Radu Granaci este un sculptor din Republica Moldova. Ne-am propus să aflăm detalii despre activitatea profesională a dânsului.

Daniela Gorincioi: De ce ați ales meseria de sculptor?

Radu Granaci: De mic mi-a plăcut să modelez figurine mici, treptat pasiunea a luat amploare, drept urmare părinții m-au dat la Colegiul Republican de Arte Plastice, „Alexandru Plămădeală” (1989-1992).

Apoi am urmat studiile la Iași – (1992-1998) Academia de Arte Plastice și Design, „George Enescu” – disciplina sculptura monumentală, clasa profesorului Dumitru Căileanu, de la anul patru am fost preluat în clasa profesorului Dan Covătaru.

DG: Sunteți solicitat să creați compoziții sculpturale în lemn în diferite locații din țară. Cum vă simțiți când sunteți rugat să creați o sculptură?

RG: Am avut experiența de a executa mai multe lucrări în forul public, nu neapărat doar din lemn, am piese din lemn în Complexul „Bucium”, Iași, România, mai am un bust a cânterețului Jimi Hendricks la „Casa muzicii” tot la Iași, aici în Chișinău am o seamă de busturi pentru liceele și bibliotecile din capitală, șirul nu este exhaustiv: bustul lui Onisifor Ghibu, Bustul lui Vasile Vasilache (bronz) pentru Muzeul „Mihai Kogălniceanu”, bustul lui Bogdan Petriceicu Hașdeu pentru liceul din capitală, cu același nume omonim, și încă o seamă de busturi din dinastia Hașdeilor: Iulia Hașdeu, Alexandru și Tadeuș Hașdeu toate au fost făcute pentru Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu”. Aici a-și menționa și totemul din lemn (plop)„Badea Mior”, inaugurat în cadrul simpozionului de sculptură „Dialoguri Cojușnene” 2018, un an mai devreme în 2017 am participat la simpozionul de sculptură de la Oarba de Mureș, România, unde am cioplit (piatră de viștea) un ansamblu sculptural, de comemorare a celor căzuți pentru patrie în al doilea război mondial, piesa se întitulează „Pieta”. La întrebarea „ cum mă simt”, este bineînțeles o corelație puternică între ce facem, cum suntem văzuți și feed-back-ul pe care îl primim înapoi. Mă simt onorat mai întâi de toate, după care suflec mâinecele și mă apuc de treabă.

DG: Ați sculptat chipul diferitor personalități din spațiul nostru pruto-nistrean, cum ar fi cel al boierului Constantin Cazimir din satul Milești raionul Nisporeni. Povestiți-ne despre această experiență.

RG: O, cu drag îmi voi împărtăși experiența dar și momentele de elan artistic care m-au copleșit pe întreaga perioadă, cât am fost antrenat în acest proiect drag sufletului meu.

Mai întâi de toate mama mea, este din același sat cu boierul Cazimir (Kazimir în poloneză), prin urmare copilăria mi-am petrecut-o zburdalnic în parcul inaugurat de acest boier, sau mai bine spus din unul dintre ei, Tudor Cazimir tatăl lui Constantin Cazimir a cărui bust l-am executat pentru incinta parcului din Milești. Boierul tată a mai construit un conac și o seamă de edificii, inclusiv și un lăcaș de cult ( biserica satului) în a doua jumătate a secolului XIX.

DG: Avem și noi personalități de valoare, unii din ei ne-au dus faima în țară. Cât de important ar fi să valorificăm personalitățile din țara noastră, respectiv promovarea lor?

RG: Bineînțeles,  avem oameni înzestrați cu har, pentru a-i menționa pe toți, nu ne-am încadra în acest interviu, dar să valorificăm câțiva dintre ei; Lazăr Dubinovschi autorul bustului poetului Mihai Eminescu de pe aleea clasicilor, Aurel David cu copacul lui redat în chip de demon (Mihai Eminescu), sculptorița Claudia Cobizeva care are o sală dedicată cu portretele marilor personalități și contemporani a-i timpului, la Muzeul  Național de Arte Plastice din Chișinău, Glebus Sainciuc, renumitul plastician-creatorul de măști, pictorița Valentina Rusu-Ciobanu și regretata plasticiană pictoriță,  Eleonora Romanescu, din cei care sunt în viață ași menționa pe Valentin Vârtosu, Ion Zderciuc.

DG: Ce sculptați, de obicei?

RG: Am predispoziție către arta portretului, dar nu-mi este străină nici plastica mică, compozițiile decorative la scară miniaturală, îmi place să abordez tema animalistă, felinele mai cu seamă, am o serie de schițe cu lei, pantere, am lucrări cu lei turnate în bronz la dimensiuni mici, acestea sunt printre colecțiile particulare din Canada, România, Rep. Moldova.

DG: Unde vă vernisați lucrările?

RG: Am experiența de vernisaje doar la galeria „Constantin Brâncuși” din capitală, dar cum am mai spus mai am și lucrări proaspăt achiziționate de muzeul „M. Kogălniceanu” unde a fost și vernisajul bustului achiziționat a scriitorului Vasile Vasilache.

DG: Ați participat la o expoziţie de sculptură a fost vernisată în parcul central din satul Cojuşna, raionul Străşeni. Cât de importante sunt astfel de expoziții de sculptură pentru dvs.?

RG: Am amintiri a unui simpozion frumos cu comunicare rodnică dintre organizator și prestator, adică noi artiștii care am amenajat spațiul public din satul Cojușna cu lucrări sculpturale. Din păcate o seamă de lucrări au fost supuse vandalizării, inclusiv și propria lucrare, regretabil că astfel de lucruri mai au loc în societatea modernă. Autorităților locale le-aș recomanda să pună camere de luat vederi în spații publice.

DG: Sunteți conducător de cerc sculptură Centrul de Creație al Copiilor „Floarea Soarelui”. Cât de entuziasmați sunt copii să învețe artă?

RG: Da este o întrebare de-a gata la pachet cu răspunsul: entuziasmul copiilor este egal proporțional cu al nostru, cei care-i dăscălim.

DG: Cum e să fii sculptor în Republica Moldova?

RG: Ca să fiu sculptor în această țară, am nevoie de un atelier al meu, până una alta lucrez pe unde apuc, este marele meu dezavantaj, handicap, scăpare, frustrare. Nu voi lăsa așa lucrurile, am planuri de viitor la acest capitol. P.S. După ce-mi „vin boii acasă”, voi fi om împlinit… până una alta, sunt „cizmar fără cizme ”

DG: Care este potențialul sculpturii în țara noastră?

RG: „Potențialul” este în firea și măsura fiecăruia de a proiecta prin prisma, propriei naturi lăuntrice, un univers propriu de trăiri simțiri, care redau viața însăși, plinul ei.

DG: Ce pasiuni mai aveți?

RG: În toată integrala timpului care se derulează, am doar pasiuni, a lucrului, a familiei, arta, care îmi iartă faptul, că nu are un loc prioritar, dar voi reveni oricând la ea, pentru a reconfirma, că omul în afara frumosului nu poate exista. Vă mulțumesc pentru timpul acordat, cu respect plasticianul Radu Granaci.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: