Johnny Depp, fostul soț al actriței Amber Heard, a pierdut procesul de violență domestică intentat de aceasta. Actorul de 57 de ani a fost numit de instanță „bătăuș” și acum este în pericol să-și piardă toată averea. Fosta soție i-a cerut despăgubiri de zeci de milioane de dolari, după ce l-a acuzat că a bătut-o de 14 ori.

Starul din „Pirații din Caraibe” a pierdut și în fața ziarului The Sun, pe care l-a chemat în judecată din cauza articolelor considerate defăimătoare la adresa lui. Publicația l-a făcut „bătăuș”, pe baza mărturiilor fostei soții.

Judecătorul a justificat decizia de luni astfel: „Deși a dovedit elementele necesare ale cauzei sale în acțiunea de calomnie, inculpații (ziarul și conducere sa – n. red.) au arătat că ceea ce au publicat a fost, în esență, adevărat. Am ajuns la aceste concluzii după ce am examinat în detaliu cele 14 incidente pe care se întemeiază pârâții, precum și considerațiile generale pe care reclamantul le-a susținut că trebuie să le luăm în considerare”, a explicat judecătorul Andrew Nicol, potrivit Daily Mail.

Conform avocaților actriței Amber Heard, decizia de luni este doar prima victorie a sa în războiul cu Johnny Depp. Actorul a deschis, la rândul lui, un proces, prin care o acuză pe Amber Heard de defăimare. Mai mult, acesta susține că a fost el victima violenței domestice și că fosta soție a încercat să-și facă publicitate pe seama lui.

Starul i-a cerut despăgubiri de 50 de milioane de dolari, însă ar putea sfârși chiar el fără bani în buzunare, fiindcă actrița a venit cu un nou proces. Amber Heard îi cere despăgubiri de 100 de milioane de dolari, după ce l-a acuzat că a deschis mai multe conturi sociale cu scopul de a o umili în public.

Johnny Depp și Amber Heard au fost căsătoriți în perioada 2015-2017, însă relația lor a fost presărată cu nenumărate certuri, scandaluri și acuze de violență domestică.

Sursa

Distribuie articolul: