20 de ani în industria dansului – mult sau puțin? Coregrafa, dansatoarea și performera Irina Pavlovskaia răspunde: “Este suficient. Dar întotdeauna pare că nu e de ajuns”. Fără iluzii, am discutat cu Irina despre competitivitatea industriei dansului din Moldova, conflictul intern al artistului „creație vs comercial” și, bineînțeles, despre spectacole – una dintre cele mai interesante forme de spectacole de dans contemporan.

Există expresia „a vorbi în limbajul dansului”, dar v-ați certat vreodată în acest limbaj? Nu m-am certat, dar a trebuit să exprim emoții și sentimente puternice. Nu pot concepe să cert sau să insult pe cineva prin limbajul corpului și al dansului, acestea sunt lucruri contradictorii.

Aveți propria școală de dans, care în acest an împlinește 13 ani. Specializarea este dansul contemporan. În Moldova există mulți tineri dansatori talentați? Da. Am, desigur, propria mea perspectivă asupra talentului, dar cred că în Moldova sunt mulți oameni talentați în toate domeniile. Nu rămânem în urmă față de nicio altă țară în ceea ce privește talentele.

Câți elevi ați format deja? Sincer, nu pot estima nici măcar un număr aproximativ. Ce înseamnă „am format”? Ar trebui să iau tinerii și să-i conduc până la un punct ipotetic de absolvire. Dar în realitate, unii se antrenează ani de zile, iar alții doar câteva luni. Acum am un grup pe care îl conduc de 10 ani. Ei sunt nucleul nostru. I-am luat la vârsta de 4 ani, anul acesta vor avea paisprezece.

Prin mâinile mele au trecut foarte mulți copii, mulți dintre ei dansează și acum. Câți sunt… Cred că mai mult de o sută, pentru că predau de la 19 ani.

Aveți un program propriu, “Adagio”. Ce reprezintă? Este o creație personală, care include mișcări din coregrafia de balet, adaptate într-un format de lecție de fitness, precum și o serie de exerciții din practici fizice foarte eficiente.

Pe scurt, Adagio este un body-balet cu cele mai eficiente exerciții pentru dezvoltarea unui corp rezistent, puternic și coordonat.

Cum evaluați nivelul școlii de dans contemporan și coregrafiei din Moldova? Putem oferi ceva nou sau competitiv industriei dansului? Dacă privim dansul contemporan în general, din păcate, nivelul nostru este sub medie. Moldova rămâne mult în urmă față de noile tendințe, care ajung la noi din Europa sau America foarte lent. În același timp, ne străduim cât putem! Și rămâne un fapt – despre competitivitatea industriei dansului din Moldova nici nu se poate vorbi deocamdată.

De ce se întâmplă asta? Problema nu este lipsa talentelor, ci faptul că în Moldova, în principiu, nu se susține arta și industria dansului. Lipsește subvenționarea necesară pentru ca tinerii talentați să aibă posibilitatea să se manifeste. De aceea, repet – din păcate, deocamdată în coregrafie nu vom face nimic nou și neobișnuit.

Dansul – talent sau muncă? Muncă. Foarte multă muncă.

Câte ore pe săptămână dansați? Să calculăm împreună. În medie, de la două la opt ore pe zi. Am maxim o zi liberă, iar uneori niciuna. Așadar, dansez între 24 și 27 de ore pe săptămână.

Ce nu ați dansa niciodată? Aveți tabuuri în dans? Tabuuri nu am, dar multe depind de context. Pot să nu vreau să dansez ceva dacă nu văd o legătură semnificativă și nu înțeleg de ce fac asta.

Sunteți prima moldoveancă „Iron-woman” care a trecut „jumătatea” celebrului triatlon Ironman – distanța de 70,3 km. Totuși, este ultimul punct din biografia dumneavoastră pe Instagram, chiar și veganismul este pe locul doi. Este aceasta o realizare importantă pentru dumneavoastră? În cât timp ați parcurs distanța? Am parcurs distanța în 6 ore și 30 de minute. Și într-adevăr, nu consider aceasta o realizare importantă pentru mine. Ironman – este foarte simplu. Oricine poate face asta cu un nivel adecvat de pregătire, nu este nimic super complicat și uimitor.

Veganismul vă definește? În niciun caz. Este doar alegerea mea, îmi este comod așa și îmi place să mănânc astfel.

Arta și sportul necesită adesea dopaj: în primul caz pentru inspirație, în al doilea – pentru rezultate. Ce „dopaj” aveți? Cu ce vă alimentați și de unde vă luați emoțiile? Nu sunt de acord că aceasta poate fi numită dopaj. Arta – este

rezultatul. Este ceea ce ai acumulat deja, iar dopajul nu poate influența ceea ce creezi. Așadar, nu am dopaj. Tot ce pot face este să trăiesc și să fiu deschisă la evenimentele care se întâmplă în viața mea. Lucrurile importante le transform ulterior în artă.

Ceea ce mă inspiră cu siguranță este muzica. Ea îmi poate oferi imagini și pentru mine este o muză puternică. Iar emoțiile sunt pur și simplu prezente în viața mea ca o reflexie a oamenilor, evenimentelor și artei.

Dansul – este într-un fel o operă de artă a momentului. Nu poți să-l atingi, să-l revinzi, să-l lași moștenire, cum este cazul obiectelor de artă și bijuteriilor. Cum vă raportați la acest lucru? Mă raportez foarte bine la asta. Este grozav că poți privi această artă doar aici și acum. Mi se pare că în asta constă valoarea specială a dansului.

Mulți văd perspective în a se căuta pe ei înșiși în străinătate. Dumneavoastră rămâneți acasă. Ați avut astfel de încercări? Vă simțiți fericită și realizată aici? Nu, nu mă simt realizată în Moldova, dar mă străduiesc. Aici resimți o mare presiune dacă vrei să câștigi bani din artă și să te realizezi în același timp. Fie încerci să te exprimi cât mai mult, riscând să nu câștigi bani, fie te ocupi de găsirea unei componente comerciale a ceea ce faci, iar aceasta este o energie și o forță complet diferită. Pentru mine, acesta este un conflict intern perpetuu.

Și da – m-am gândit adesea să plec, dar deocamdată rămân.

Foarte curând – pe 9, 10 și 16 august – la Galeria Plai de pe Pușkin, 39, vor avea loc trei spectacole de dans Tu Bi EXPO. Ce va fi? Va fi primul meu spectacol solo, bazat pe improvizație. Există un plan de acțiuni, anumite sarcini și sensuri pe care le-am integrat în el. Sunt episoade construite, unde am o idee și o declarație. Există un principiu de mișcare pe care îl voi urma pentru ca această idee să fie clară spectatorului. Dar mă voi mișca în improvizație și este puțin probabil să reușesc să improvizez toate cele trei spectacole în mod identic, trecându-le prin starea mea de moment. Așadar, imersiunea mea va fi din ce în ce mai profundă, iar toate cele trei spectacole vor fi diferite.

Dacă vorbim despre povestea pe care vreau să o spun, aceasta este despre frica femeii de a fi ea însăși și despre imposibilitatea de a ieși dintr-un sistem de viață bine cunoscut – îl construiești, trăiești după el, vei încerca să te alegi pe tine, dar tot te vei întoarce în acest sistem și vei juca anumite roluri.

Desigur, voi povesti aceasta prin propria mea experiență și propriile mele situații de viață. Va fi despre mine în mod concret.

Este mai dificil să dansezi într-un spațiu intim decât pe scenă? Este importantă distanța între artist și spectator în cazul improvizației – un proces destul de intim și orientat pe sine, în care te expui total? Să dansezi într-un spațiu intim este mult mai dificil. Pe scenă, există în mod implicit o separare între artist și public, există structura ta și inaccesibilitatea ta. Pe de o parte, aceasta este bine, pe de alta – nu prea.

În ceea ce privește performanța, această limitare aduce mai multă profunzime și deschidere. Lași spectatorul să intre în performanța ta chiar la nivel de spațiu. Este dificil, o persoană nepregătită riscă să nu facă față, dar pentru performerii pregătiți, această implicare a spectatorului și observarea răspunsului său emoțional ajută la o deschidere și mai mare.

Pe cine așteptați la Tu Bi EXPO? Aștept pe toată lumea. Acest spectacol va fi interesant și pentru bărbați, nu doar pentru femei. Sunt sigură că mesajul meu îi va provoca și pe ei într-un fel.

Publicul meu este conștient și pregătit, sau nepregătit, dar receptiv la arta contemporană. Este un spectator pregătit să meargă în profunzime, care a venit să privească și să gândească, nu doar să privească și să fie impresionat.

Irina, mulțumim pentru discuție. Vă dorim un spectacol reușit și cel mai bun public.

Detalii eveniment: https://iticket.md/event/tu-bi-expo

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: