Irina Harea-Mardari este femeia riscurilor. De altfel, cum mai poate fi o femeie, care având un bebeluș de doar două luni se aventurează să-și facă carieră în ale jurnalismului? Despre această experiență și alte detalii curioase din viața Irinei Harea-Mardari nu poate povesti nimeni mai bine decât chiar ea! Iar la #AntiConferință. The NewsRoom, unul dintre evenimentele AGORA, Irina a acceptat provocarea și a povestit în 12 minute despre cariera de jurnalistă, între căderea guvernelor și dansul scutecelor.

De fiecare dată când văd un om (care nu este politician) vorbind în fața mulțimii, mă gândesc cum reușește oare să-și țină gândurile într-un rând drept și, totodată, să nu se lase sugrumat de emoții. Când conducerea companiei în care lucrez ne-a anunțat că în câteva săptămâni, fiecare dintre noi, va ieși pe scenă și-și va povesti viața în fața a zeci de persoane – am râs. Multă vreme am crezut că e o glumă. Apoi am înțeles că, în afară de mine, nimeni nu glumește cu așa ceva, și am fost copleșită de ceea ce urma să ni se întâmple mie și colegilor mei. Dar, la AGORA, auto-depășirea este un stil de viață, de aceea, într-o seară de februarie, mi-am lăsat copilul printre case, am urcat în mașină și am pornit spre Teatrul „Satiricus”. Pe drum am dat muzica la maxim pentru a-mi putea estompa gândurile care mi se buluceau în minte, dar și pentru a sfida ideea care îmi spunea că n-am cum să fac așa ceva și că, oricum, nu prea interesează pe nimeni cine sunt și de ce fac ceea ce fac.

 Apoi am pășit pe scenă. În sală erau două sute de oameni care așteptau să le zic ceva. Și eu tot cu intenția de a vorbi am ieșit, dar respirația mi-o lua înainte de fiecare dată când încercam să rotunjesc un sunet.  Câteva secunde mai târziu s-a aprins o lumină difuză în jurul meu și mica mea parte rațională mi-a dat de știre că nu am ajuns în rai, ci că nu mai pot amâna inevitabilul. Așa că le-am dat toate pe una și mi-am amintit de ziua aceea de noiembrie, când am venit pentru prima dată la interviul de angajare la Agora.

Era cu vreo două săptămâni înainte de ziua mea, iar fetița mea abia împlinise două luni. După o discuție scurtă, m-am înțeles cu șefii instituției că voi munci part-time, oleacă la distanță, oleacă la birou. Și iată de atunci, eu în fiecare zi am conștientizat că fie sunt nebună de legat, fie îmi place prea mult ceea ce fac.

Să fii mamă și să îmbini această misiune colosală cu munca,  pare o chestie frumoasă, curajoasă chiar. Eu vă spun că nu este nici una și nici alta. Dacă nu ești jurnalist.

Și dacă nu ai norocul să ajungi într-o echipă formată din oameni care știu perfect ce ți se întâmplă și câte dintre promisiunile pe care le dai la ședințe vor ajunge pe site.

Vica, de exemplu, șefa mea de la Agora, mă lăsa să aberez de fiecare dată când îi descriam planuri mărețe. Apoi îmi tempera avântul și îmi amintea că sunt mamă și am acasă un bebeluș.

De ce am rămas la AGORA chiar și atunci când am primit propuneri destul de tentante?

Pentru că eu cred că în afară de banii pe care îi ridici la sfârșit de lună de la un loc de muncă, are mare importanță și confortul emoțional pe care îl găsești acolo. Agora m-a ajutat să lupt cu fricile mele. Fricile mele de femeie, de mamă dar mai ales, fricile mele de creator de conținut. Cred că adevărata mea validare ca și jurnalist s-a întâmplat aici. Și iarăși meritul nu este al laptopurilor de ultimă generație sau a tehnicii performante pe care o avem la dispoziție. Meritul este al oamenilor care m-au privit cu atâta încredere, mi-au susținut fără echivoc ideile și le-au dat dreptul la viață.

Așa au apărut reportajele de vineri. Așa a apărut proiectul „Oameni ca tine”.

De fapt „Oameni ca tine” este o continuare a reportajelor de vineri pe care eu le abandonasem la un moment dat fiind dezamăgită de faptul că o prostie de știre externă adună mii de vizualizări, iar un reportaj muncit și rupt din sufletul meu – abia de atinge câteva sute.

Atunci iarăși Vica m-a scos afară și mi-a zis că trebuie să revin la ceea ce știu să face cel mai bine – să scriu. Mult timp după aceea m-am gândit să ofer o haină acestor reportaje, să le ofer dreptul la un nume.

Mintea mea este extrem de productivă atunci când dau cu aspiratorul.

Atunci se întâmplă să-mi vină idei de texte pentru blog, sau idei de subiecte pe care pot să le realizez ca și creator la Agora. Și „Oameni ca tine” tot în timp ce aspiram covoarele a apărut.

Scriind reportaje am reușit să descopăr oameni și caractere. De multe ori am fost surprinsă, de multe ori emoționată. Uneori furioasă. De exemplu când am scris povestea Svetei lui Moricel, o femeie care era bătută de soțul său pentru că nu reușeau să se pună de acord cu ziua în care a plouat. El zicea că a plouat ieri, ea zicea că azi. Pe lângă aspectul comico-tragic al acestei situații, am descoperit în Sveta lui Moricel destinul a sute de femeie din țara noastră pentru care violența domestică a devenit o normalitate.

Noi, în calitate de jurnaliști nu putem face multe, dar putem face mai mult decât nimic

Noi, în calitate de jurnaliști nu putem să rezolvăm problemele. Nu putem să-l determinăm pe Moricel să nu-și mai lovească nevasta și nici nu putem să scoatem legi prin care să le dăm din deget agresorilor.

În schimb noi putem să subliniem fenomenele sociale despre care victimele nu vor vorbi niciodată în public. Putem să dăm un telefon, să cerem o reacție. Asta, desigur, nu e foarte mult. Dar e mai mult decât nimic și este unul dintre argumentele de bază care mă ține lipită strâns de acest domeniu.

După mai bine de doi ani în redacția asta pot spune că fetița mea a crescut împreună cu mine, iar eu am crescut împreună cu Agora.

AGORA vrea în continuare să facă jurnalism independent, transparent, relevant și să ofere conținut gratuit pentru toată lumea!

AGORA vrea să facă asta alături de voi și finanțat de membrii comunității. De curând, pe AGORA s-au lansat pachetele de membership. Fiecare din ele are beneficii, fiecare din ele contribuie la creșterea capacității redacției. În patru ani, noi sperăm ca familia noastră să adune celmpuțin 800 de membri (bipezi) cu care vom face AGORA, EA.md, ROOFOFFLINE-uri și facturi. Asta înseamnă 200 de membri pe an.

Sursa: AGORA

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: