Andrei scoate din buzunarul drept o bucată de cretă albă, se apleacă şi, după ce îşi face nu ştiu ce socoteli în minte, desenează un semicerc ce se aseamănă cu o poartă de fotbal improvizată, aşa cum făceam cu toţii pe vremuri, în copilărie. La trei pași de el, pe trotuar, e o cutie roșie de carton, goală, încă „flămândă”, și boţită pe la colțuri. Andrei face un salt copilăresc, semn că e gata de muncă, scrie 60 plus.md.

Din podul palmelor sale late, de un alb cu roz molatic, pornesc către cele zece degete crăpături negre, ce amintesc de rădăcinile unui copac tânăr care caută să se afunde în pământ… Undeva, pe sub aceste aţişoare negre, probabil mai pot fi găsite amprentele.

Are 1,65 m înălţime, poartă o cămașă de vară galbenă, în carouri, cu mâneci scurte și nasturi roşi de vreme, uzaţi. Pantalonii negri și pantofii prea mari îi conferă un aer de Charlie Chaplin.

Pe jonglerul de pe străzile din Chișinău îl poți memoriza pentru seninătatea sa şi pentru calitatea aceea rară de a găsi câte o vorbă potrivită pentru a „câștiga”, a cuceri un adult sau un copil.

Andrei Leancă s-a născut în 1960, toamna, iar data nașterii și-a tatuat-o chiar el pe mâna dreaptă, cu stânga, alături de semnul său zodiacal și alte trei cuvinte: Pâinea, pacea și femeia.

După ce a venit din armată, timp de șase ani, Andrei a vândut doar cuburi. Într-o zi însă se târguise cu o doamnă și schimbase trei dintre cuburile sale pe nişte mingi, găsindu-le potrivite pentru jonglare. Crede şi până acum că decizia din acea zi i-a schimbat viața.

Învăţând să jongleze, se antrena cu cartofi, în spatele casei, să nu-l vadă nimeni. Când a simțit că este pregătit, a venit la Chișinău, însă fără cartofi. Pornise la drum cu trei mingi colorate. Acum, după șase ani, are șase mingi și visează ca într-o bună zi să poată jongla cu opt mingi concomitent. Strada l-a învățat multe, unii trecători, deosebit de generoşi, i-au dat chiar şi sfaturi privind pasiunea lui, așa învățând să jongleze cu patru mingi, apoi cu cinci.

Face zilnic naveta, rămânând acasă doar duminica. Pornește la drum, în fiecare dimineaţă, din satul Bravincea, raionul Călărași, pribluind să ajungă în Chişinău pe la ora zece. Drumul costă vreo 40 de lei, și asta pentru că se pricepe să facă autostopul.

Revine seara, făcând până acasă încă cinci kilometri pe jos. Zâmbind larg, spune, fără pic de regret, că a pierdut până acum zece mingi. Iar cel mai mare câştig al său a fost de 1.300 de lei făcuți într-o zi.

Andrei spune că a încercat de mai multe ori să muncească cu ziua prin sat, cu mingile însă reușește să facă mai mulți bani. Vine în Chișinău indiferent de anotimp, însă cel mai mult îi plac verile, pentru că nu-i îngheață mâinile, iar ploile sunt calde. Soția îi zice adesea să-şi caute altceva de lucru, însă, la vorbele ei, el doar strânge din umeri și spune resemnat: „Așa îs eu…”.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: