Parlamentarul ucrainean Oleksi Honcearenko a anunțat, vineri, 4 martie, că reprezentanți ai procurorului-șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, au plecat în Ucraina, unde vor demara investigarea crimelor de război comise de Rusia împotriva acestei țări – scrie RBC, citat de Rador.

Angajați ai Biroului Procurorului Tribunalului de la Haga, Karim Khan, au plecat în Ucraina, pentru a începe o anchetă asupra crimelor de război ale Rusiei împotriva Ucrainei” – a scris deputatul, pe contul său de Telegram.

Plecarea echipei a avut loc la câteva ore după ce procurorul Karim Khan a declarat că va începe să strângă probe în cadrul unei investigaţii oficiale lansate după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, care a început la 24 februarie.

Ieri am format o echipă şi astăzi se deplasează în regiune“, a declarat Khan. “Este o echipă avansată, formată din investigatori, avocaţi, dar şi din cei cu o experienţă deosebită în planificarea operaţională“.

Khan a declarat că biroul său va examina posibilele crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid – infracţiuni aflate sub jurisdicţia tribunalului – comise de părţile implicate în conflict.

Nici Rusia şi nici Ucraina nu sunt membre ale CPI, iar Moscova nu recunoaşte curtea, care a fost înfiinţată în 1997 şi deschisă la Haga în 2002.

Deşi nu este membră a CPI, Ucraina a semnat în 2014 o declaraţie prin care acordă instanţei jurisdicţia asupra presupuselor crime grave comise pe teritoriul său începând din 2014, indiferent de naţionalitatea autorilor.

CPI, care are 123 de state membre, urmăreşte în justiţie persoanele responsabile de cele mai grave atrocităţi atunci când o ţară nu poate sau nu doreşte să facă acest lucru.

Întrebat despre atacurile cu bombe cu dispersie şi lovituri de artilerie în oraşele din Ucraina, Khan a spus “Orice parte care vizează, ţinteşte direct, civili sau obiecte civile comite o crimă în conformitate cu Statutul de la Roma şi cu dreptul umanitar internaţional. Acest lucru este clar“.

Ancheta va privi, de asemenea, înapoi în 2014, când Rusia a cucerit regiunea ucraineană Crimeea şi a început să ofere sprijin separatiştilor înarmaţi care luptă împotriva forţelor guvernamentale ucrainene în regiunea Donbass din estul Ucrainei.

Raportul anual 2020 al procurorului, bazat pe investigaţiile preliminare, a citat suspiciuni de crime de război, inclusiv omoruri şi tortură în Crimeea şi atacuri asupra civililor, tortură, crimă şi viol în estul Ucrainei.

În cazul în care se va constata că au fost comise crime de război în Ucraina, a declarat Khan, biroul său va urmări dovezile pe lanţul de comandă, până la cele mai înalte niveluri de funcţii politice şi militare.

Sursa: zf.ro

Distribuie articolul: