Inna Horea este originară din Ungheni. A făcut studii la Academia de Studii Economice din Chișinău. A deschis o afacere în Ungheni. Dar, mediul de afaceri în Republica Moldova nu e prea prietenos. În Moldova, totul e foarte scump. Și e foarte greu să menții o afacere.

 

Daniela Gorincioi: Care a fost motivul tău pentru care ai decis sa pleci din țară?

Inna Horea: În Moldova consider că am trăit destoinic. Dar cu cât chin și nopți nedormite am construit ceva împreună cu soțul meu… foarte puțini cunosc.

Am lucrat 11 ani în industria beauty, aveam un salon de frumusețe în orașul Ungheni și cu mâna pe inimă pot spune că la muncă am petrecut mai mult timp decât acasă. Timp de 11 ani ani am fost în calitate de make-up artist și cu treziri cu noaptea de la 4, după masă ca trainer în domeniu și sute de eleve și modele care au trecut pe mâna mea. Mai apoi m-am reprofilat ca Master Micropigmentist, dar volumul de muncă nu l-am scăzut. Totul bine și frumos până la un timp când am înțeles că nu mai pot în așa ritm. Dar cheltuielile erau atât de mari încât nu-mi permiteam să mă odihnesc mai mult acasă. Chiar dacă se muncea enorm de mult, adevărul e că nu ne permiteam cu familia să mergem în fiecare an măcar la mare, iar uneori și pentru lucruri elementare nu ne ajungea.

Mereu trebuia să alegem între a investi în business și nevoile personale. La un moment, dat am obosit! Mă motiva ideea că dacă m-am realizat singură într-un oraș mic, cu forțele proprii și muncă intensivă, atunci voi mai reuși o dată oriunde din nou!

Starea mea în Moldova era similară cu cea când încalți o pereche de pantofi care dintr-o parte stau perfect pe picior și îți pare ca sunt super comozi după felul cum pășești, însă, numai tu știi cu cât greu mergi în ei și nu ai răbdare să ajungi acasă să îi descalți… Nu eram bine și atunci am înțeles că trebuie  să schimbăm ceva.

DG: Ai ales să emigrezi în Germania. De ce anume în Germania?

 IH: După o perioadă mai depresivă în Moldova, când deja am înțeles că trebuie să schimbăm ceva, ne-am gândit la o eventuală emigrare. Noi ne doream să emigrăm dar nu știam sigur unde.

Avem rude și prieteni prin toate colțurile lumii și încercam diferite planuri dar parcă nu era din tot sufletul.  Până într-o bună zi când am venit în vizită la finii noștri în Germania. Momentul în care am coborât din mașina nu-l voi uita. Iar primele cuvinte care le-am spus soțului: „Eu vreau sa trăiesc aici ,vreau  să ne construim casa mai departe aici.”

Ca să înțelegeți  mai exact,  am ajuns într-un orășel destul de mic, liniștit, obișnuit și  nici pe departe nu era un oraș frumos care îl poți vedea în Germania, dar am avut o senzație care nu o pot explica…

Am simțit de parca toată viața am trăit acolo, eu, omul căruia orașul Chișinău i se părea prea mare și aglomerat. Soțul și copii la fel încântați, unbelievable pentru mine și atunci deja știam sigur unde vrem să emigrăm. Ne-a plăcut natura, cultura și educația nemților. Iar după ce am vizitat orașul Frankfurt, am fost cucerită total! Energia care mi-a oferit orașul, mi-a ajuns pentru ziua când am revenit cu totul. Am vizualizat mult când voi locui în Germania și așa a fost să fie!

DG: Ce studii ai făcut în Moldova? 

 IH: Am absolvit Academia de Studii Economice din Chișinău, facultatea de Business și administrare, dar știam că asta nu este vocația mea. Am ascultat părinții, pentru ca așa a trebuit atunci și pentru ca așa am fost educați.  Era o rușine dacă cumva nu erai în rând cu toți și nu absolveai o universitate de „perspectivă”.

După ce am adus diploma bine meritată părinților, am putut să mă gândesc și la sufletul meu, la ce îmi doresc să fac de fapt. Mereu am fost un suflet artistic și îmi doream să creez ceva.

Pentru că eram pasionată de arta machiajului, m-am înscris la primul meu curs de machiaj profesional în Chișinău. Așa a început drumul meu în domeniul frumuseții. La ora 6 dimineața eram deja la Gara Auto din Ungheni pentru a ajunge la ore, iar seara fugeam la gara din Chișinău pentru a ajunge acasă la copil de 6 luni. A fost un challenge greu, dar eram de neoprit.

După asta, au urmat foarte multe cursuri de perfecționare, ca mai apoi să întemeiez și la Ungheni prima școala de machiaj care a avut un succes mare, cred eu.

Mai târziu m-am reprofilat în Machiajul Semipermanent și făceam asta de 6 ani înainte ca să ajung în Germania.

DG: În ce măsură te-au ajutat studiile făcute în Germania ca să îți găsești ușor un job? Deja se știe că daca pleci într-o țară anume, trebuie să știi măcar un pic limba tării în care emigrezi. Cât de bine știai limba germană? Ori ai fost la cursuri speciale în Frankfurt, orașul în care ai ales să locuiești? 

IH: Fiind un meșter cu experiență bună, în Frankfurt am putut  ușor sa îmi deschid propria afacere. Nu erau nevoie de careva studii speciale. Dar eu eram pregătită sa fac și o școala avansată de 3 ani în cosmetologie, însă nu a fost necesar.

Pot să vă spun că în Germania am reușit timp de un an să merg la trei perfecționări în domeniu și să particip chiar la Campionatul Germaniei în Machiajul Semipermanent. Toate perfecționările sunt foarte scumpe în acest domeniu, iar în Moldova în șase ani abia de am reușit la una să merg. Dorințele erau mari dar posibilitățile mici. La Frankfurt eu pot să simt rodul muncii mele, îmi permit să avansez profesional și asta mă aduce și mai aproape de visele mele. De când am început a planifica venirea noastră în Germania știam exact ce trebuie să fac. Primul lucru pe lista mea a fost să învăț limba țării în care am de gând să locuiesc.

Oamenii de succes recomandă să ne începem ziua cu cea mai grea și incomodă sarcină, dar care ne va aduce succes. Au mare dreptate și eu asta fac timp de 2 ani deja. Îmi încep ziua cu lecția de Germană și o fac cu plăcere. Eu tare îmi doresc sa o cunosc bine, aștept cu nerăbdare încă un următor nivel.

Înainte de a emigra am început să fac cursuri de limbă germană în Moldova. Iar pentru toți cei care spuneau ca nu are rost, pentru că pe loc se învață mai ușor… nu este adevărat! Cursurile sunt necesare cât mai curând pentru a înțelege cum se învață germana corect și de a fi pregătit cât de puțin de noul anturaj.

Am avut norocul să am o profesoară extraordinară din Moldova care venea pentru mine la  6 dimineața pentru o lecție de germană. Împreună am reușit să trecem câteva nivele care mi-au fost de mare folos. Când am ajuns în Germania chiar dacă îmi părea ca nu cunosc nimic, încet, mi-am amintit foarte multe care le-am învățat de acasă și îmi era mult mai ușor.

Acum continui să învăț și cred că încă un an cel puțin nu renunț, deși se zice că limba germană și 10 ani să o înveți, tot nu ai să o cunoști suficient. O fi adevărat, dar este absolut normal cât trăim să învățăm. Momentan, jumătate de zi merg la școala, iar după la munca. Mă culc foarte târziu și încă dedic mai puțin timp familiei. Dar nu mă plâng, este ceea ce vreau să fac și fiecare sacrificiu merita. Sunt ferm convinsă că efortul pe care îl depunem azi cu siguranța se va simți mâine.

 

DG: Ai deschis un salon de machiaj în Frankfurt. Care este experiența ta în materie de a deschide o afacere în Germania?

IH: Fiind încă în Moldova, eu deja am început să caut saloane de frumusețe în Germania și zona unde urma să locuiesc. Am văzut ce oferă ele și care sunt cerințele. Am căutat chirie auto, spațiu și chiar din a treia zi când am ajuns în țară, am început să vizitez și să analizez câteva propuneri. În două săptămâni, am semnat deja contract cu un salon din centrul orașului Frankfurt pe Main. Am oficializat afacerea care era riscantă atunci, neavând nici un client și nici o sursă de venit.

Eu am fost de mai multe ori sfătuită să nu risc atât de mult și sa încep de acasă sa lucrez un timp, adică ilegal. Dar eram categoric împotrivă. Știam că în Germania se pedepsește financiar dureros de tot astfel de businessuri ilegale, plus că nu era ceea ce îmi doream eu.  Am decis să împrumut primii bani, să achit prima luna de arenda și să-mi aranjez un pic zona de lucru.

Pe de o parte eram pregătită moral că va fi greu prima perioadă, dar exista în mine și frică și neîncredere. Efectiv nu știam de unde să încep. Dar am luat-o frumos, chiar de la început, încet și sigur. Prima, mi-am adus toate actele în regulă, am studiat cerințele din Germania, m-am conformat lor și ușor-ușor a mers adaptarea.

