Salut, cum a început dimineața ta? Poate ești deja la lucru pentru că începi programul la opt sau nouă. Poate că te-ai dichisit, apoi ți-ai băut cafeaua în liniște și în drum spre serviciu ți-ai dus copilul la școală sau la grădiniță… Pentru multe femei dimineața arată anume așa, iar pentru altele fiecare zi înseamnă o nouă aventură la propriu, conflicte și chiar pericol. Astăzi vreau să îți vorbesc despre femeia polițistă și ce se ascunde după acea uniformă serioasă, care stă perfect pe corpul unei femei. Unii ar sări și ar spune că asta nu este o profesie pentru o domnișoară și mai cu seamă pentru o mamă… 

Mi-am dorit să cunosc o tânără din sistem, care nu stă în birou, dar care e toată ziua în teren… Credeam că va fi greu, dar o simplă postare pe facebook a adus în atenția mea o mulțime de femei curajoase. Foarte mulți mi-au vorbit despre Ionela Dosca-Juncă, iar atunci când ne-am întâlnit în parc, am înțeles de ce… Zâmbetul ei molipsitor și fața luminoasă m-au făcut din prima clipă să mă simt în largul meu. Ne-am așezat pe o bancă la umbră și discuția a trecut atât de lin și firesc că nici nu mi-am dat seama cum s-a dus timpul.

Ionela Dosca-Juncă este subofițer superior al Secției Asigurarea a Ordinii Publice a Direcției Patrulare Centru al Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP al MAI. (I-am spus și ei: „Cred că ai o legitimație cât o carte”. 😂)

Povestea Ionelei începe destul de curios. A lucrat în televiziune, dar soarta a făcut ca emisiunea la care muncea  să aibă ca tematică justiția și poliția. Și de aici a pornit totul…. și totuși mai există ceva… Tânăra mi-a povestit că tatăl ei și-a dorit să devină polițist, dar viața l-a dus pe alte căi, iar prin Ionela parcă și-a împlinit și el visul. Desigur, nu a fost nimic forțat, totul a fost foarte firesc și cum mi-a mai spus și Ionela: „cred că profesia m-a ales pe mine…”. 

Foto: Eugenia Ion

Ionela, să începem cu începutul… Cum a arătat programul tău de azi?

„La 5:30 deșteptarea. La 6:30 ies deja din casă. La 7:00 aveam postarea (un fel de aliniere, unde ni se dau orientările pentru ziua de lucru și suntem distribuiți pe rute).

Țin să menționez că eu lucrez la Inspectoratul Național de Securitate Publică – Direcția Patrulare Centru, care cumva este divizată în două secții: secția patrulare și secția asigurare ordine publică (fostele măsuri în masă).

Serviciul nostru presupune ieșirea în primă linie în cazul protestelor și evenimentelor de amploare. Noi asigurăm ordinea publică și iarăși în această secție mai sunt două servicii – serviciul unu din care fac și eu parte, este despre asigurarea ordinii publice la instituțiile de importanță majoră, și serviciul doi patrularea pedestră (velo, moto, auto și cabaline în parcuri și zone de agrement).”

Nu am cum să nu te întreb, de ce ai ales această profesie, care a fost motivația ta? 

„Nu știm dacă am ales-o eu sau dacă m-a ales ea pe mine. Eu îmi doream să vin în acest sistem încă acum doi ani când activam la un post TV din țară, unde lucram cot la cot cu oamenii legii. Fiind implicată zilnic în operațiuni cu poliția am zis: de ce să nu încerc și eu să îmbrac uniforma?.

În acea perioadă nu mi-a reușit pentru că am întârziat pentru perioada când trebuia să depun actele la catedra militară, iar ulterior m-am căsătorit și am devenit mămică. După câteva luni de la nașterea fiului, un bun prieten m-a sunat și mi-a spus că se caută angajați și atunci am simțit că e momentul meu.

Primul om care a aflat de asta a fost soțul meu. Lui i-am cerut primul un sfat și iată-mă aici.”

Foto: Eugenia Ion

De obicei părinții sunt foarte protectivi și își doresc ca copiii lor să fie în siguranță. Cum au reacționat ai tăi când le-ai spus în ce domeniu vrei să te implici? 

„Soțul a fost de acord din start și chiar s-a bucurat pentru că el era cumva mai mult pentru poliție decât pentru jurnalism (râde) și asta pentru că el este un om mai tăcut și mai liniștit. Fuge de presă și de tot ce însemnă public.

Mama și acum mă mai întreabă: „Tu nu obosești la muncă? Eu nu înțeleg cum poți să stai toată ziua în picioare? Poate te duci la muncă de birou?”. Eu nu mă regăsesc în munca de birou. Eu fiind o fire foarte energică, mereu am nevoie de acțiune și adrenalină. Și în teren le regăsesc pentru că zilnic mă ciocnesc cu situații și oameni diferiți.

Am fost obișnuită cu pericolul încă din TV pentru că nici jurnaliștii nu sunt asigurați și în jurnalism există situații când poți fi bruscată sau amenințată. Eu chiar aș face o tangență între aceste două domenii. Tot ce ne diferențiază pe mine ca polițistă și pe tine ca jurnalistă este uniforma. Noi tot facem poze și raportăm ce se întâmplă în teren, exact ca și în jurnalism, doar că acolo vii cu un material în redacție, aici raportezi ce se întâmplă în teritoriu.

Mama știe că eu sunt o fire cu caracter puternic. De felul meu sunt mai izghițică, mai curajoasă și îmi i-au bucățica (cum se spune în popor) și probabil de asta ei pur și simplu m-au susținut.

Curajul și motivația a venit cred că de la tata. El își dorea să devină polițist, dar nu a fost să fie, iar eu eu cumva i-am continuat visul.”

Trăim într-o societate plină de stereotipuri. Mulți oameni consideră că meseria de polițist nu este pentru femei. Te-ai lovit de astfel de marginalizări, fie din partea colegilor sau a cetățenilor? 

„De fapt, zilnic suntem tratați în mod egal. Indiferent că este vorba de angajați de gen masculin sau feminin. E adevărat, poate că nu este o muncă pentru toate femeile… Trebuie să aplici forța fizică, mijloace speciale, să opui rezistență cu infractorii, dar să fii femeie într-un colectiv în care domină bărbații – are și o parte bună.

Noi, femeile, vedem problemele dintr-un alt unghi și respectiv reacționăm diferit de bărbați. O femeie poate să obțină o informație mai ușor pentru că un zâmbet poate schimba atitudinea cetățeanului față de tine.

Atunci când o femeie trage pe dreapta un șofer, atitudinea șoferului e alta față de femeia polițistă decât față de bărbatul polițist.”

Foto – arhiva personala

Deseori în viață suntem nevoiți să facem anumite sacrificii pentru a ajunge acolo unde ne-am dorit. Care este cel mai care sacrificiu pe care l-ai făcut pentru această profesie? 

„Cel mai mare sacrificiu este că trebuie să pot să mă împart între familie și muncă.

De când sunt prezentă la muncă mă simt vinovată față de feciorul meu pentru că îi acord mai puțin timp. Alți copii sunt duși la grădiniță de mama, eu din păcate nu prea pot face asta. Uneori eu sunt cea care îl ia, dar îl duce soțul sau mămica.”

El înțelege cu ce se ocupă mama lui?

„A făcut o vizită în instituția noastră. Nu prea a înțeles despre ce este vorba (este mic, are un an și șapte luni), dar s-a uitat tare atent și tare încruntat la toți când ne-a văzut îmbrăcați în uniforme și toți cu chipiuri.” (râde).

Foto: Arhiva personala

Meseria ta poate fi periculoasă… A existat un astfel de moment în care te-ai simțit în mare pericol și te-a făcut să crezi că poate ar fi mai bine să renunți?

„A existat chiar recent o situație, pe care nici nu știu cum să o clasez…

Fiind implicată în serviciu, am depistat o mașină parcată neregulamentar. Ne-am apropiat, șoferul s-a eschivat să prezinte actele necesare. A negat că ar fi parcat mașina acolo, după care l-am avertizat că dacă nu își ia automobilul și nu prezintă actele urmează să fie solicitată o auto-specială. Astfel bărbatul a început să devină agresiv și a încercat să plece de la fața locului mișcând automobilul în față către colega mea și apoi în spate unde mă aflam eu. Practic, ne-a împins cu mașina, dar nu cu viteză încât să fim rănite.

Acest incident nu m-a făcut să mă gândesc că trebuie să renunț, dimpotrivă, am zis că mergem mai departe, depunem plângere și demonstrăm că faptul că suntem femei asta nu înseamnă că noi nu am putea să facem dreptate sau să ne impunem în fața unui bărbat. Lucrând în acest sistem trebuie să îți setezi niște valori și principii de la bun început și să ți le impui”.

După câte mi-ai povestit cred că e logică următoarea mea întrebare. Ce calități trebuie să ai ca să lucrezi în poliție?

„În primul rând curaj și răbdare. Pentru că în fiecare zi te întâlnești cu o provocare și trebuie să faci față indiferent de natura ei.

Trebuie să ai și nervi de fier pentru că lucrul cu oamenii nu a fost niciodată ușor, dar nu e nici imposibil.

Responsabilitate – Odată ce ai îmbrăcat uniforma ești responsabil de acțiunile tale, de ceea ce vorbești și de ce se întâmplă în jurul tău.

Promptitudinea – să reacționezi rapid în situațiile de criză sau de stres major.”

Ce sfat i-ai da unei fete care vrea să lucreze în poliție? 

„Pentru tinerii care încă nu au familii întemeiate și copii le spun să meargă, pentru că în primul rând sunt și multe oportunități. Salariul este unul decent și pentru un tânăr începător eu cred că este un domeniu în care o să poată să își facă o carieră cu perspectivă aici acasă. Și asta este un motiv pentru care am ales acest domeniu, ești cumva asigurat și după vârsta de pensioare, dar iarăși trebuie să fii o persoană cu caracter și curajoasă. Aici trebuie să faci față, poate chiar să ai un caracter mai dur și să fii ferm. Să nu existe două opțiuni. Dacă a greșit trebuie sancționat, chiar dacă îți este prieten.”

Foto – arhiva personala

Există acel respect față de poliție în societatea noastră? 

„Eu în general aș împărți în trei categorii atitudinea cetățenilor față de poliție…

Sunt persoane care respectă poliția și se salută cu „Să trăiți.” (râde)

Sunt oameni care da,  au frică și se agită…

Și sunt persoane, cu care vorbești și ei și parcă nu te aud, de parcă ai fi un nimeni… și iată momentul ăsta este dureros. Luând în considerație o situație din prezent – pandemia. Noi suntem obligați să informăm cetățenii privitor la purtarea măștilor în locuri publice și încăperi. Te apropii îi spui că este obligator să poarte masca, iar unii se comportă de parcă nici nu au auzit. Momentul ăsta e dureros și înțeleg că undeva imaginea poliției încă mai trebuie cizelată.”

Pentru mine este foarte important să fiu un exemplu pentru ceilalți. Să fiu eu, poate, acel polițist care va schimba imaginea poliției.

Până la cați ani crezi că o să activezi în acest domeniu?

„Mai am 25 de ani de activitate până la vârsta de pensionare. Nu pot să fiu sigură că o să stau chiar până la vârsta de pensionare. Acum mă pot apăra fizic, atunci o să mă apăr psihologic (sunt foarte importante tăria de caracter și cunoștințele psihologie în acest domeniu). Să vă dau un exemplu: acum am avut situații cu combaterea comerțului ilicit la piața centrală. E foarte greu să lucrezi cu această categorie de oameni. Trebuie să știi să negociezi cu ei pentru că altfel nu ai cum. Să aplici forța nu are niciun rost, dar trebuie să știi tacticos cum să comunici cu omul, ca el totuși să te asculte…”

Imaginează-ți că  peste vreo 20 de ani băiețelul tău  îți spune că ar vrea să lucreze în poliție, cum crezi că vei reacționa? 

„Eu voi fi de acord și îl voi susține. De câte ori am fost cu el la birou tot ziceam: „acesta e viitor polițist”. Eu tare mi-aș dori el să vină în sistem, dar  contează care va fi și imaginea poliției atunci.

Este foarte mult de lucru în sistem, recunosc. Îl voi susține așa cum mă susțin pe mine soțul și părinții”, a încheiat Ionela.

Suntem o revistă cu și despre femei. Susținem și promovăm femeile, care luptă cu stereotipurile și inegalitatea de gen. Dacă ai și tu astfel de valori ca noi și lupți pentru ele, nu ezita să ne contactezi și să ne spui povestea ta. 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: