O poveste despre pălării și o femeie care le creează. Asemeni unei vrăjitoare cu degetele ei lungi și subțiri ,care aranjează cu grijă voalul diafan ce învăluie aceste pălării și le cuprinde ca un nor de zefir aerat de jur împrejur… Iuliana Chiroșca s-a pus din nou pe creație. A scos o nouă colecție plină de grație și mult mister și crede necontenit că aceste pălării vor crea istorie și vor schimba femeile. Tu ce crezi?

Despre ce „vorbesc pălăriile”?

„Despre cum e să ai lumea ta, tăcută și plină de mistere, emoții și gânduri în șoaptă, toate ascunse că după o perdea de abur hipnotic, amețitor de elegant și romantic. Eu cred necontenit că aceste pălării vor crea istorie. Este o lume despre care vorbesc întotdeauna cu un surâs fin și mult optimism… incurabil și contaminant. Am avut grijă de imaginea acestei companii ca de un copil, alimentând mereu cu dragoste și emoții ceea ce avea menirea să aducă pe lume frumosul, măsură, etichetă și eleganță. Fără niciun rabat s-a întâmplat și cu această colecție”, ne dezvăluie Iuliana Chiroșca.

Ce „comunică” femeia, purtând aceste pălării?

„Am dorit să văd mereu armonie, răbdare, tact și subtilitate în tot ce mă înconjoară, iar acolo unde nu am găsit am adăugat singură culori și vibrație lucrurilor amorfe. Energia feminină este suma valorilor spirituale adunate într-o inimă unde găsești pace… o femeie însăși este pace. Întreaga ființă feminină reprezintă o nevoie imperioasă și profundă de a iubi, de a fuziona energetic, spiritual, fizic. Emoțiile sunt că o hrană subtilă pentru ea. Ori de câte ori o femeie simte că nu există iubire, ea pur și simplu flămânzește, se sufocă; întreaga ființă i se îngustează”, afirmă creatoarea de pălării.

Ce reprezintă pentru tine creația?

„Creația pentru mine este că un fel de manifest, o formă materializata a gândurilor mele și a imaginilor pe care le imprim în siluete arcuite garnisite cu dantele fine, cristale și pene de păsări exotice… e lumea mea”, dezvăluie pentru EA.md Iuliana Chiroșca, creatoarea brandului „Julie Anne Millinery”.

Creatoarea de pălării continuă să educe publicul feminin picătură cu picătură, infiltrând cu mult tact noțiunile de eleganță, cumințenie în ținute și tact în comportament. Sunt lucruri care vor rămâne în memoria multora probabil… Vouă ce pălărie v-a rămas la suflet?