Primii bani câștigați îi reinvesteam din nou, ceea ce fac și acum. Mă strădui să investesc în diferite cursuri, nu doar de perfecționare, dar și de dezvoltare personală.

În fiecare zi încercam sa fac ceva și tot mai mult să cresc și pe rețelele de socializare. Așa după un an am acumulat o baza de clienți foarte buna. Azi  cel mai important este ca clientele mele ies de la mine mai fericite si mai frumoase. Ele mă recomandă mai departe și astfel îmi continui muncă.

Totodată, sunt conștientă de importanța mediului online. Acum, rețelele de socializare sunt utile în ceea ce privește afacerea ta, pentru că așa, te faci cunoscut. Plus la asta, clienții văd ce faci tu, iar odată intrat în salonul tău, lasă recenzii pe pagina ta. Pot fi urmărită pe Instagram și Facebook.

DG: Care este experiența ta în ceea ce privește deschiderea unei afaceri în Germania?

IH: Ca in oricare altă țară, deschiderea unei afaceri presupune investiții și risc! Dar cine își propune  și muncește – reușește! Pentru anul care vine am planuri mari și nu mă bazez deloc pe noroc, pentru că am înțeles deja că  Norocul  nostru îl facem tot noi singuri.

Mă bazez doar pe forțele proprii, ambiție și gândire pozitivă. Nu am vreun secret, sau nu există pastila magică pentru care îmi reușește ce îmi propun. Pur și simplu sunt pozitivă mereu indiferent de situație. Chiar și atunci când am o problemă, nu mă cad în depresii și caut soluții!

O aptitudine bună care am învățat-o aici, este disciplina. Îmi scriu în agenda ce am de făcut în fiecare zi. Chiar dacă asta îmi ia mai mult timp, îmi creez deprinderi care mă ajută să nu uit diferite lucruri importante. Învăț și muncesc, muncesc și învăț. Cu mai mare gust mă odihnesc și capăt forțe pentru noi idei.

DG: Dar soțul ce meseria a ales în orașul Frankfurt?

IH: Soțul meu nu și-a ales un loc de muncă în Germania, el pur și simplu a acceptat una dintre primele oferte de muncă care i s-au propus. Nu e nici pe departe jobul viselor lui, a fost unica noastră șansă ca să reușim peste hotare. Cu acest job el își permite să aibă grija de toată familia noastră. Înțelegerea noastră din start  a fost ca să ne susținem reciproc dacă vrem să reușim. Acum la începutul afacerii mele, sunt nevoită practic să investesc tot ce câștig. Respectiv soțul își asumă cheltuielile noastre cotidiene. Dar afacerea mea încet prinde să  dea roade mai mari, ne vom permite în scurt timp ca și el să meargă pe un alt vector. Îl voi susține la rândul meu să își urmeze visul după care ne-am pornit. Facem împreună o echipă bună, de mai bine de 25 ani.

DG: Cât de ușor a fost să vă adaptați în Germania? Ați regretat vreodată plecarea din Moldova? 

IH: Adaptarea la o viață diferită de ce am avut în anterior este destul de complicată. Ai gânduri de toate felurile la început, iar când este cel mai greu poți și să cedezi. Totuși în cazul nostru dorința era foarte mare de a reuși și ne-am ajutat reciproc ca să fie adaptarea cât mai blândă.

La început te simți străin în țara nouă, dar după o perioadă  când revii în țară de origine parcă nici acolo nu mai ești nativ. E un proces complicat care necesită mult timp și cred că toți cei care au emigrat îl cunosc bine. Dar unde nu te-ai afla, e important sa te simți util și să îți placa ceva aspecte din start.

Noi am venit cu emoții pozitive și vedem totul cu alți ochi decât o văd altă majoritate. Pe prim plan punem avantajele acestei țări, iar restul cum ar fi de exemplu birocrația, sunt momente cu care trebuie să te înveți. Pentru nemți e ceva firesc și normal, însă pentru noi totuși e complicat  din motive evidente: limba, educația, valorile, toate le avem diferite.

Noi ne-am programat că nicăieri nu este ușor și peste tot sunt plusuri și minusuri, depinde doar de tine ce vrei să vezi. Suntem învățați cu munca grea de acasă și în Germania nu ne simțim „roboți”, așa cum se vorbește cel mai des despre nemți. Nu regretăm de alegerea făcută, ba din contra consider că trebuia să facem acest pas mai devreme. Ce ne pregătește viitorul, rămâne de văzut. Vom da cel mai bun din noi și așteptăm și remunerare pe măsură.

DG: Ce exemple poate lua Moldova de la Germania?

IH: Absolut în toate domeniile cred. Începând cu educația în școli, economie, politică, sănătate, reciclarea deșeurilor, comportamentul în societate și multe altele. Cert este că Moldova în ultimii ani, i-a exemplu bun de la țările europene și cu pași mici ne îndreptăm spre drumul corect.

Dar este și un lucru pe care ar putea moldovenii să învețe nemții. Și anume să-i învețe să se relaxeze mai mult, deși ei tot o fac poate chiar mai calitativ. Mai suntem și un popor primitor și cald iar vizitele la un „ceai” pot duce la sărbători adevărate, mari și vesele. Mie îmi place de unde ne tragem și spun mereu cu mândrie că sunt moldoveancă!

DG: Cum se vede Moldova dintr-o parte?

IH: Moldova pentru mine personal înseamnă mama, prietenii din copilărie, locurile și amintirile care le iubesc. Știm că la momentul de față este tare complicat de trăit, aproape de supraviețuit. Credem că în timp lucrurile se vor schimba spre bine și vom avea prețuri mai accesibile, locuri de muncă mai plătite și servicii de mai bună calitate. Avem oameni foarte buni în Moldova care cresc generații noi de oameni mai culți și inteligenți. Ei sunt viitorul și vor aduce acea schimbare care o așteptăm toți.

DG: Care este experiența familiei tale în ceea ce privește sistemul medical, corupție, transport public?

IH: La momentul actual încă nu am reușit să vedem toate subtilitățile sistemului medical. Toate controalele noastre de rutină pentru școală cu copii au fost absolut gratis. Avem fiecare membru de familie asigurare medicală care ne permite să ne adresam la medic când este nevoie.  Pot doar să accentuez lucrul medicilor cu pacienții, extrem de amabili, empatici și înțelegători. Ei își fac munca cu dragoste și răbdare. Absolut de admirat, mai ales după ce treci de la sistemul medical din Moldova.

DG: Cât de unită este diaspora Republicii Moldova în Frankfurt? 

IH: Acest subiect este unul mai vulnerabil si dureros pentru mine. Am avut experiențe puțin plăcute cu concetățeni de ai noștri de când am emigrat. Am rămas profund dezamăgită și dacă am tot auzit despre nemți că sunt  reci, eu mai reci ca moldovenii nu am întâlnit. Deci, dacă oamenii te ajuta imediat le ești dator pe viața sau dacă tu îi ajuți, ei deja sunt prea relaxați și nu mai simt nevoia să se descurce singuri. Rămâi dator într-un fel și devii dușman când încetezi să mai faci asta.

Problema noastră a moldovenilor este invidia. Dacă cumva ai reușit mai mult rămâi imediat dușman si oamenii care cândva îți erau prieteni la un moment dat parcă te urăsc pentru succesele tale.

Am auzit timp de un an multe „încurajări” de la așa zise cunoștințe, care îți tăiau aripile. Uneori aveam impresia că am venit la cineva acasă și nu mai este loc pentru noi în Germania.

Am avut și o experiența foarte urâtă când una din clientele moldovence mi-a spus ca dacă vreau sa am de lucru aici sa lucrez ieftin ca tot ei vor veni la mine. Și că nu cumva să îmi creez impresia că nemții vreodată o sa îmi calce pragul. Sânt criticată tot de moldoveni, care caută sa lucreze cu salarii de aici dar să achite serviciile ca în Moldova. Am avut o perioada când am plâns mult din cauza asta si nu îmi venea să cred că moldovenii noștri pot fi atât de reci. Este destul să ceri un sfat pe una din grupurile „Moldovenii in Germania” si imediat poți fi luat în derâdere  si se găsesc mulți experți care iubesc sa te învețe ei cum mai bine.

Dacă îți găsesc de lucru sau te ajută trebuie neapărat sa le achiți pentru asta si așa multe momente care mi-au lăsat un gol amar. Evident că nu spun de toți, dar sunt puțini dintre oamenii noștri care au reușesc sa se aranjeze ei și pot sa te încurajeze și să se bucure de fericirea altcuiva.

Acuma avem un cerc restrâns de prieteni pe care îi apreciem și mai mult nu ne trebuie. Îmi este trist să povestesc așa ceva dar asta este nu numai experiența mea dar și a multor altora.

Păduri fără uscături nu există, dar suntem norocoși că în viața asta putem alege cu cine să comunicăm și prietenim.  Ce tine de clienți am puțini moldoveni, vin doar cei care au aceleași valori ca și mine. Prefer sa lucrez mai mult cu străinii și va spun sincer că niciodată munca mea nu a fost atât de apreciată. Sunt recunoscătoare universului pentru tot ce trăiesc azi.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: