Ieri, 10 martie, în incinta Mediacor, la Chișinău, a avut loc o întâlnire informală cu Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, unicii jurnaliști din Republica Moldova care au relatat despre primele zile ale războiulul din Ucraina, de la fața locului: despre ce au văzut acolo, lecțiile învățate, ce i-a marcat şi ce i-a schimbat.

Andrei Captarenco – Am ajuns în Ucraina pe 21 februarie, urma să vină şi Viorica câteva zile mai târziu, eram în echipe diferite, ambii cu colegi jurnalişti din România. Pe 24 febuarie eram în Mariupol, m-am trezit la 5.20 dimineaţa de la o bubuitură şi mi-am dat seama că asta nu e doar un exerciţiu, ci a început războiul!

Viorica Tătaru – Eu eram în Odesa, dimineaţa la orele 6 m-a sunat Andrei şi mi-a spus că a început razboiul. În oraş era agitaţie, erau cozi la magazine, benzinării, dar, în acelaşi timp, toţi îşi păstrau calmul, nu erau panicaţi, nu erau surprinşi, fiindcă ştiau că va veni această zi, erau cumva pregătiţi pentru asta.

A. C. – Şi eu am avut aceeaşi situaţie, nu am vazut panică sau disperare, din contra, oamenii erau gata să lupte. Cu această concluzie m­­-am și întors de acolo: dorinţa ucrainenilor de a lupta pentru ţara şi pământul lor este mare.

V. T. – Pentru noi a fost important să fim acolo, căci a început în același timp și un război informaţional, astfel încât am ales să relatăm de la faţa locului, fiindcă din diverse surse de informare vedeam multă informaţii eronate sau exagerate. A fost o experienţă extraordinară, am acumulat în aceste 12 zile multă experienţă, fiindcă acolo nu mai funcţionează multe reguli de jurnalism pe care le ştiai anterior. Ne orientam pe loc, în dependenţă de situaţie, ne adaptam.

A. C. – Acolo erau multe restricţii pentru jurnalişti, nu poţi fotografia tehnica militară pentru a nu divulga coordonatele locului, adesea eram verificaţi: tehnica de lucru, legitimaţii, de unde venim şi pentru ce ne aflam acolo. Dar eu, din discuţiile cu oamenii simpli, am înţeles multe, am revenit cu o doză de optimism de acolo, ucrainenii s-au mobilizat, deşi sunt un stat bilingv, ucrainenii au depăşit asta şi s-au unit.

V. T. – E ciudat, fiindcă oamenii sunt într-o situaţie atât de grea, dar ei au atâta energie bună, nu am vazut pe cineva să se plângă de viaţă, oricât de grea era situaţia, oamenii spuneau: „Noi vom trecem peste asta! Noi suntem acasă! Noi vom învinge!” Toţi s-au unit şi se încurajau unii pe alții foarte mult. Eu vreau să afle şi ceilalţi despre dârzenia şi curajul lor!

A. C. – În Odesa s-a apropiat de mine un ucrainean, a cărui soţie s-a refugiat în Chişinău, mi-a mulţumit pentru ajutorul pe care l-a primit aceasta și mi-a spus că el a rămas acolo să îşi apere ţara. În Odesa, la Centrul de Apărare Civilă urmăream situaţia şi la un interval de mai puţin de un minut, veneau tineri acolo pentru a se înscrie în rândurile armatei ucrainene, erau şi fete, şi chiar cetăţeni străini printre ei. Întrucât cu cetăţenii străini înrolarea era mai problematică, s-a creat un batalion internaţional.

V. T. – În una dintre zile am ajuns într-un centru unde se ţeseau haine de camuflaj pentru război, femeile de acolo erau mândre că pot şi ele contribui la apărarea țării, dar au subliniat, totodată, că sunt gata şi ele să i-a arma în mână și să lupte, la necesitate.

Spre final, Andrei şi Viorica au spus că planifică să se întoarcă înapoi în Ucraina, pentru a-şi face meseria în continuare.

Scris de: Veronica Baraghin, studenta Școlii de Jurnalism, stagiară la Ea.md

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Distribuie articolul: