Dacă pentru majoritatea dintre noi e valabil să scriem #StămAcasă sau #LucrămAcasă, pentru cadrele didactice provocarea este triplă sau… înmulțită direct la numărul de elevi din clasă. Cum se întâmplă învățarea de acasă am decis să aflăm de la Natalia Pascariuc, învățătoare din ciclul primar la Instituția Publică Liceul „Onisifor Ghibu” din Chișinău. Cât de greu sau rapid s-au adaptat situației dascălii și cum îi mai motivăm pe copii să „pună mâna pe carte” ne-a spus învățătoarea într-un interviu pentru EA.md.

Cum v-a prins perioadă de #ÎnvățămAcasă? Cât de pregătită și cât de abilă?

Natalia Pascariuc, învățătoare la ciclul primar, Instituția Publică Liceul „Onisifor Ghibu” din Chișinău

„Un pic confuză m-a prins, cred că e valabil pentru majoritatea cadrelor didactice de la noi. M-am trezit peste noapte că trebuie să ne adaptăm la un nou mod de viață, la lucrul de acasă, iar când el este legat de învățare – asta complică lucrurile și mai mult, pentru că ne dorim calitate. Ne-am pomenit într-o situație imprevizibilă, peste care se adaugă și îngrijorare, nedumerire, dezamăgire, dar și responsabilitate, conștiinciozitate, credință, prudență, rezistență. Nu pot să zic că eram pregătită pentru așa o provocare. Una dintre cauze fiind bază tehnico-materială modernă și eficientă necesară, atât din partea mea cât și a elevilor.

Ce facem dacă nu toți au posibilitate? Ce fac eu dacă nu am un telefon, laptop performant pentru a crea resursele de învățarea  la distanță? Cum să evaluez succesul învățării? și multe alte întrebări fără răspuns atât pentru mine, cât și pentru mai bine de 30 de părinți ai elevilor mei. Unele resurse digital informaționale știam cum să le utilizez, despre altele auzeam pentru prima dată. Așa că noi, cadrele didactice, am început să ne încurajăm reciproc și să ne ajutăm prin toate căile de comunicare. Ne-am mobilizat cu toții: învățător, elev, părinte pentru a asigura procesul educațional”, ne-a declarat Natalia Pascariuc.

Ce v-a părut cel mai ușor în această experiență?

„E greu de spus că a fost ceva ușor… poate faptul că ești în atmosfera casei și asta îți dă putere și încredere, ceea de ce ai acum cel mai mult nevoie. Comoditatea ciupicilor de casă, în defavoarea pantofilor este și benefică, dar și periculoasă uneori. Mă bucur foarte mult că elevii și părinții din clasa mea dau dovadă de o responsabilitate enormă”, recunoaște învățătoarea clasei a II-a D de la Liceul „Onisifor Ghibu” din Capitală.

Ce este atunci cel mai dificil, unde întâlniți dificultăți?

„Cadrul didactic trebuie să realizeze la distanță un proces de predare-învățare-evaluare calitativ, asumându-și rolul de mediator, facilitator, tutore uneori. Iar fiecare rol trebuie adaptat și combinat, pentru ca toți elevii să se includă în procesul de învățare la distanță. Cel mai dificil este că nu îți dai seamă dacă ți-a reușit sau cât de bine ți-a reușit. Activitatea pe care o făceam până acum practic s-a dublat. Folosesc o varietate de metode și tehnici de predare interactive, centrate pe elevi, pe interesele acestuia. Elevul trebuie să fie activ implicat în proces. Lecțiile pe online sunt, deseori, o provocare din cauza problemelor tehnice, de care nu scăpăm nici noi și nici elevii. Fiind învățătoare la clasele primare ei sunt implicați conform specificului de vârstă – deci le recomand să vizioneze video-uri educative, audieze cântece distractiv-cognitive, le recomand filme pe care să le urmărească și discute ulterior cu familia”, spune pentru EA.md învățătoarea.

De la distanță cu siguranță este mult mai greu să-i motivezi pe elevi. Cum o faceți, ce tehnici folosiți?

„Procesul de învățare, dar și rezultatul învățării sunt influențate de motivație. Desigur că învățătorul își are rolul său. El este cel care trebuie să știe să folosească forța acestor motive în educația elevilor. Însă o importanță foarte mare o are celălalt membru important al acestei echipe de învățare – părintele – care știe cel mai bine să motiveze și este poate legătura principală în perioada aceasta dintre învățător și copil.

Eu personal am la îndemână câteva strategii:

Comunicarea reciprocă – evit comunicarea de tipul „eu vorbesc – tu asculți”. Încerc să comunic eficient, fac schimb deschis de idei și sentimente, după principiul „învățătorul vorbește, dar și ascultă’’.

Atitudine pozitivă – mereu am așteptări frumoase, dar nu exagerate – lucru pe care îl recomand și părinților. Este important să menținem continuitatea procesului, să învățăm și educăm abilități, competențe și să apreciem la elevi atingerea așteptărilor. De la „Poți mai bine!” la „Excelent!” cu feedback sistematic și punctual.

Aprecierea elevilor se face în termeni pozitivi, chiar dacă s-au făcut prea multe gafe în implementare sau realizarea sarcinii propuse. Dezaprobarea este cea mai puțin eficientă în stimularea motivației învățării”, ne asigură Natalia Pascariuc.

Cum este comunicarea cu părinții, cei practic responsabili de supravegherea procesului de învățământ de la distanță?

„Calitatea învățării la distanță este determinată de dezvoltarea și menținerea unui parteneriat durabil și a unei relații bazate pe respect reciproc între familie și școală. Spuneam mai sus că suntem o echipă cu părinții și numai așa vom reuși. Părinții din clasă mea și-au asumat toate angajamentele pentru a maximiza oportunitățile de cunoaștere ale elevilor și le oferă tot sprijinul de care au nevoie. Elevii sunt supravegheați zilnic de către părinți și susținuți cu încredere. Ei asigură participarea elevilor la activitățile din orar, la organizarea materialului și echipamentul necesar pentru învățare. Iar pe mine doar mă bucură nespus această atitudine”, spune profesoara pentru reporterul EA.md.

Ce se întâmplă în general cu elevii care nu fac temele, care nu lecturează, care nu demonstrează reușite în aceasta perioadă?

„În cazul în care elevul nu poate participă nemijlocit în activitatea sincron/ asincron, cadrul didactic ia suplimentar legătura cu elevul/părintele reprezentantul legal al copilului și oferă sarcini de învățare în mod individual, fără a-i considera absența. Ce vreau să se înțeleagă este că nu va fi lăsat corigent niciun copil, însă de reușita lui depinde foarte mult implicarea părintelui. Chiar dacă au trecut de vârsta aceasta, considerați acest timp ca parte din „cei 7 ani de-acasă”, iar satisfacția implicării va fi și mai mare”, ne îndeamnă Natalia Pascariuc.

Cât de utile va sunt instrumentele online care au fost recomandate de UNFPA, UNICEF, Tekwill și Ministerul Educației sau directorul instituției în care activați?

„Tehnologiile informaționale moderne oferă o gamă largă de aplicații, resurse educaționale deschise, medii virtuale de învățare. Trebuie să recunosc că avem un potențial enorm în prestarea educației și construirea cunoașterii, despre care aflăm acum. Noi, de comun acord cu învățătorii din liceu, am stabilit  platformele, aplicațiile care ne ușurează activitatea și după care lucrăm. Devenim mai siguri pe reușite cu fiecare zi. Sunt recunoscătoare acelor companii sau persoane care au creat aceste platforme, instrumente cu un conținut foarte util și orientate către aceste necesități”, mai menționează intervievata.

Cum vedeți continuarea acestui proces și reintegrarea lui ulterioară cu lecțiile în format clasic?

„De ce nu? Poate vom reuși astfel să fim tot mai mult conectați la lumea generației noi care crește. Deși, recunosc, predarea prin rețelele sociale nu poate înlocui procesul didactic, el poate fi doar combinat astfel. Intuiesc că ne va fi dificil la revenirea la formatul clasic de studiere, pe băncile școlii. Ne va fi și mai dificil să le menținem atenția sau să le cerem să stea în bancă 45 de minute, însă provocarea este să facem procesul de învățare și mai atractiv – deci, un nou challenge – cum e la modă acum pe rețele”, mai adaugă în final Natalia Pascariuc.

Foto: Arhivă personală

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: