Mai există sau nu în Republica Moldova inegalitatea cu privire la câştigurile salariale? Există. Cel puțin așa arată datele Biroului Național de Statistică și așa consideră o bună parte din persoanele intervievate cu privire la acest subiect. În materialul de mai jos, vezi de ce femeile au salarii mai mici decât bărbații și ce poți întreprinde în caz că te confrunți cu o situație similară la locul de muncă.

Potrivit statistica.gov.md, pe parcursul anului 2018, diferența salarială între o femeie și un bărbat a constituit în medie 14,4 %. În cazul dat, valoarea indicată în tabel este pozitivă, ceea ce înseamnă că femeile primesc cu 14,4 % mai puțin decât bărbații. Dacă analizăm o altă activitate, de exemplu – N (Activități de servicii administrative și activități de servicii suport) observăm că valoarea înregistrată este negativă -13,3%, de unde rezultă că bărbații primesc cu 13,3% mai puțin decât femeile, pe activități economice (a se vedea tabelul de mai jos).

Am contactat un reprezentant din cadrul Biroului Naţional de Statistică, care ne-a spus că ei colectează informații per ansamblu, aici sunt toate femeile și toți bărbații, care sunt angajați în activitatea respectivă, dar nu se ține cont dacă ei au sau nu, aceeași ocupație, profesie. De exemplu la activitatea – Q (Sănătate și asistență socială), femeile câștigă cu 18,6% mai puțin decât bărbații din considerentul că femeile sunt în mare parte surori medicale, ci nu medici, care au salariile mai mari.

„Noi nu avem o disparitate, adică să vedem dacă e medic și femeia și bărbatul și au aceeași experiență de muncă, aceeași categorie, să vedem dacă primesc diferit ori nu. Aici sunt indicați toți salariații dintr-o activitate și diferența între femei și bărbați, dar nu se ține cont în cazul dat de ocupație, experiență sau dacă ocupă aceeași poziție”, ne-a explicat Natalia Kleinknecht.

În continuare, am decis să aflăm și părerea mai multor activiste pentru drepturile femeilor, în legătură cu acest subiect. Dacă astăzi, în Republica Moldova mai avem sau nu inegalitatea cu privire la câștigurile salariale și ce ar trebui să facem în caz că ne confruntăm cu așa situație la locul de muncă.

„Nu doar femeile de la noi au un salariu mai mic decât bărbații. Este o problemă întâlnită practic în toate țările lumii, inclusiv în țările cu mult mai dezvoltate decât noi, discrepanțele salariale există și acolo, chiar dacă sunt diferite de discrepanțele noastre salariale. De ce femeile primesc mai puțin? Foarte bună întrebare, eu acum aș putea să spun de aceea că îi legat de istorie, de statutul femeii pe care ea l-a avut de-a lungul secolelor, este legat de faptul că ea stă acasă cu copiii, în concediu de maternitate și după un anumit timp, când revine la lucru, își pierde din abilități și respectiv rămâne în urmă și are o poziție mai inferioară decât colegii săi, bărbați, care știu bine, se dedică practic în întregime carierei.

De ce? Că au o soție acasă, în cazul în care sunt căsătoriți, soția este cea care stă cu copiii și asigură confortul de acasă sau în unele cazuri nu se căsătoresc și se dedică în întregime carierei. Deci nu există un răspuns simplu, este o problemă complexă și este un fenomen care s-a construit de-a lungul secolelor și o să mai existe probabil un oarecare timp, dar din fericire acum femeile, totuși, au acces la salarii mai mari, decât era pe timpuri, au acces la joburi mai bune, au acces la carieră, ele își pot face, construi o carieră dacă își doresc, deși iarăși, din multe puncte de vedere, le este mai complicat decât bărbaților”, ne spune Diana Guja, activistă pentru drepturile persoanelor LGBT.

„Eu nu știu dacă sunt cea mai potrivită persoană să mă expun la acest subiect, pentru că în organizația noastră nu există această inegalitate. Mai mult decât atât, în organizația noastră directoarea este femeie, președinta organizației este femeie, dar cunosc unele statistici, cunosc într-adevăr că, în Republica Moldova femeile au salariile mai mici, circa 14 % dacă nu greșesc diferența. Oricum diferența statistică este o știință care calculează media da, dacă unul mănâncă pâine – altul mănâncă cârnaț, ei împreună mănâncă pâine cu cârnaț. Eu presupun că se ia în calcul tot salariul care îl primesc bărbații și este vorba doar despre salariul legal, și salariile care le primesc femeile, ele se împart la numărul/cantitatea bărbaților și femeilor care lucrează și au o medie și pentru că, totuși, bărbații lucrează la joburi mai bine plătite, care ocupă funcții mai înalte. În IT sunt totuși majoritatea bărbați și femeile lucrează în funcții care sunt mai puțin plătite. Eu cred că această diferență vine anume din această situație”, declară Angelica Frolov, reprezentanta organizației GENDERDOC-M.

„În Moldova evident că sunt probleme la acest capitol: „muncă egală, salariu egal”. Consider că este o mare nedreptate aici și mi se pare ciudat că până acum mai avem de-a face cu așa ceva, mi se pare ciudat că până acum această întrebare încă nu este rezolvată, pentru că acum foarte multe femei, care lucrează pe aceeași poziție ca și un bărbat au un salariu mai mic. Sunt mai mult decât sigură că acesta este unul dintre principalele stereotipuri de gen care există în Republica Moldova, precum că bărbații întrețin familia, ei trebuie să aducă bani acasă și așa mai departe. Dar noi demult nu trăim în secolul trecut și bărbații îndeplinesc aceeași muncă pe care o îndeplinesc și femeile. În plus, femeile îndeplinesc și multe treburi casnice și această muncă în genere nu este remunerată și în așa situații, femeile au încă și un salariu mai mic. Cred că demult trebuia să lăsăm această inegalitate în trecut și să trecem la o remunerare corectă. Salariul pe care-l primim trebuie să coincidă cu abilitățile noastre profesionale, ci nu în funcție de ce sex avem”, menționează Anastasia Danilova, directoare executivă GENDERDOC-M.

De asemenea, am decis să aflăm și părerea oamenilor din stradă cu privire la acest subiect. Răspunsuri au fost multe și diferite.

Vezi în video de mai jos ce ne-au răspuns aceștia.

Sursa foto: Facebook