Masive tăieri ilegale de păduri ne așteaptă la sfârșitul anului, când vânzarea ilicită a lemnelor de foc ar putea deveni o afacere foarte profitabilă, dacă vom avea o iarnă friguroasă. Totuși cel mai mult vor avea de suferit cei în apartamentele de vânzare cărora le sunt instalate sisteme de încălzire autonomă. Previziunile aparțin lui Veaceslav Ioniță, expert în economie, care  va face publică o analiză detaliată a acestei situații.

Garzprom a anunțat marți că va reduce livrările de gaze prin conducta Nord Stream până la aproximativ 20% din capacitatea normală, motivând că o turbină are nevoie de lucrări de întreținere. Unii lideri europeni consideră că, în realitate, compania rusă caută astfel să împiedice țările occidentale să-și facă rezerve de gaze pentru iarnă. În aceeași zi, miniștrii Energiei din UE au hotărât să reducă consumul de gaze cu 15%, în așteptarea unei posibile sistări totale a livrărilor rusești de energie. În urma acestor decizii, ieri, prețul gazului pe piața europeană a crescut până la 2300 de dolari, potrivit jurnal.md.

Întrebat de Jurnal.md ce urmări ar putea avea această stare de lucruri asupra R. Moldova, Veaceslav Ioniță a declarat că, la ora actuală, nu avem motive să credem că nu vom avea gaz la iarnă, dar ar trebui să ne îngrijoreze care va fi prețul la gaz, deoarece reducerea volumelor de gaze rusești livrate se reflectă imediat la prețul de la bursă.

„Există riscul să avem un preț exagerat de mare la bursă și rămâne să vedem dacă vom accepta acest preț sau totuși vom negocia cu Federația Rusă o anumită formulă: sau modificarea formulei de calcul, sau modificarea formulei iarnă-vară. Însă, în condițiile de astăzi, cu Rusia va fi foarte greu de discutat și vom intra într-o situație și mai mizerabilă. Oricum, dacă în ultimii ani, R. Moldova cheltuia pentru o iarnă vreo 4 mlrd. de lei, acum fără 15 mlrd. nu vom scăpă. Asta-i varianta semi-optimistă”, a menționat Ioniță.

Criza de lemne de foc se va aprofunda. „Vom nenoroci tot ce înseamnă pădurile pentru Moldova”

Expertul atrage atenția că autoritățile ar trebui să nu uite că 60 la sută din familiile din R. Moldova se încălzesc cu lemne, iar cei mai săraci – 10 la sută din populație – nici nu știu ce înseamnă gaz sau încălzire centralizată. Astfel, aprovizionarea populației cu lemne de foc va reprezenta o altă problemă foarte importantă în cazul în care va crește și numărul celor care vor trece de la încălzirea cu gaz la cea cu lemne, ceea ce ar putea conduce la tăieri ilegale de păduri.

„Anual, Moldsilva taie vreo 450 de mii de metri cubi de lemne, pe care le vinde oamenilor săraci la un preț foarte redus, de 700-800 de lei pentru un metru cub. Această cantitate este una derizorie, căci, dacă o împărțim la 680 de mii de familii, care nu au nici gaz, nici căldură centralizată, nu revine nici câte un metru cub la o familie, fiindcă oamenii consumă cel puțin câte 5 metri cubi într-o iarnă. Iată de ce la noi săracii îngheață iarna de frig, trăind într-o cameră micuță și făcând focul numai noaptea, cu resturi vegetale. În mod normal, pentru acești oameni, am avea nevoie de 3 milioane de metri cubi pentru o iarnă. În același timp, avem vreo 270 de mii de familii care se încălzesc cu gaz și cred că mulți dintre aceștia vor trece la lemne, care deja sunt mai ieftine decât gazul. La prețul gazului, propus de ANRE, chiar dacă metrul cub de lemn ar ajunge la 3000 de lei, tot ar mai ieftin să ne încălzim cu lemne. În aceste condiții, vom nenoroci tot ce înseamnă pădurile pentru Moldova. Vă dați seama ce tentație va fi atunci să te duci să tai toată pădurea? Numai o mașină de lemne, dacă pui în ea opt metri cubi, se transformă în – mă tem să spun – 25 de mii de lei. De aceea, mi-e frică să mă gândesc la ce va fi iarna asta”, a explicat specialistul.

Menționăm că, acum o lună, întreprinderile silvice din R. Moldova aveau în stoc peste 44 de mii 500 de metri cubi de lemne de foc, adică de şase ori mai puțin în comparaţie cu stocul disponibil în aceeași perioadă a anului trecut. Reprezentanţi ai „Moldsilva” declarau că cererea pentru lemnele de foc a crescut brusc odată cu scumpirea gazului și că, în acest an, agenția va scoate la vânzare peste 500 de mii de metri cubi de lemn. Mai mult, odată cu scumpirea gazului, inspectorii de mediu au depistat sute de cazuri de tăieri ilicite de copaci.

Încălzirea autonomă va deveni mai scumpă decât cea centralizată

În spațiul urban, situația este de altă natură. Pentru locuitorii orașelor, care beneficiază de încălzire centralizată, o soluție mai optimă decât gazul ar fi păcura, care astăzi devine tot mai atractivă, este de părere Veaceslav Ioniță. În schimb, cea mai complicată va fi situația celor cu încălzire cu gaz autonomă.

„Pentru cele 100 și ceva de mii de familii cu apartamente conectate la încălzirea centralizată, o soluție ar fi păcura. În prezent, avem doar rezerve strategice de păcură, nu cred că s-a mai procurat, însă oricum ea este mai ieftină decât gazul. Dar cu cea mai mare problemă se vor confrunta zecile de mii de familii cu încălzire cu gaz individuală, care nu vor putea trece nici la lemne, nici la păcură. Cu atât mai mult cu cât, dacă anterior ăștia conectați individual cheltuiau pentru gaz mai puțin decât cei cu încălzire centralizată, anul acesta situația se va inversa”, a specificat Ioniță.

În opinia expertului, o altă soluție la care ar putea recurge unii moldoveni în sezonul rece ar fi instalarea în locuințe a pompelor de căldură, care însă presupune și unele riscuri. „Utilizând o asemenea pompă în locul unor reșouri primitive, dintr-un kilowatt de energie electrică faci trei kilowați de căldură, iar din trei kilowați de energie electrică, produci căldură cât un metru cub de gaz. Problema e că, la un apartament cu trei camere, îți trebuie trei pompe. În primul rând, de unde să aducem vreun milion de pompe? În al doilea rând, la noi rețeaua electrică e făcută pentru producerea luminii, dar nu a căldurii, și astfel nu va rezista, va exploda”, atenționează Ioniță.

Creditul de la BERD ne-au putea ajunge numai pentri zece zile

Întrebat în ce măsură ne-ar putea ajuta creditul de 300 de mln. de euro, pe care BERD l-a acordat R. Moldova pentrtu achiziționarea gazului din surse alternative, în cazul întrerupeii livrărilor de la Gazprom, specialistul și-a exprimat regretul că acești bani ar fi insuficienți:

„Din cei 300 de mii de euro, numai 100 de mii sunt destinați pentru crearea unei rezerve strategice de gaze. Cu acești bani, în cel mai bun caz, putem cumpăra 100 de mln. de metri cubi, care este consumul nostru pe jumătate de lună. Dar acum prețul e așa de mare, că vom cumpăra numai 50 de mln. de metri cubi. Ăsta e consumul nostru pe 10 zile”.

„80 la sută din populație ar putea să nu-și permită să achite pentru gaz”

Prin urmare, soluția ideală pentru R. Moldova în următorul sezon rece ar fi să avem o iarnă caldă, consideră Veaceslav Ioniță.

„Problema cea mai mare va fi la orașe. Dacă cei cu încălzire centralizată vor ieși cumva din situație, cei cu încălzire autonomă nu știu ce vor face. Acum, când se agravează situația cu prețul de piață la gaze, 80 la sută din populația R. Moldova ar putea să nu-și permită să achite pentru gaz”, a adăugat Ioniță.

Distribuie articolul: