Chiar îți dorești să te accidentezi pe parcursul antrenamentului? Activitățile fizice sunt importante pentru corpul tău, însă să nu uiți niciodată de încălzirea de dinainte. Aceasta este văzută mai mult precum o etapă opțională sau neglijată, iar majoritatea sar peste ea pentru a începe antrenamentul cât mai repede, fie din lipsa timpului sau chiar doar din plictiseală. Totuși, corpul se expune la un risc de accidentare care cu siguranță va durea și se va ajunge la regrete – fă bine și nu ajunge în acest stadiu!

Uite ce beneficii te pot îmbrățișa!

Ești prea plictisit ca să te întinzi înainte de antrenament? Îți ia doar câteva minute, iar beneficiile pe care le câștigi sunt cu siguranță mai importante decât o posibilă accidentare. Prin întinderea mușchilor și chiar a articulațiilor, îmbunătățim tot ce înseamnă flexibilitate și mobilitate asupra corpului nostru. Este un factor important pentru a ține la distanță eventuale rupturi de ligamente sau alte leziuni asociate cu mișcări bruște.

Chiar arată foarte bine atunci când o persoană are o postură corectă – acesta este alt beneficiu care vine alături de tine când îți faci încălzirea înainte de antrenament. De asemenea, îți reduce și durerile musculare și vine la pachet și cu o îmbunătățire a performanței tale sportive.

Întinde-te în mod corect, nu te grăbește nimeni!

Pentru a obține toate beneficiile enumerate mai sus, este important să cunoaștem și cum facem o întindere ca la carte. Totul începe printr-o singură încălzire simplă de baza pentru a intra in ritm, urmând o întindere a mușchilor și articulațiilor, mai ales partea din spate, picioare și piept. Totuși, să nu uităm nici de umeri, încheieturi și gât. Menținem o respirație constantă, trăgând aerul până în piept și evităm să ne forțăm exagerat de mult pentru început.

Este foarte important să menținem fiecare întindere pentru aproximativ 20-30 de secunde pentru a permite mușchilor să se relaxeze și să se întindă în mod constant pentru ca antrenamentul nostru să fie cât mai eficient.

Simte-te mai bine pe parcursul antrenamentul cu echipamentul potrivit!

Pe lângă întinderea pe care trebuie să o faci obligatoriu înainte de un antrenament, alegerea echipamentului adecvat poate face diferența între o experiență plăcută și una neplăcută. Poți opta mereu pentru niște jachete de drumeții rezistente sau niște pantaloni de drumeții confortabili dacă presimți că vremea de afară poate avea o întorsătură – fiind foarte bune și pentru hiking. Cu siguranță vei observa, confortul este un factor important, mai ales când simți o libertate de mișcare și ești mereu uscat în timpul efortului fizic.

Chiar nu-ți dorești să-ți menții sănătatea și performanța fizică? Bea niște apă, întinde-te înainte de antrenament și poartă niște bluze și tricouri care te mențin în formă pe tot parcursul activității. Acordă atenție vestimentației, mai ales când optezi pentru exercițiile în aer liber. Investește timp în întindere și bucură-te de beneficiile unei vieți active și sănătoase!

P.

Distribuie articolul: