimineață, la ora 05:05 eram deja pe traseul Chișinău-Leușeni, ne-am oprit la una din stațiile PECO, am luat cafea, am alimentat mașina și am admirat puțin răsăritul.

În aproximativ o oră jumătate, eram ajunși în vamă. Traseul Chișinău-Leușeni a fost ușor, pentru că eram doar noi și alte câteva mașini. La vamă am zăbovit aproximativ 30 de minute în R. Moldova și aproape o oră în cea de peste Prut.

Pieisajul și verdele cu care ne-a primit România nu le pot descrie în cuvinte. Fenomenal. În jurul orei 14 eram parcați în fața Mănăstirii Putna.

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul dintre cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. În 1871 a fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” de către Mihai Eminescu.

Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava. Mănăstirea este un important centru cultural, unde s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase.

În Letopisețul anonim al Moldovei se spune că după cucerirea Cetății Chilia, în luna ianuarie 1465, Ștefan cel Mare s-a întors cu toată oastea la Suceava, poruncind mitropolitului, episcopilor și tuturor preoților „să mulțumească lui Dumnezeu pentru ce i-a fost dăruit lui…”. Nu se precizează aici cum anume trebuia să se concretizeze această mulțumire, dar, având în vedere importanța pe care o acorda voievodul însuși acestei victorii, este de presupus că ea urma să fie pe măsura evenimentului. Lucrurile se lămuresc, de altfel, în Analele putnene și în Cronica moldo-polonă, unde, imediat după relatarea izbânzii de la Chilia, se menționează foarte lapidar că la 10 iulie 1466 Ștefan-vodă a început să zidească Mănăstirea Putna, cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.

Cercetările arheologice din anii 1955-1956 au dus la concluzia că în incinta Mănăstirii Putna nu există urme de viețuire omenească „anterioare construcțiilor în piatră din vremea lui Ștefan cel Mare” și că „la venire, constructorii au defrișat terenul prin ardere, descoperindu-se deasupra solului viu o dungă de cenușă și cărbuni, iar sporadic chiar trunchiuri de copaci carbonizați”.

Cele mai recente cercetări de acest fel, efectuate între anii 1980 – 1982, ar putea conduce totuși la concluzia că chiar pe actualul teritoriu al mănăstirii a existat o așezare monahală anteștefaniană, deoarece spre latura sudică a incintei, lângă temeliile casei domnești construite de Ștefan cel Mare, au fost descoperite câteva morminte, care, prin poziția lor stratigrafică, ar pleda în acest sens.

Din pisaniile și însemnările unor manuscrise păstrate aici sau ajunse cu vremea prin mari biblioteci din lume rezultă că, odată cu pornirea lucrului de către Ștefan cel Mare, au fost transferați de la Neamțu la Putna egumenul Ioasaf dimpreună cu mai mulți monahi, meșteri caligrafi și miniaturiști, care au procedat concomitent la organizarea scriptoriului mănăstiresc, copiind primele mineie și evangheliare necesare viitorului locaș. Prezența unui grup de călugări la Putna încă din faza fundării bisericii reclama, fără îndoială, o viață religioasă normală, conformă tipicului monahal, care, până la sfințirea noului edificiu, nu se putea desfășura decât la adăpostul unor chilii improvizate și al unei bisericuțe de lemn, probabil mai vechi și foarte apropiate. În orice caz, numai după două luni de la inaugurarea lucrărilor, Ștefan cel Mare emitea un act în care vorbea despre mănăstirea sa de la Putna ca despre un fapt juridicește constituit. Ne referim la uricul din 15 septembrie 1466 prin care voievodul făcea cunoscut tuturor că a cumpărat de la frații Stan, Jachim și Simion Babici, pe două sute de zloți tătărăști, satul Jicovul de Sus, dăruindu-l „cu toate hotarele sale vechi, cu câmpurile și poienile, cu muncelele, fânețele și izvoarele, sfintei noastre Mănăstiri Putna, unde este hramul Preasfintei și Preacuratei Maici a lui Dumnezeu și a Preasfintei ei Adormiri, pentru ca acest sat (…) să fie Mănăstirii noastre Putna uric, cu tot venitul, neclintit niciodată, în veci”. Acesta este cel mai vechi document cunoscut care atestă Putna din ținutul Sucevei, ca toponimic, în general, și ca nume al mănăstirii de aici, mai cu seamă, constituind, totodată, mărturia celei dintâi danii pe care Ștefan cel Mare o face slăvitei sale ctitorii monastice.

Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

Vizita în muzeu costa 5 roni.

Distribuie articolul: